Paul Petrescu

O nouă tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 303.030 doze, sosește luni în țară. Vaccinurile vor sosi pe cale aeriană, pe aeroportul din Otopeni.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră. Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă.

Dozele vor fi depozitate la Centrul Național de Stocare, iar în perioada următoare vor fi distribuite în centrele regionale existente la nivel național. Centrul Național de Stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19 din cadrul Institutului „Cantacuzino” este complet autorizat și avizat de către Autoritatea Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), autoritatea națională care are competență în domeniul medicamentului de uz uman.

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 13.374.719 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 8.519.495 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

În actualul context al pandemiei de coronavirus, Universitatea Dunărea de Jos informează despre un eveniment susținut la nivel mondial sub sloganul - cu "mâinile curate", salvăm lumea!

Puțini știu că un act simplu, dar, de multe ori, subestimat - cum e spălatul pe mâini -  are dedicată, încă din 2008, o Zi la nivel global, prin care Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF au dorit să sublinieze importanța acestui gest pentru sănătatea omenirii, se spune în comunicatul UDJ.

Mai ales în contextul pandemiei de coronavirus, igiena mâinilor este o componentă fundamentală pentru sănătate și evoluție. Pentru a combate virusul, dar și pentru un viitor sănătos, Ziua Mondială a Spălatului pe Mâini subliniază necesitatea luării unor măsuri imediate privind igiena primară, cu precăderile în țările subdezvoltate. Măsurile generale de protecţie precum purtatul măştii, spălatul pe mâini cu apă, săpun şi, ulterior, folosirea substanţelor dezinfectante, reprezintă manevre simple care fac diferenţa dintre viaţă şi moarte.

În opinia specialiștilor, spălarea corectă a mâinilor se face cu apă, de preferat caldă, și săpun. Este necesară frecarea riguroasă a mâinilor una de alta astfel încât apa și săpunul să acopere întreaga suprafață a mâinii (palmă, dosul palmei, degete, între degete) pentru cel puțin 20 de secunde, după care urmează clătirea cu apă curată. În lipsa apei, soluțiile hidro-alcoolice sunt o alternativă recunoscută.

Studenții Facultății de Medicină și Farmacie din cadrul Universității "Dunărea de Jos" din Galați au contribuit la educarea populației, realizând, în debutul pandemiei, filmulețe educative și practice despre cum se face corect spălarea pe mâini, cum se dezinfectează suprafețele sau cum se poartă corect măștile.

O altă unitate educațională din Galați a fost modernizată cu finanțare din fonduri europene, ne informează biroul de presă din cadrul Primăriei Galați. ”Copiii se pot bucura acum de un spațiu modern, primitor și plin de culoare la această creșă din cartierul Micro 19. Mai mult, investițiile făcute aici vor conduce la scăderea emisiilor de CO2 cu 64% și la reducerea consumului de energie cu 71%”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.

Este un proiect cu fonduri europene în valoare de 2,7 milioane de lei, iar pentru dotările necesare s-au asigurat 300.000 de lei de la bugetul local.

Potrivit inițiatorilor proiectului, din punct de vedere tehnic s-au realizat lucrări de termoizolaţie, s-a înlocuit tâmplăria, s-au realizat zugrăveli, tencuieli şi finisaje. Totodată, s-au derulat şi lucrări la instalaţiile termice şi de climatizare, iar prepararea apei calde menajere se face cu un boiler şi cu panouri solare amplasate pe acoperiş. Au mai fost instalate corpuri de iluminat de tip LED  şi senzori de mişcare/prezenţă, iar pentru asigurarea energiei necesare s-au amplasat şi două turbine eoliene verticale.

Muzeul de Artă Vizuală Galaţi anunță deschiderea unei noi ediții a programului european KineDok powered by OneWorld Romania. Joi, 14 octombrie, de la ora 18.00, odată cu lansarea acestei ediții în România, a fost proiectat filmul documentar SOLO (Cehia, 2019), în regia lui Artemio Benki, o poveste vizuală despre Martín Perano, un pianist şi compozitor argentinian tânăr, virtuoz, a cărui viaţă a fost întoarsă pe dos de o boală mintală. 

