Paul Petrescu

Noul aparat RMN 3 TESLA, cu care a fost dotat Laboratorul de Imagistică și Radiologie Medicală al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ap. Andrei”, a parcurs cu succes toate etapele de testare și calibrare și este acum pe deplin operațional. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Acest echipament – cel mai performant din domeniul imagisticii medicale – a fost deja folosit, în perioada iulie–august, în peste 260 de investigații complexe, esențiale în stabilirea cu acuratețe a diagnosticelor și în alegerea celor mai eficiente metode de tratament”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Imagistica este „ochiul medicinei”, iar noul RMN 3 TESLA – dotat inclusiv cu sistem de Inteligență Artificială pentru prelucrarea datelor – le oferă medicilor posibilitatea de a depista rapid și precis afecțiuni grave, precum cancerul, încă din stadii incipiente.

„De la neuroimagistică la explorarea inimii, a sistemului osos și a organelor interne, noul RMN 3 TESLA deschide calea către investigații aprofundate și sigure. Această investiție a Consiliului Județean, în valoare de peste 1,2 milioane de euro, nu este doar o achiziție tehnologică, ci o investiție directă în oameni – o șansă în plus de vindecare, o șansă în plus la viață!”, a precizat Costel Fotea.

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a avertizat că există riscul unei recesiuni în România. Este un risc real, trebuie să ne pregătim, a declarat Nazare săptămâna trecută, în cadrul unei conferințe de presă.
Ministrul Nazare a spus că experții lucrează la soluții.

„Există riscul unei recesiuni, este un risc real, trebuie să ne pregătim să avem soluții să avem măsuri ca să trecem prin recesiune cât mai rapid (..) Eu voi încerca să găsesc resurse pentru a fi pregătiți pentru această situație”, a transmis Alexandru Nazare.

El a mai arătat că o recesiune ar însemna costuri în plus de finanțare și un scenariu complet diferit de cel actual.

De asemenea, nici deficitul bugetar, așa cum a fost el trecut în buget, nu a fost construit pe ipoteze realistice.

„Pot să vă spun că nu începe cu 7”, dar va fi prognozat la rectificarea bugetară, adaugă el.

„Cred că este clar pentru toată lumea și a fost clar pentru toți cei care au analizat bugetul României încă din luna iunie că nivelul deficitului așa cum este el trecut în buget, de 7.1, nu va fi în niciun fel atins. Ipotezele pe care a fost construit acest buget nu sunt ipoteze realiste. Ele în niciun caz nu conduceau la un deficit de 7.1”, a explicat Alexandru Nazare.
Ministrul de Finanțe a criticat programarea bugetară.

„Păi cum? Cum în trimestru 4 programezi un deficit de 1.2 când în trimestru 4, în ultimele două luni sunt în general 20% din cheltuieli total an? Deci aceste lucruri sunt destul de clare. Acum, după finalizarea analizei pe toți ordonatorii în privința rectificării și după discuțiile cu Comisia Europeană o să vă pot spune, înainte de adoptarea rectificării, care este ținta la care ne vom raporta. Pot să vă spun că nu începe cu 7. Deci nu vorbim de 7.1. O să vă spun exact cât va fi în momentul când avem finalizate discuțiile pe rectificare”, a precizat Alexandru Nazare.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat miercuri intenția Guvernului de a schimba modul în care sunt taxate companiile multinaționale. Este vorba despre o serie de măsuri pe care Guvernul vrea să le adopte în cadrul celui de al doilea pachet fiscal.
„Principala chestiune pe care vreau să o subliniez aici este că vom schimba paradigma în privința modului în care tratăm companiile multinaționale”, a declarat Alexandru Nazare în cadrul unei conferințe de presă.
El a spus că nu a găsit foarte multe urme de acțiune în ANAF în privința supravegherii transferurilor de profituri artificiale ale multinaționalelor.
„Vrem să schimbăm atitudinea de la o taxă pe cifra de afaceri a unei multinaționale care, în fapt, îi oprește, îi previne creșterea economică, previne investițiile acelei companii, la o taxă care să vizeze exact zona prin care multinaționala respectivă își exportă profituri. (...) Am creat o nouă formulă de taxare inspirată din base erosion tax, din taxa pe care e folosită în Statele Unite. (...) În fapt, ce facem? Permitem niște cheltuieli deductibile, dar la un nivel minimal de 3%. Tot ce depășește acest 3% este taxat cu 16%. Ca atare ne așteptăm la un efect și în creșterea impozitului pe profit și ne așteptăm la o evidență mult mai clară a acestor zone care au fost dintotdeauna susceptibile în zona de export de profit a multinaționalelor”, a explicat ministrul de Finanțe.
Potrivit acestuia, impozit va fi construit pentru anul 2026, având ca bază anul 2024.
„Propunerea noastră este ca noua taxă pe afiliați, pe care o propunem astăzi, să înlocuiască impozitul pe cifra de afaceri care funcționează în acest moment la companiile de peste 50 de milioane de euro. De ce vrem să înlocuiască? Pentru că vrem investiții, pentru că avem o creștere economică în decelerare, pentru că avem investiții străine care scad la primele 5 luni ale anului cu 30%, și pentru că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune, având datele economice la zi de astăzi, care ne indică acest lucru, că trebuie să fim pregătiți în orice moment pentru o recesiune și trebuie să anticipăm acest lucru”, a precizat Alexandru Nazare.

