Paul Petrescu

Proiectul "Şcoala Încrederii" a fost lansat oficial, joi, la Colegiul Naţional "Gheorghe Lazăr" şi în alte peste 50 de unităţi de învăţământ din ţară.

53 de școli din 18 județe ale României fac deja parte din procesul Școala Încrederii. Dar cum a apărat această idee?

Ei bine, procesul a luat naștere din pasiunea și dorința Ruxandrei Mercea, director executiv al Transylvania College, a lui Ciprian Ghișă, director adjunct la aceleiași instituții și a Domnului Petrovai, psiholog terapeut, expert în psihoterapia copilului
și adolescentului (fondator Mind Education & Școala pentru Cuplu), de a readuce încrederea în școlile dinRomânia prin schimbarea culturii organizaționale, prin leadership și prin
dezvoltarea relațiilor sănătoase între toți membrii comunității.

Şcoala Încrederii este primul proces care transformă experienţele de învăţare ale copiilor prin schimbarea relaţiilor dintre elevi, profesori şi părinţi din neîncredere în încredere, din critică şi respingere în acceptare, din dependenţă în autonomie.

Procesul are ca fundament o cercetare continuă, efectuată de o echipă de experţi din cadrul

Universităţii Babeş-Bolyai, al cărei prim rezultat a relevat, drept una dintre principalele probleme

existente în educaţie, lipsa încrederii între adulţi.

Prima probă scrisă (limbă și comunicare) se adresează elevilor din clasele a VI-a (EN VI) și a început miercuri, 12 mai.

Următoarea probă (matematică și științele naturii) a avut loc joi, 13 mai.

Cele două teste vizează evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul inferior al gimnaziului (V-VI) de cei peste 181.000 de elevi înscriși în clasa a VI-a la începutul anului școlar.

Evaluarea competențelor fundamentale dobândite în ciclul primar (la finalul clasei a IV-a / EN IV) are următorul calendar - limba română (18 mai), matematică (19 mai) și limba maternă (20 mai).

Probele scrise la limba română și limba maternă din cadrul evaluării din clasa a II-a (EN II) sunt programate în data de 25 mai.

Testele de citire la aceste discipline vor fi susținute în data de 26 mai.

Proba de matematică este programată în data de 27 mai, în timp ce proba de limbă română (scris și citit) pentru elevii din rândul minorităților naționale se va desfășura în data de 28 mai.

Toate probele se desfășoară cu prezență fizică, indiferent de scenariile în care se află unitățile de învățământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care ar putea influenţa elevii.

Testele sunt elaborate de Centrul Național Pentru Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaționale și trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la EN II, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și EN VI. Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susținerii ultimului test.

Anticorpii neutralizanţi împotriva SARS-CoV-2 persistă în organismul pacienţilor care au trecut prin boală cel puţin 8 luni de la infecţie în majoritatea cazurilor, asigură un studiu realizat de spitalul milanez San Raffaele şi de Institutul Superior de Sănătate (ISS) italian, relatează EFE.

Pacienţii infectaţi care produc anticorpi în primele 15 zile de la contractarea bolii au un risc mai mic de a dezvolta o formă gravă de COVID-19, după cum precizează studiul publicat marţi de revista ştiinţifică Nature Communications.

Durata anticorpilor şi importanţa dezvoltării lor timpurie pentru a combate infecţia sunt principalele rezultate ale studiului realizat de cele două instituții de sănătate din Italia.Pe baza a 162 de pacienţi testaţi pozitiv la SARS-CoV-2 cu simptome diferite, studiul conchide că anticorpii rămân în organism timp de 8 luni, indiferent de gravitatea bolii, de vârsta pacienţilor sau de prezenţa unor patologii prealabile.

