Ceremonie regală la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș Recomandat

Casa Majestății Sale Custodele Coroanei a anunțat că Principele Regent Nicolae va fi repatriat și înhumat lângă fratele său mai mare, Regele Carol al II-lea. Înhumarea va avea loc în cadrul unei ceremonii militare și religioase care va avea loc la Curtea de Argeș.

Informația a fost publicată de Biroul de Presă al Casei Majestății Sale Custodele Coroanei prin intermediul unui comunicat de presă.

„Cu binecuvântarea Preafericitului Patriarh Daniel, Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului va oficia slujba de reînhumare la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală de la Curtea de Argeș, în ziua de 29 martie 2024, la ora 12.00”, anunță Casa Majestății Sale Custodele Coroanei.
Mormântul Principelui Regent Nicolae va fi lângă cel al fratelui său mai mare, Regele Carol al II-lea, în Pridvorul Noii Catedrale.

La ceremonia militară și religioasă, Majestatea Sa Custodele Coroanei va fi reprezentată de Alteța Sa Regală Principele Radu.
Accesul publicului va fi permis în fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale de la Curtea de Argeș.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.