Pe 21 octombrie, de la ora 18.00 și tot la MAV, va fi proiectat al doilea film din seria de documentare, premiate la nivel european, propusă în această ediție - filmul ,,Srbenka”, o producție din 2018 a regizorului croat Nebojša Slijepčević. este un film despre agresiunea îndreptată asupra copiilor de altă naţionalitate din Croaţia. Aflăm cum generaţia născută după război încearcă să facă faţă umbrelor întunecate ale istoriei.

Ajuns la cea de a VII-a ediție, KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 6 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locuri din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecţiile fiind sub formă de cineclub şi desfăşurându-se pe tot parcursul anului în spaţii cât mai accesibile. Publicul are şansa să vadă o selecţie deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obişnuite şi la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experienţa pasivă a sălii tradiţionale de cinema, organizând după proiecţiile de film dezbateri angrenante între public şi diverşi invitaţi locali şi internaţionali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuţii cu regizori, protagonişti şi specialişti din diferite domenii, şi să rămână conectat nu doar la actualitatea românească ci şi la evenimente curente de natură culturală, socială şi politică din întreaga lume”, potrivit organizatorilor.

Casa Corpului Didactic Galați anunță o nouă serie de cursuri pe care le organizează în această toamnă. Astfel:

  • programul de formare „Profesorul creativ în clasa virtuală”, avizat ME
  • programul de formare „Resurse și platforme e-learning pentru profesorul secolului XXI” organizat de CCD Galați, acreditat cu OM 3559/29.03.2021. Cursul are 60 de ore și oferă 15 credite profesionale transferabile.

Totodată, Casa Corpului Didactic Galați urează „Bun venit!” colegilor debutanți prin organizarea unui program de mentorat constând într-o serie de întâlniri online în care vom discuta aspecte ale organizării și planificării activității didactice de la începutul anului școlar.

Prima întâlnire a avut loc sâmbătă, 11 septembrie. Pentru cei care inca nu s-au înscris linkul de înscriere este următorul: https://forms.gle/QPDb5LDJpFsQ465j7 Formator: prof. Mihaela Ciocan.

În contextul presiunii constante, nu doar fizice, ci şi psihice, generate de actuala pandemie,  o companie medical românească a lansat platforma de sănătate RoMâine, un demers care îşi propune să îi aducă împreună pe toţi cei care cred că prin conştientizarea valorilor fundamentale, precum Respect, Empatie, Grijă, Încredere şi Speranţă, pot contribui la clădirea unui viitor mai bun pentru România de mâine.

RoMâine poate înseamna o idee, un plan, o acţiune, un demers, fiecare având ca piloni aceste cinci valori şi venind din partea celor care îşi doresc să pună umărul la însănătoşirea morală a naţiunii, iniţiatorii proiectului considerând că „sănătos“ nu se rezumă doar la aspecte fizice, mai ales în contextul în care traversăm o perioadă de incertitudine.

Personalităţi de seamă, precum Nadia Comăneci, Radu Paraschivescu, David Popovici, Marius Manole sau Melania Medeleanu susţin demersul RoMâine în calitate de ambasadori ai acestor valori, fiecare dintre ei contribuind cu poveşti personale şi îndemnuri la atenţie asupra principiilor care ne clădesc. Acestor ambasadori ai valorilor li se alătură o serie de profesionişti şi celebrităţi din spaţiul public românesc, specialişti în sănătate, dar şi din toate zonele profesionale ale societăţii – actori, scriitori, antropologi, jurnalişti, sportivi, muzicieni şi nu numai, care remarcă importanţa valorilor în domeniile pe care le stăpânesc. Platforma de sănătate RoMâine powered by MedLife poate fi accesată pe www.romaine.ro.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, sâmbătă, folosirea testelor de salivă în școli, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 83 privind includerea testelor rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din probă de salivă în categoria stocurilor de urgență medicală de strictă necesitate, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ și asigurarea fondurilor necesare achiziționării acestora din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.