Ministerul Educaţiei împreună cu Unitatea Executivă pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (UEFISCDI) au lansat, miercuri, un clip video de promovare a învăţământului superior românesc în afara ţării.
Potrivit unui comunicat de presă, clipul se adresează tinerilor din străinătate, cu vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani, interesaţi să urmeze un program de studiu în universităţile din România, pe durata unui întreg ciclu de studiu sau pentru un semestru. Materialul prezintă punctele "forte" ale învăţământului superior românesc, oportunităţile oferite de piaţa muncii şi principalele atracţii de interes pentru tineri.Realizat sub umbrela StudyinRomania, clipul are ca obiectiv prezentarea oportunităţilor pe care România le oferă studenţilor internaţionali şi este, totodată, primul pas în strategia de rebranding a platformei.

Clipul este disponibil de miercuri pe canalul YouTube şi pe pagina oficială de Facebook a platformei StudyinRomania.

Tinerii interesaţi să studieze în România pot accesa platforma www.studyinromania.gov.ro pentru a descoperi cele peste 3.700 de programe de studiu oferite de universităţi de renume din ţară în engleză, franceză, germană, maghiară şi în alte limbi străine, dar şi informaţii despre sistemul de învăţământ superior românesc şi despre România în general.

 

Absolvirea clasei a VIII-a ca orice sfârşit de drum, implică un nou început şi ca urmare, luarea unei decizii. A lua o decizie, presupune a alege dintre mai multe alternative, pe cea care corespunde cel mai bine intereselor şi preocupărilor persoanei; în cazul absolvenţilor de clasa a VIII-a, a lua o decizie înseamnă a opta în cunoştinţă de cauză pentru un liceu/școală profesională, instituţie de învăţământ şi pentru un anumit profil, specializare sau calificare profesională.

În acest sens, Inspectoratul Școlar Județean Galați editează broșura pentru admiterea în învățământul liceal și profesional de stat.

Broșura cuprinde informații legate de admitere și reprezintă un ghid util atât pentru absolvenții clasei a VIII-a, cât și pentru părinții acestora, în vederea orientării școlare pentru clasa a IX-a. Informațiile tipărite în lucrare sunt legate de admiterea în învățământul liceal, iar într-o secțiune distinctă, privesc datele legate de admiterea în învățământul profesionalși dual de stat pentru anul școlar 2021-2022. Este editată de Inspectoratul Școlar al Județului Galați prin Biroul Informatizare și distribuită gratuit tuturor absolvenților clasei a VIII-a din anul școlar 2020-2021. Pe lângă versiunea tipărită a broșurii, versiunea electronică a acesteia se poate descărca de pe site-ul http://isj.gl.edu.ro, secțiunea Admitere.

Candidaţii pot participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ. Înscrierea candidaţilor pentru admiterea în liceele din judeţul de provenienţă se face în perioada prevăzută de grafic, la şcolile generale pe care aceştia le-au absolvit (inclusiv pentru absolvenţii din seriile anterioare).

Candidaţii din județul Galați, care participă la admitere în alte judeţe, se înscriu prin intermediul aplicației informatice, la centrul specialde înscriere din judeţul în care doresc să fie admişi, în perioada prevăzută de grafic.

Candidaţii care provin din alte judeţe şi doresc să participe la admitere în Galați se înscriu prin intermediul aplicației informatice, la centrul special de înscriere organizat la Inspectoratul Școlar Județean Galați, din strada Portului,nr. 55 Bis, telefon 0372362000, email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Comisia județeană de admitere din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Galați, vă urează mult succes în alegerea celui mai adecvat traseu educațional.

Atelierul de scriere creativă se va constitui ca o suită de întâlniri cu scopul de a deschide căi către cunoașterea de sine prin literatură, către explorarea resurselor creatoare ale iubitorilor de LITERE și de cuvinte. Întâlnirile vor beneficia, de fiecare dată, de prezența unui sau a unor invitați din domeniul LITERELOR sau al JURNALISMULUI, și vor prilejui transmiterea de informații utile cu privire la festivalurile și târgurile de carte, revistele literare și culturale importante, editurile și colecțiile de carte, premiile literare și jurnalistice - și laureații acestora.

