Începând de azi, pe platforma online Microsoft Teams, se desfășoară cursul "Managementul parcurilor și zonelor de recreere".
Timp de o săptămână persoanele interesate, care s-au înscris, sunt instruite de specialiștii Universității "Dunărea de Jos"(unitate ”formator”) în administrarea activităților și spațiilor de agrement.
Cursul este gratuit şi va fi structurat pe patru module:
Cursul a fost lansat în cadrul proiectului "ESCAPELAND - Dezvoltare și promovare în comun a Turismului Activ în Bazinul Mării Negre", derulat de Consiliul Județean Galați, care primește finanțare pe un proiect depus în cadrul Programului Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020.
El se adresează absolvenților de studii liceale sau universitare care doresc să își îmbunătățească cunoștințele referitoare la înființarea și dezvoltarea unor activități recreative și de agrement, precum și în ceea ce privește managementul acestor activități cu respectarea legislației specifice.
Ziua mondială a drepturilor consumatorilor ("World Consumer Rights Day") este marcată în fiecare an, la 15 martie, ca mijloc de sensibilizare la nivel mondial cu privire la drepturile şi nevoile consumatorilor.
Sărbătorirea acestei zile reprezintă o şansă de a cere factorilor de decizie respectarea şi protejarea drepturilor tuturor consumatorilor şi de a protesta faţă de abuzurile şi nedreptăţile sociale care subminează aceste drepturi, menţionează site-ul www.consumersinternational.org.
În 2021, tema propusă este: "Modul de abordare în poluarea cu plastic" ("Tackling Plastic Pollution").
În prezent, ne confruntăm cu o criză globală de poluare cu plastic. Deşi plasticul poate fi un material extrem de util în viaţa de zi cu zi, consumul şi producţia omenirii de materiale plastice au devenit nesustenabile.
Raportul "The Pew Charitable Trusts & SYSTEMIQ" - "Breaking the Plastic Wave", lansat în august 2020, calculează fluxul de materiale plastice ajunse în ocean, care se va tripla până în 2040 dacă nu apar inovaţii majore şi modificări ale politicii în acest sens şi ale comportamentului general. Este un moment critic în evidenţierea, abordarea şi combaterea poluării cu plastic, deoarece pandemia globală de COVID-19 se adaugă la creşterea materialelor plastice de unică folosinţă, inclusiv măşti de faţă, mănuşi şi ambalaje alimentare.
Ministerul Educaţiei a emis Metodologia de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2021-2022, precum şi calendarul înscrierilor, care sunt programate să înceapă din 17 martie, când fiecare unitate de învăţământ şi inspectorat vor afişa circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare propus şi numărul de clase pregătitoare alocate.În perioada 29 martie -28 aprilie 2021, părinţii şi reprezentanţii legali ai copiilor vor completa şi depune cererile-tip de înscriere. Cererile vor putea fi transmise online sau depuse la unitatea de învăţământ la care aceştia solicită înscrierea copiilor, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar se va desfăşura în perioada 10 - 20 mai 2021.
Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar va începe pe 21 mai 2021
Pentru perioada 1 septembrie - 10 septembrie 2021 a fost stabilită centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratul şcolar a cererilor părinţilor copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.
Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2020-2021 se vor desfăşura în perioada 20 aprilie - 20 mai, prevede un ordin al Ministerului Educaţiei publicat în Monitorul Oficial.
Evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a II-a va începe cu proba scrisă la Limba română, care va avea loc pe 20 aprilie. Următoarea probă - cea la Limba română - citit va avea loc pe 21 aprilie. Pe 22 aprilie, elevii claselor a II-a vor avea de susţinut proba la Matematică.
Elevii de clasa a II-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba la Limba maternă în aceeaşi zi. Elevii vor susţine în aceeaşi zi și proba la Limba maternă – citit. Pe 23 aprilie vor da proba de scris - citit la Limba română.
Evaluarea naţională la clasa a IV-a va începe pe 18 mai cu proba la Limba română, care va fi urmată pe 19 mai de cea la Matematică.Elevii aparţinând minorităţilor naţionale din clasele a IV-a vor susţine pe 20 mai proba la Limba maternă.
Elevii de clasa a VI-a vor susţine pe 12 mai proba la Limbă şi comunicare şi pe 13 mai proba la Matematică din cadrul Evaluării naţionale.
Reprezentanții Consiliului Național al Elevilor au solicitat ministerelor Finanțelor, Educației, Afacerilor Interne și Justiției să ia toate măsurile pentru a fiscaliza meditațiile și a-i amenda pe profesorii care nu declară aceste surse de venit.
Meditațiile reprezintă în România o adevărată industrie, consideră Consiliul, și multe cadre didactice organizează meditații cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Numărul profesorilor care în 2019 au declarat că obțin venituri suplimentare din meditații a reprezentat puțin peste 2% din total, dar un raport al Ministerului Educației, de anul trecut, arată că aproape jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a și a XII-a merg la meditații. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală, iar dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru copii nu trebuie să recurgă la astfel de practici – afirmă reprezentanții Consiliului Național al Elevilor
O acțiune inedită, cauzată și de pandemie, s-a demarat zilele acestea la Galați. Unul dintre cei mai mari angajatori locali a lansat un proiect educațional gratuit, în sistem online.