Proiectul de rebranding al Bibliotecii Universitare Danubius are în vedere extinderea grupului ţintă de utilizatori ai serviciilor bibliotecii noastre şi identificarea sa vizuală şi tematică în comunitatea gălăţeană.

Printre activităţile acestui proiect de rebranding amintim şi restructurarea spaţiului din biblioteca prin realizarea de „colţuri tematice” (ex.: „La Boema”, „Lumea filosofilor antici”, „Oraşul vechi”, „Revoluţia industriala 4.0”, etc.)

Despre toate acestea, conf. univ. dr. Florian Nuţă, prorectorul pentru activitatea de cercetare şi asigurarea calităţii, iniţiatorul acestui proiect, a declarat că „pe lângă activităţile ce ţin de infrastructura bibliotecii, avem în vedere realizarea unor evenimente pe diferite teme de interes pentru comunitatea academică dar şi pentru comunitatea locală în ansamblul său. Unele dintre aceste activităţi/evenimente se vor realiza în colaborarea cu parteneri sociali, din mediul de business sau ce ţin de anumite profesii.

Pe măsură ce școlile încep să se redeschidă în întreaga UE, multe unități de învățământ se confruntă cu provocarea de a oferi soluții eficiente de învățare la distanță pe termen lung. Un instrument al Comisiei Europene numit SELFIE poate ajuta școlile să planifice predarea online înainte de noul an școlar.

SELFIE (Auto-reflecție asupra învățării eficiente prin stimularea utilizării tehnologiilor educaționale inovatoare) este un instrument gratuit, ușor de utilizat, personalizabil, conceput pentru a ajuta școlile să integreze tehnologiile digitale în predare, învățare și evaluare a elevilor.

Instrumentul, un efort comun între CCR și Direcția Generală Educație Tineret, Sport și Cultură este una dintre cele 11 acțiuni ale actualului Plan de acțiune pentru educație digitală , care ajută statele membre și instituțiile de educație și formare să susțină și să extindă obiectivele utilizarea practicilor educaționale digitale și inovatoare.

De la lansarea sa în 2018, peste 7 000 de școli și aproape 700 000 de utilizatori din 57 de țări au folosit instrumentul SELFIE.

La începutul măsurilor de restricție COVID-19, cercetătorii CCR au înregistrat o creștere bruscă a numărului de utilizatori, deoarece noile școli și profesori căutau îndrumări cu privire la școlarizarea online.

În perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, un număr de 28.929 persoane (0.52% din totalul persoanelor vaccinate cu prima doză) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV- 2, după administrarea primei doze de vaccin.

60.15% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 5.38% au fost vaccinate cu Moderna, 21.00% au fost vaccinate cu Astra Zeneca și 13.47% au fost vaccinate cu Johnson&Johnson.

Datele reies din analiza publicată vineri de INSP, și reprezintă confirmarea după doza 1, perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 202
Cât privește confirmarea după doza 2, perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, în perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, un număr de 38.604 persoane (0.84% din totalul persoanelor vaccinate cu doza 2) au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea celei de a doua doze* de vaccin.

83.28% dintre acestea au fost vaccinate cu Pfizer Biontech, 4.92% au fost vaccinate cu Moderna și 11.80% cu Astra Zeneca.

*Vaccinarea completă cu vaccinul Johnson&Johnson presupune administrarea unei singure doze.

De asemenea, în perioada 27 decembrie 2020 – 30 septembrie 2021, la un număr de 527 persoane (1.82% din totalul persoanelor care au avut un test pozitiv de infecție cu virusul SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin) a survenit decesul. Dintre acestea, 412 (78.18%) erau vaccinate cu Pfizer, 53 (10.06%) cu Moderna, 39 (7.41%) cu Astra Zeneca și 23 (4.35%) cu Johnson&Johnson.