Codrut Ursu

Mai mulţi părinţi şi elevi au semnalat Edupedu.ro faptul că pe luna septembrie au primit sume sub cuantumul minim pentru bursele de merit, studiu sau performanţă, deşi nicăieri în legislaţie nu este prezentat modul de calcul al acestor drepturi ale elevilor. “În afara burselor sociale, celelalte se plătesc pentru zilele de şcoală, doar bursele sociale se plătesc integral indiferent de numărul de zile de şcoală şi pe toată perioada anului şcolar. Aşa a fost mereu. Nu se dau de anul acesta burse”, explica secretarul de stat din Ministerul Educaţiei, Florian Lixandru, pentru Edupedu.ro. În majoritatea lunilor, elevii primesc mai puţini bani de burse decât nivelul minim stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1138 / 2022, spune secretarul de stat în ministerul Educaţiei, Florian Lixandru. În doar 2 luni din anul şcolar, martie şi mai, se acordă sumele minime prevăzute de HG, adică 500 de lei, pentru bursa de performanţă; 200 de lei, pentru bursa de merit; 150 de lei, pentru bursa de studiu şi 200 de lei, pentru bursa de ajutor social.
Concret, asta înseamnă că în lunile în care este vacanţă scade valoarea minimă a burselor de merit, performanţă, studiu, profesionale şi bani de liceu.
Secretarul de stat explică şi cum se calculează bursele: “Cu regula de 3 simplă şi se împarte la numărul de zile de şcoală din luna respectivă. Pentru bursa de merit, de exemplu, cuantumul minim de 200 lei se împarte la 30 de zile calendaristice şi se înmulţeşte cu numărul de zile de şcoală din luna respectivă”.

Doi studenţi din cadrul Facultăţii de Inginerie au fost premiaţi la Concursul Naţional de Grafică Inginerească cu Autodesk Inventor, organizat pe 10 noiembrie 2022, de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Inginerie şi Agronomie din Brăila. Concursul s-a desfăşurat online, pe platforma Microsoft Teams şi au participat studenţi din diferite centre universitare, respectiv Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Universitatea din Craiova, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureş şi Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Astfel, Premiul II a fost obţinut de Marius Toader, student în anul III la programul de studii Autovehicule Rutiere iar Premiul III a fost obţinut de Ion Ţepordei, student în anul III la programul de studii Inginerie Mecanică. Cei doi premianţi s-au aflat pentru a doua oară pe podium în acest an, ei ocupând primele două locuri şi la Concursul Naţional de Grafică Inginerească cu AutoCAD, desfăşurat în luna mai 2022, la Universitatea din Craiova. Studenţii participanţi şi cei premiaţi au fost îndrumaţi de doamna şef lucrari dr. ing. Silvia Vereşiu şi domnul şef lucrări dr. ing. Costel Humelnicu.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează miercuri, 16 noiembrie 2022 ultima ediţie din acest an a Târgului Educaţional „Student #UDJG”. Elevii de liceu din judeţul Brăila, dar şi de la cele două licee din oraşul Măcin, sunt aşteptaţi la sediul Facultăţii de Inginerie şi Agronomie din Brăila (Calea Călăraşilor nr. 29) pentru a afla detalii despre programele de studiu şi condiţiile de cazare oferite de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Pe parcursul celor şase ore de activităţi, elevii vor putea urmări momente artistice oferite de trupa de dans sportiv a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport dar şi o paradă de costume de epocă, realizată de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie. În plus, elevii vor putea participa la o tombolă cu premii oferite de partenerii din mediul de afaceri.
Acţiunea va avea loc în intervalul 10,00-16,00. Târgurile educaţionale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanţa educaţională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratele Şcolare Judeţene şi de instituţiile din învăţământul preuniversitar.

