Codrut Ursu

Cu referire la programele şcolare, Federaţia Naţională a Părinţilor este de părere că „trebuie abordate conţinuturile din perspectiva competenţelor specifice, ţinându-se cont de particularităţile de vârstă ale elevilor şi de principiul corelaţiei interdisciplinare”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Reprezentanţii părinţilor au avut săptămâna trecută o întâlnire cu experţi din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE) la care au participat şi directori din Ministerul Educaţiei. „În cadrul întâlnirii, am discutat şi despre necesitatea asigurării programelor (şi implicit, a manualelor) pentru învăţământul vocaţional de artă, la disciplinele de specialitate, CNPEE considerând că, în urma activităţii grupurilor de lucru, compuse din specialişti şi cadre didactice cu experienţă, aceste programe necesare învăţământului vocaţional vor fi finalizate până la începutul anului şcolar viitor”, se arată în comunicat.
La Olimpiada naţională a sportului şcolar (O.N.S.Ş.) au dreptul de participare toţi copiii şi elevii din unităţile de învăţământ preuniversitar înscrişi, la data de 1 octombrie a anului şcolar în care se desfăşoară competiţia, în registrul matricol al unităţii de învăţământ pe care o reprezintă, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Astfel, a fost modificat alineatul 1 al articolului 3 din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a competiţiilor sportive şcolare. Înainte se puteau înscrie doar elevii care nu erau legitimaţi la disciplina sportivă pentru care participă, la unităţile de/cu învăţământ sportiv, la palatele şi cluburile elevilor, la clasele cu program sportiv sau la alte structuri sportive, pe tot parcursul anului competiţional (1 septembrie-31 august). Aceasta prevedere a fost eliminată. Elevii din centrele de excelenţă şi centrele olimpice, şcolarizaţi temporar în unităţi de învăţământ din localităţile în care funcţionează acestea, au drept de participare numai pentru unităţile de învăţământ de unde provin şi sunt înmatriculaţi.”, conform ordinului publicat.

"Am început această activitate, oficial, acum 74 de ani! Dar se pare că un miez al cuvântului „universitar” a apărut pentru prima dată în 1913. Colegii mei de la Facultatea de Istorie se ocupă acum să „sape” şi să găsească documentele care atestă activitatea academică de la Galaţi încă din 1913. Deci, putem spune că sărbătorim şi 109 ani de la prima atestare istorică a Universităţii noastre.
În schimb, sunt 74 de ani, dovediţi cu acte, de când avem învăţământ superior la Galaţi, pe care îi sărbătorim astăzi, 20 martie, 2022.
Pentru o universitate nu este o vârstă foarte mare, dar pentru noi înseamnă foarte mult. Ne bucurăm că Universitatea noastră este recunoscută drept un centru regional de calitate. Cu toţii suntem legaţi cu activitatea, cu sufletul şi cu parteneriatele de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi.
Vă mulţumesc tuturor pentru oportunitatea de a lucra împreună. Vă mulţumesc pentru ce am construit împreună şi pentru ce vom construi de acum înainte.
La mulţi ani, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi!" a spus rectorul Universităţii.

Francofonia, sărbătorită internaţional pe 20 martie în fiecare an. Peste 50 de milioane de elevi învaţă franceza ca a doua limbă la şcoală, însă predarea limbii franceze este în pericol dacă politicile din Educaţie nu determină tinerii să aleagă meseria de profesor – nou raport al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. După cum se arată în cel mai nou raport al OIF, 50 de milioane de elevi şi studenţi învaţă franceza ca limbă straină. Data de 20 martie se referă la înfiinţarea, în 20 martie 1970, la Niamey, capitala Nigerului, a Agenţiei de Cooperare Culturală şi Tehnică, care avea să devină Organizaţia Internaţionala a Francofoniei (OIF), potrivit informaţiilor de pe francophonie.org, platforma OIF.
În acest an, tema zilei este “Francofonia viitorului”, pentru a evidenţia sprijinul Francofoniei pentru tineri şi aspiraţiile lor, în special în domeniile antreprenoriatului, al tehnologiilor digitale şi al dezvoltării durabile. În 2022, 20 martie este sărbătorita oficial în Dubai, cu activităţi ale OIF începute din octombrie 2021. De prcă l noi, la români, nu se învăţa limba franceză chiar şi în "Epoca de Aur"!