Astfel, Liberty Galați organizează, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, seminare gratuite pentru studenți.
Programele educaționale vor avea loc online, în intervalul orar 10.00-11.30, conform calendarului:
- 30 martie - „Ce-și dorește angajatorul?”
- 6 aprilie - „Performanță și carieră”
- 14 aprilie - „Management de proiect”
Înscrierile se pot face la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Trei licee tehnologice (NR.1 – Cudalbi, "PAUL BUJOR" - Berești, "COSTACHE CONACHI" – Pechea, ), zece Școli Gimnaziale din Galați, patru din Tecuci, una din Tg Bujor și alte 29 de școli din mediul rural, aparținând de județul Galați sunt eligibile pentru organizarea Programului național pilot de tip “Școală după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv
Lista unităților de învățământ cu personalitate juridică din județ, care organizează din această lună programul „Școală după școală” a fost postată pe website-ul Inspectoratului Școlar Galați și poate fi consultată de cei interesați.
Pentru stabilirea eligibilității s-a avut în vedere calendarul din Ordinul M.E.C.nr. 3300/19.02.2021, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Programului național pilot de tip “Școală după școală”.
Universitatea Danubius vă invită să fiți ambasadorii excelenței universitare și să vă înscrieți la Tombola „Fii ambasador Danubius!”
În fiecare lună, pe data de 29, va avea loc extragerea câștigătorilor, și pe data de 1 a fiecarei luni, se va publica lista celor 3 câștigători ai lunii precedente în sectiunea NEWS.
Premiile constau în power banks, agende, pixuri, tricouri, căni inscripționate Danubius University!
Pentru a participa la tombolă, trebuie să completați formularul de pe website-ul universității.
Proiectul se desfășoară în perioada 1 martie - 30 decembrie 2021
La această Tombola pot participa toate persoanele cu domiciliul stabil pe teritoriul României, dar si al U.E. care sunt inmatriculate ca studenti sau masteranzi ai Universitatii Danubius, cu vârsta de minim 18 ani împliniți la data începerii Tombolei. Mai mult, participantul trebuie să dețină o adresă de poștă electronica personală în perioada promoției.
“Deținerea unei adrese de poștă electronica presupune utilizarea unui cont de e-mail pus la dispoziție de către un distribuitor de servicii de Internet sau altă organizație (firma, institutie etc.) care are dreptul să creeze și să desemneze domenii asociate cu adresele de e-mail. Utilizatorul adresei de poștă electronică trebuie să îndeplinească toate cerințele legale cu privire la folosirea și administrarea sa. Verificarea adresei de poștă electronică se face prin transmiterea unui email de confirmare a înscrierii și de validare a identității Participantului”, mai aflăm din regulamentul campaniei.
”Peste 40 la sută dintre clădirile în care funcționează școli sunt amplasate în zone cu risc seismic ridicat”, a precizat președintele Klaus Iohannis într-o declarație de presă la Cotroceni susținută la finalul ședinței de lucru privind siguranța publică în unitățile de învățământ.
Discuțiile dintre președinte și membrii Guvernului au vizat autorizațiile de securitate la incendiu, autorizațiile sanitare, vulnerabilitățile seismice, adică la cutremure, dar și prioritățile de consolidare a fondului construit care deservește sistemul de educație.
Concluzia tristă care s-a conturat în urma acestor discuții a fost că avem mult prea multe clădiri încă neautorizate sau neverificate în ultimul deceniu.
Cu această ocazie s-a stabilit ca prin alocările viitoare bugetare, atât din fondurile naționale cât și din fondurile europene, zona de infrastructură educațională să fie transformată într-o reală prioritate. În Planul Național de Redresare și Reziliență vor fi prevăzute fondurile necesare pentru demararea unor investiții majore în unitățile de învățământ de stat, pentru asigurarea acestor standarde de siguranță, igienă și calitate.
La nextlab.tech elevii se pregătesc pentru meseriile viitorului. Aici învață să programeze roboți bazați pe Arduino și să lucreze în Open Roberta, Mixly, Arduino IDE şi C.
Ajuns la o nouă edițe, anul acesta, din luna martie, elevii și profesorii se pot înscrie gratuit la robohackathonul NEXTLAB.TECH 2021 care este cel mai mare concurs de robotică școlară din România desfășurat în cadrul România Tech Nation.
Elevii și profesorii care doresc să aibă acces la o educație modernă se pot înscrie pe site-ul concursului la adresa https://robo.nextlab.tech. Termenul de înscriere a profesorilor și a elevilor este 31 Mai 2021. Pot participa elevi cu vârstă intre 8 și 16 ani la data înscrierii.
Sponsorul principal național, Banca Comercială Română, a suplimentat numărul oferind 625 de kit-uri de robotică gratuite elevilor participanți. La acestea se adaugă kit-urile oferite de alți sponsori. Contribuții suplimentare au fost oferite de Grupul Dacia-Renault și Măgurele Science Park. Concursul este înregistrat în calendarul aprobat de Ministerul Educației Naționale prin OMEN 5092/30.08.2019, Anexa 5, poziția 99.
Inițiatorul concursului este Asociația “Clubul Informaticii Economice CyberKnowledge Club (CKC)” fondată de cadre didactice ale Facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică, ASE, București. Tehologia Nextlab.tech este realizată de compania Cyberllence Inovație.
Error: No articles to display