84 de concerte și peste 10.000 de colindători În ediția de anul acesta au avut loc concerte de colinde, spectacole de teatru pentru copii și adulți, precum și ateliere și…
Festivalul de Datini și Tradiții, organizat la Buhoci, a adus laolaltă oameni, obiceiuri și bucurii simple, dar atât de valoroase. Un merit deosebit îi revine energicului primar Adrian Nistor, care…
Suntem mândri și bucuroși că Muzeul Vrancei a înregistrat anul trecut cel mai mare număr de vizitatori din ultimele decenii: - peste 100.000 de vizitatori ai secțiilor muzeale - peste…
„Este despre oameni, tradiție și muncă cinstită. Îmi doresc să dezvoltăm acest târg astfel încât producătorii locali să aibă condiții mai bune, vizibilitate și respectul pe care îl merită. Vorbim…
„Sunt momente în care o comunitate nu doar inaugurează o clădire, ci își arată trecutul, perseverența și speranța. Un astfel de moment a fost trăit de Comunitatea Reformată din Hodod.…
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”Expoziție organizată în cadrul Zilelor EminescuMemorialul Ipotesti Centrul National de Studii "Mihai Eminescu", instituție aflată în subordinea Consiliului_Județean_Botoșani, găzduiește, în cadrul Zilelor…
Muzeul de Artă Brașov, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), a lansat website-ul proiectului Muzeul Virtual al Artei sub Comunism, care poate…
Pentru a consolida acest demers, la finalul lui 2025, la Primăria Odorheiu Secuiesc, Consiliul Județean Harghita și ADI Harghita, prin Visit Harghita, au decernat în cadrul evenimentului Zi de informare…
Târgul de Crăciun din Parcul Drumul Taberei și-a închis porțile pe 28 decembrie. S-a încheiat încă un capitol din povestea West Side Christmas Market. Și a fost magic! Un milion…