Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi organizează miercuri, 16 noiembrie 2022 ultima ediţie din acest an a Târgului Educaţional „Student #UDJG”. Elevii de liceu din judeţul Brăila, dar şi de la cele două licee din oraşul Măcin, sunt aşteptaţi la sediul Facultăţii de Inginerie şi Agronomie din Brăila (Calea Călăraşilor nr. 29) pentru a afla detalii despre programele de studiu şi condiţiile de cazare oferite de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Pe parcursul celor şase ore de activităţi, elevii vor putea urmări momente artistice oferite de trupa de dans sportiv a Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport dar şi o paradă de costume de epocă, realizată de Facultatea de Istorie, Filosofie şi Teologie. În plus, elevii vor putea participa la o tombolă cu premii oferite de partenerii din mediul de afaceri.
Acţiunea va avea loc în intervalul 10,00-16,00. Târgurile educaţionale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanţa educaţională”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratele Şcolare Judeţene şi de instituţiile din învăţământul preuniversitar.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display