Atelierul se adresează, preponderent, elevilor și studenților pasionați de literatură și, în genere, de creația prin cuvânt, dar sunt bineveniți toți cei care – cadre didactice, cercetători, doctoranzi, scriitori aflați în căutare de inspirație, jurnaliști ș.a. – sunt dornici să exploreze lumea fascinantă a literaturii și mai ales să experimenteze toate fațetele actului de creație.

Vom experimenta cu scene, personaje, stiluri de a scrie, pentru a înţelege mai bine din ce se compune o poveste şi care sunt poveştile de succes. Ne vom provoca spiritul creativ în şi prin scris, pentru a crea voci narative, pentru a studia şi analiza ce funcţionează şi ce nu, ne vom inspira de la scriitori şi metehnele lor şi vom trece prin moduri variate de a spune o poveste. Vom avea grijă să atingem următoarele subiecte:

1. Noţiuni introductive şi exerciţii de scriere spontană

2. Începuturi/ moduri de a începe o poveste

3. Personajul şi construcţia lui

4. Scene şi cronologii

5. Voci, perspective şi alte elemente narative

Prima întâlnire a avut loc pe 28 aprilie, iar invitatul a fost jurnalistul și scriitorul Costel Crângan.

În 2011, România deținea locul al II-lea la nivel european în ceea ce privește incidența pentru infecția cu virusul hepatic B și C și, în 2015, locul I în ceea ce privește mortalitatea datorată bolilor cronice de ficat, cu o medie anuală de 45,66 de decese, față de media europeană de doar 14,18.

Pentru a răspunde cerințelor OMS și a îmbunătăți starea de sănătate a populației, Universitatea de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” din Iași, împreună cu ARAS – Asociația Română Anti-SIDA și Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Spiridon“, desfășoară, începând cu 2020, proiectul „LIVE(RO)2-EST: Program regional integrat de prevenire, depistare precoce (screening), diagnostic și direcționare spre tratament ale pacienţilor cu boli hepatice cronice secundare infecţiilor virale cu virusuri hepatice B/D şi C”

Pe parcursul următorilor trei ani, proiectul își propune să asigure condițiile pentru identificarea, mobilizarea și testarea rapidă a minimum 120.000 de pacienți din estul țării, dintre care 70% aflați în situații de vulnerabilitate. Activitățile se vor desfășura câte șase luni în fiecare județ din regiunile Nord-Est și Sud-Est.

Cabinetele de medicină de familie vor oferi servicii de depistare precoce (screening) pentru boli hepatice cronice secundare infecțiilor virale cu virusuri hepatice B, D și C persoanelor care îndeplinesc următoarele condiții: de exemplu, au domiciliul/reședința în județul Galați; au vârsta peste 18 ani; nu sunt persoane lipsite de libertate și nu fac parte din categoria persoane gravide. Minimum 70% dintre persoanele care vor beneficia de aceste servicii vor fi persoane din grupuri vulnerabile.

Serviciile medicale care urmează să fie oferite de către cabinetele de medicină de familie persoanelor vizate în acest proiect sunt: consultație preventivă, consultație, efectuare procedură testare, consultație post-testare și trimitere către centrele de diagnostic și tratament a cazurilor testate pozitiv.

 

 

Fundația Țiriac își dezvoltă acțiunile de încurajare a practicării sportului în rândul copiilor, lansând un podcast cu invitați dintre cele mai relevante nume din lumea sportului local și internațional. În cadrul seriei de interviuri intitulate “Școala Sportivă”, mai multe personalități își vor împărtăși părerile și experiențele privind practicarea sportului încă din copilărie, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro.

Scopul podcastului “Școală Sportivă” este de a deveni cea mai completă sursă locală de educație sportivă în rândul tinerilor, spun inițiatorii.