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, prin Facultatea de Litere, în colaborare cu Agenţia Naţională de Presă AGERPRES, organizează Expoziţia „Galaţiul de altădată”, ce conţine fotografii ale principalelor obiective din oraş, aflate în arhiva fotografică a Agenţiei.
Evenimentul se încadrează în manifestările organizate cu ocazia Zilelor Universităţii. Pe 20 martie se împlinesc 74 de ani de când s-a folosit pentru prima dată denumirea de „Universitate” într-un act oficial (Decretul Consiliului de Stat din 20 martie 1974), ce consfinţeşte unirea Institutului Politehnic cu Institutul Pedagogic, existente deja în oraşul de la Dunăre.
Expoziţia, găzduita în holul instituţiei de învăţământ superior, cuprinde fotografii ale oraşului, realizate în intervalul 1947-1998, de fotoreporterii Agenţiei Naţionale de Presă AGERPRES, fotografii care au beneficiat de un proces de digitalizare, început în 2014.
Vernisajul va avea loc luni, 21 martie 2022, la ora 13,00, în prezenţa directorului general al Agenţiei Naţionale AGERPRES, Claudia Victoria Nicolae. Vor participa: prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universităţii “Dunărea de Jos” din Galaţi, prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu şi dr. Alexandru Nechifor, cei doi Prorectori ai UDJG, prof. dr. Simona Antofi şi conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă de la Facultatea de Litere.
Expoziţia face parte dintr-o serie itinerantă, realizata de AGERPRES, cu ocazia împlinirii a 133 de ani de la înfiinţarea Agenţiei. Ea va rămâne spre vizitare în holul Universităţii până pe 21 aprilie 2022.

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a cerut ministrului Afacerilor Interne anchetarea de urgenţă a cazului semnalat de publicaţia G4Media, privind ameninţarea soţiei jurnalistului Cristian Pantazi, se arată într-un comunicat transmis G4Media.ro. Potrivit sursei citate, premierul a dispus ca Ministerul Apărării să efectueze cercetările necesare şi să ia măsuri cu celeritate. “Nu voi tolera niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliştilor. Libertatea de exprimare este garanţia funcţionării unei democraţii, a declarat premierul Nicolae Ciucă. Oricine ameninţă sau intimidează jurnalişti trebuie tras la răspundere şi să sufere consecinţele aplicării legi. Românii au făcut prea multe sacrificii pentru a trăi într-o ţară democratică, fără cenzură, în care presa să fie respectată iar jurnaliştii să îşi poată desfăşura fără îngrădiri activitatea pentru corecta informare a publicului, iar Guvernul nu va lăsa nesancţionate astfel de derapaje grave de la valorile fundamentale pe care România şi le-a asumat ca stat membru NATO şi UE”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, potrivit unui răspuns transmis G4Media.ro.

Şcolile pot să desfăşoare cursuri online pentru elevii care nu pot participa fizic la ore, după cum a declarat, ieri, consilierul ministrului Educaţiei, Radu Szekely, la Antena 3. Întrebat de situaţia fetiţei ce a fost lovită de un poliţist pe trecerea de pietoni şi nu poate merge fizic la şcoală, acesta a spus că „şcoala poate să decidă, prin Consiliul de administraţie, că îi permite acelei eleve să participe în sistem online” şi „fetiţa nu trebuie să meargă la şcoală, este o înţelegere greşită”. De precizat este că Radu Szekely a declarat în urmă cu două zile pentru Edupedu.ro că „Noi nu avem baza legală ca să putem spune că această fată poate urma cursuri online, pentru că legea spune clar că frecventarea orelor trebuie să fie fizică”.
Tot atunci, acesta a mai menţionat că fata poate participa la orele online doar dacă „în clasa ei sunt deja copii care au boli cronice şi fac ore online”: „În starea de alertă şi de urgenţă s-au făcut modificări pentru că situaţia o impunea. Fata poate urma şcoala online doar dacă în clasa ei sunt deja copii care au boli cronice şi fac ore online, aşa s-ar putea şi ea alătura lor. Noi nu putem cere şcolii să o lase doar pe ea să facă ore online, pentru că legea nu permite acest lucru.”
Ieri, consilierul ministrului Educaţiei a avut o schimbare de poziţie şi a susţinut că „din păcate, noi avem o gândire normativă în stat, care spune că dacă nu ni se permite ceva, este interzis”.