Biroul de Legătură al Parlamentului European în România împreună cu Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi, cu sprijinul EUROPE DIRECT Galaţi, organizează în data de 21 noiembrie 2022 - ora 11:00 un eveniment în cadrul campaniei impreuna-in.eu dedicat tinerilor din Galaţi şi întreaga regiune.
Se va discuta, împreună cu alţi tineri, despre ce înseamnă să fii un cetăţean implicat civic, despre rolul tinerilor într-o societate democratică, despre motivaţiile şi valorile care determină un comportament civic şi despre importanţa exercitării drepturilor democratice.
În deschiderea evenimentului va lua cuvântul Dr. Alexandru Nechifor, Prorectorul responsabil cu Strategii şi relaţii instituţionale şi purtător de cuvânt. Prezentarea activităţilor Centrului Europe Direct Galaţi va fi realizată de către doamna Camelia Epure, coordonator al Centrului, detaliile despre campania de comunicare impreuna-in.eu vor fi prezentate de Anca Simion-Neagoe, reprezentantul Biroului Parlamentului European în România. Un panel despre implicarea tinerilor şi importanţa exercitării drepturilor democratice va fi prezentat de Oana Tache, jurnalist, Gabriel Ion, reprezentant al Forumului Tinerilor din România şi Andreea Scrioşteanu, reprezentant al Consiliului Tinerilor din România.
O sesiune de întrebări şi răspunsuri / Concluzii va încheia evenimentul impreuna-in.eu: Vocea Tinerilor în Uniunea Europeană.
Evenimentul va avea loc în Sala Senatului a Universităţii „Dunărea de Jos" din Galaţi - Strada Domneasca nr. 47. Înregistrarea pentru participarea la eveniment se poate face fizic, la sediul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi sau pe platforma impreuna-in.eu - https://www.impreuna-in.eu/ro/event/impreuna-in-eu-vocea-tinerilor-galati-21-noiembrie-2022-2022-11-21-1089/register.

Peste 2.500 de elevi de clasele a XI-a şi a XII-a din 30 de licee ale judeţului sunt aşteptaţi mâine la Târgul Educaţional Student #UDJG de la Galaţi, pentru a afla detalii despre programele de studiu şi condiţiile de cazare din campus oferite de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Acţiunea va avea loc în intervalul 10,00-16,00, în holul sediului central din Domnească nr. 47.
Toate facultăţile vor aduce la standuri tot ce au mai bun! În plus, elevii vor putea afla detalii despre organizaţiile studenţeşti din UDJG, alte centre de formare, şi vor putea participa la o tombolă cu premii oferite de partenerii din mediul de afaceri: companiile APAN, Arabesque, Graphotek şi Roman’s.
La deschiderea oficială a evenimentului sunt aşteptaţi: oficialităţi locale, reprezentanţi ai I?J, parteneri, cadre didactice, studenţi, elevi şi părinţi. La anumite intervale de timp, evenimentul va fi transmis live pe Facebook.
Târgurile educaţionale „Student #UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanţa educaţională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratele Şcolare Judeţene şi de instituţiile din învăţământul preuniversitar. Ultimul Târg Educaţional Student #UDJG organizat, în acest an, de către UDJG va avea loc pe 16 noiembrie la Brăila.