Primul episod al seriei de podcasturi îl vă avea că invitat special pe Ion Țiriac, care a furnizat sfaturi pentru părinți, a rememorat experiențe personale din copilărie și din cariera să sportivă, a abordat subiecte relevante privind importanța sportului pentru cei mici și principiile după care s-a ghidat în angrenarea propriilor copii în activitățile sportive.

Podcastul Școala Sportivă vă fi disponibil pe platformele de streaming audio Spotify, Apple Podcasts și Google Podcasts. Proiectul este susținut de către Hyundai și este realizat în colaborare cu Mircea Meșter, jurnalist auto și cronicar sportiv.

Educația este pe locul doi între elementele care creează sentimentul de comunitate între cetățenii țărilor din Uniunea Europeană, potrivit ierarhizării făcute de români la finalul anului 2020. Pe primul loc este menționat sistemul de îngrijire a sănătății și de pensii (22%)

Rezultatele aparțin sondajului Eurobarometru privind viitorul Europei, publicat vineri de Parlamentul European (PE).

“Valorile” lipsesc total din top 10 elemente indicate de români ca fiind cele care compun sentimentul de comunitate între cetățenii țărilor din Uniunea Europeană; la nivelul UE, valorile sunt pe locul 3.

Sondajul a fost realizat prin interviuri faţă în faţă şi, din cauza pandemiei, a fost completat cu interviuri online, unde a fost cazul. În total, au fost efectuate aproximativ 27.034 de interviuri, potrivit Parlamentului European.

Anul precedent, educația era indicată de români ca fiind primul element ca importanță pentru întărirea sentimentului de comunitate între europeni. Concret, în 2019 pe primele 3 locuri erau educația (indicată de 22% dintre respondenți), urmată de economie și sistemul de îngrijire a sănătății și de pensii (cu câte 18% fiecare). Anul 2020, afectat de pandemie, a făcut ca sănătatea să treacă pe primul loc în răspunsurile românilor, surclasând educația.

Înscrierile la Concursul Național de Titularizare 2021 încep pe 11 mai și țin până pe 17 mai, potrivit calendarului oficial. Ministerul Educației a publicat fișa de înscriere la concursul din acest an. Candidații la concursul național de Titularizare 2021, care vor să se angajeze în sistemul de Educație sau care vor să obțină un post pe perioadă nedeterminată, trebuie să depună un dosar la Inspectoratul Școlar Județean

Proba scrisă a concursului național de angajare în învățământ, Titularizare 2021 este programată să aibă loc pe 21 iulie 2021, la o săptămână după examenul de Definitivat 2021, programat pe 14 iulie.

Potrivit Articolului 113, alin 3 din Metodologie, cazierul judiciar și adeverința de integritate comportamentală nu mai sunt necesare, acestea fiind solicitate de inspectoratele școlare.

Înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate, inclusiv pentru absolvenții promoției 2021, la inspectoratele şcolare/centrele de înscriere are loc în perioada: 11-17 mai 2021, potrivit calendarului. Pentru programul de înregistrare sau depunere trebuie verificat site-ul inspectoratului școlar județean.

Candidatul la Titularizare 2021 anexează la cererea de înscriere în următoarea ordine actele în original, respectiv în copie, certificate pentru conformitate cu originalul de către directorul unităţii la care funcţionează în anul şcolar 2020-2021 sau scanate color, după actele originale. (Documentele anexate pot fi certificate pentru conformitate cu originalul și la depunerea dosarului, în acest caz fiind necesară prezentarea documentului în original și a unei copii a acestuia. În situaţia în care documentele se transmit în format electronic, prin poştă electronică, acestea vor fi scanate color, după documentele originale, lizibil, la minimum 150 dpi.)

 

În situaţia în care au apărut modificări faţă de documentele depuse la dosar în anii anteriori, candidații care au depus dosare de înscriere la concursul național în ultimii 3 ani, mai depun/transmit pentru înscrierea la concursul național, sesiunea 2021, la centrul de înscriere, anexat la cererea-tip, documente în completarea dosarelor depuse în anii anteriori