Decizia Ministerului Educaţiei ca universităţile să reia cât mai rapid predarea cu prezenţa fizică, după încetarea stării de alertă, a adus în discuţia publică o chestiune evitată, în bună măsură, în dezbaterile privind învăţământul superior: măsura în care studenţii abandonează studiile. Aceasta a fost invocată, ca posibil efect negativ major al trecerii inopinate din online în offline, atât de lideri universitari, cât şi de organizaţii studenţeşti. Un nou raport, realizat sub umbrela instituţiei care se ocupă cu finanţarea învăţământului superior (UEFISCDI), aduce la zi informaţii ce dau dimensiunea fenomenului de abandon al studiilor universitare, conform atât datelor oficiale, dar şi intenţiilor exprimate de studenţi. Chestiunea abandonului este una sensibilă, având în vedere, pe de o parte, creşterea numărului de studenţi în pandemie, după o perioadă de scădere a participării la învăţământul superior, în ultimul deceniu, în condiţiile în care obiectivele europene sunt de creştere a numărului de persoane care merg la facultate, iar pe de altă parte faptul că finanţarea universităţilor de la bugetul de stat se face în bună măsura în baza numarului de studenţi înscrişi în programele lor.

Universitatea din Bucureşti a decis cursuri faţă în faţă pentru semestrul al II-lea. Perioada de tranziţie este stabilită de consiliul facultăţii. Decanul facultăţii poate aproba, în mod individual, la cererea motivată a cadrului didactic, desfăşurarea online a activităţii didactice. Universitatea din Bucureşti anunţă că „activităţile didactice se vor desfăşura cu prezenţă fizică, conform orarelor pentru semestrul al II-lea”, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Senatul Universităţii din Bucureşti a adoptat, în şedinţa din 16 martie 2022, hotărârea privind modalitatea de desfăşurare a cursurilor în semestrul al doilea, până la finalizarea anului universitar 2021-2022. „Pentru programele de studii pentru care nu există posibilitatea planificării imediate a activităţilor faţă în faţă, Consiliul Facultăţii va stabili o perioadă de tranziţie şi va hotărî fie organizarea în sistem online a activităţii în decursul acesteia, fie recuperarea ulterioară a activităţii, potrivit unui program stabilit de comun acord între cadrul didactic şi studenţi. Reprogramarea activităţii se poate face inclusiv în sistem modular, până la finalul semestrului. Programele de recuperare vor fi centralizate la nivelul departamentelor şi facultăţilor”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru activităţile desfăşurate în sistem fizic pe durata perioadei de tranziţie, „acolo unde este posibil, se recomandă şi transmiterea online a activităţilor didactice pentru studenţii care din motive obiective nu pot fi prezenţi în spaţiile de învăţământ”.
În ceea ce priveşte formele de învăţământ ID/IFR, activităţile de tutorat şi cele aplicative asistate se vor organiza, conform standardelor ARACIS, faţă în faţă şi/sau online sincron prin intermediul platformei informatice.

Părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa pregătitoare, în perioada 11 aprilie – 10 mai 2022, prin completarea cererilor-tip, online sau la unitatea de învăţământ la care solicită înscrierea celor mici, potrivit calendarului obţinut de Edupedu.ro. Cererea-tip apare, de regulă, după publicarea metodologiei de către Ministerul Educaţiei. Înscrierea în învăţământul primar se face prin depunerea unei cereri-tip de înscriere însoţită de documente justificative. Cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poştă sau se poate depune la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada prevăzută de calendarul înscrierii în învăţământul primar, după cum se arată în documentul consultat de Edupedu.ro. Amintim că pe 28 martie 2022 sunt afişate circumscripţiile şcolare şi planul de şcolarizare propus, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, la fiecare unitate de învăţământ, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar.
În situaţia completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail sau prin poştă, părintele va transmite unităţii de învăţământ declaraţia-tip pe proprie răspundere, prevăzută în Anexa nr. 3, cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere, respectiv recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare pentru copiii care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie-31 decembrie 2021.