Concursul studenţesc ACIEE – HACKATHON, organizat de Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a ajuns la a treia ediţie. Competiţia se desfăşoară în sistem mixt (on-line şi fizic) în intervalul 9-11 noiembrie 2022. Similar competiţiilor din anii precedenţi şi în acest an se are în vedere stimularea ideilor inovative, încurajarea lucrului în echipă şi dezvoltarea unei gândiri bazate pe identificarea de probleme şi soluţii.
Provocarea/tema va fi anunţată în data de 9 noiembrie 2022 ora 12:30. Echipele de studenţi vor avea la dispoziţie echipamente hardware necesare desfăşurării concursului (Raspberry Pi 4 Model B , alimentator Raspberry Pi 4 USB-C, cameră Raspberry Pi V2, microSD cu adaptor SD, cablu Micro HDMI la HDMI).
Pentru prima dată la acest tip de concurs se pot înscrie şi echipe de elevi (clasele X-XII) - tematica pentru aceştia va fi diferită. Echipele de elevi vor putea participa la concurs dacă au în dotare un laptop/PC şi o cameră web. Recomandare - se pot folosi următoarele medii de programare şi toolbox-uri: C++(OpenCV), Python(OpenCv), Matlab(Image Processing), R(OpenCv), etc. Concursul de tip hackathon va avea o durată de aproximativ 48 de ore (durata efectivă va putea varia în funcţie de numărul de echipe înscrise).
Parteneri în derularea acestui concurs sunt companiile: CentricoSelir, Cleşte.ro, Thecon, Intel, IVFuture, Crystal System şi Arabesque, care vor oferi câştigătorilor diferite premii.
Detalii privind concursul se găsesc la adresa: https://aciee.ugal.ro/studenti/hackathon.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează dezbaterea cu tema „Serviciile oferite contribuabililor”. Sunt aşteptaţi să participe studenţi şi cadre didactice de la toate facultăţile.
Dezbaterea va avea loc marţi, 8 noiembrie, începând cu ora 10.00 în aula „Virgil Madgearu” a Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor din strada Nicolae Bălcescu.

Facultatea Transfrontalieră vă invită să participaţi la Interdisciplinarity and Cooperation in Cross-Border Research – International Winter Conference - ICCR 2022 .
Acest eveniment ştiinţific, de anvergură, are scopul de a reuni specialişti ai diferitelor domenii din sfera cercetării transfrontaliere, şi va facilita un climat academic propice descoperirilor şi inovărilor de un real impact academic. Lucrările ştiinţifice din cadrul conferinţei vor fi prezentate atât onsite, cât şi online, cu menţiunea că modul de desfăşurare a acestui eveniment academic s-ar putea schimba în funcţie de evoluţia contextului actual.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la Bristol Central Park Hotel (Assembly Hall), situat în Str. Puşkin nr. 32, Chişinău, Republica Moldova.
Instituţii organizatoare:
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, România
Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul, Republica Moldova
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Chişinău, Republica Moldova
Academia „Ştefan cel Mare” a MAI Chişinău, Republica Moldova
Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, Ucraina.

Masa caldă de la ME

Octombrie 29, 2022

Potrivit unui răspuns al Ministerului Educaţiei la solicitarea EduPedu.ro, explicaţia pentru care ordonanţa adoptată de guvern vineri prevede acelaşi buget la 450 de şcoli cât pentru 300 de şcoli, este aceea că se estimează ca doar la finalul lunii noiembrie şi în decembrie elevii din şcolile nou introduse, 150 la număr, primesc masă caldă.
Sunt vizaţi circa 53 de mii de elevi, potrivit datelor comunicate de Minister. EduPedu.ro a semnalat faptul că atât Ordonanţa de urgenţă (OUG) 105 adoptată în vară de guvern prin care 300 de şcoli intră în program, de la 150, cât şi OUG 124 din septembrie prin care programul se extinde la 450 de şcoli, conţin aceeaşi alocare bugetară. Este vorba de 147 de milioane de lei.

Arad, Buzău, Constanţa, Mehedinţi şi Sibiu au cerut bani Guvernului din Fondul de rezervă bugetară pentru a acoperi costuri legate de educaţie: burse, plata facturilor la energie în şcoli ori asigurarea transportului local şi interjudeţean rutier pentru elevi.
În Sibiu, consiliul local a cerut bani pentru a achita bursele elevilor. Amintim, mai mulţi cititori ai EduPedu.ro au semnalat probleme la plata burselor de performanţă, merit, studiu şi ajutor social. Termenul limită, prevăzut de lege, este data de 15 a lunii. Ministerul Educaţiei a cerut inspectoratelor din ţară o situaţie a plăţilor acestor burse de la toate inspectoratele din ţară. Potrivit unui proiect de hotărâre propus azi în şedinţa de Guvern, “se aprobă în total suma de 726.600 mii lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022 şi alocarea acesteia bugetelor locale ale unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente şi de capital”.