MApN anunță că Statul Major al Apărării organizează, în perioada 15-19 septembrie, în județele Sibiu și Mureș, exercițiul de antrenament pentru evaluarea rezervei de mobilizare – MOBEX SB-MS-25.

Exercițiile de acest tip se desfășoară periodic și au ca scop verificarea completării cu personal și tehnică a unităților militare, precum și consolidarea coeziunii între rezerviști și militarii în activitate, explică MApN.
Rezerviștii cu domiciliul în județele Sibiu și Mureș, ce vor fi convocați la unitățile MApN la care sunt arondați, vor participa, timp de o zi, la activități specifice de pregătire.

În cele două județe, activități similare s-au desfășurat anterior în anul 2012, iar cele mai recente exerciții de mobilizare au avut loc în mai 2025 în județele Teleorman, Giurgiu și Olt.

Exercițiul este organizat în conformitate cu prevederile Legii nr. 477/2003 privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare și a Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Rezerviștii vor fi convocați prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne. Activitățile legate de evaluarea autorităților locale și a operatorilor economici din județele Sibiu și Mureș sunt organizate și coordonate de Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale.

„Pentru a evita dezinformarea și știrile false care ar putea fi răspândite în legătură cu aceste activități, reiterăm că astfel de exerciții au caracter de rutină și recomandăm cetățenilor să se informeze din surse oficiale. Pe platforma InfoRadar a MApN pot fi consultate informații referitoare la încercări anterioare de inducere în eroare a publicului pe subiecte similare”, a precizat MApN.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recent că România va avea un acord în domeniul medical cu Emiratele Arabe Unite. Documentul urmează să fie semnat, în luna septembrie. Va fi un acord de cooperare cu Ministerul Sănătății și Prevenției din EAU ce vizează schimburi de expertiză, bune practici și dezvoltarea de proiecte comune.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a întâlnit marți cu Excelența Sa Sultan Mohamed Majed Alali, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România, pentru a discuta aprofundarea relațiilor bilaterale în domeniul sănătății.

În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au convenit semnarea, în luna septembrie, a unui acord ce cooperare între cele două ministere. Documentul va viza întărirea parteneriatului în domeniul sănătății publice și al politicilor sanitare, dar mai ales facilitarea schimbului de expertiză, bune practici și inițierea unor proiecte comune.

„Cred cu tărie că dialogul și colaborarea internațională pot contribui semnificativ la modernizarea sistemului nostru de sănătate și la oferirea unor servicii medicale mai bune pentru cetățeni”, a transmis ministrul Alexandru Rogobete.

Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a anunțat o taxă nouă pentru coletele care vin din spațiile extracomunitare. Aceasta ar putea fi inclusă în următorul pachet fiscal al Guvernului. Ministrul a arătat că fluxurile de colete sub 150 de euro au crescut de la 1 miliard la 4 miliarde în anul 2024, la nivel european.

În România, aceste fluxuri au crescut de la 3-4.000 de colete pe zi, la 225.000 de colete pe zi în prezent.

„Sunt foarte mulți antreprenori români, vorbim de aproape 40.000 de antreprenori români, care vând în online și care au fost profund afectați de această creștere a coletelor din zone extracomunitare. Sunt multiple efecte negative ale acestei invazii de produse din zona extracomunitare. Sunt efecte de mediu, sunt efecte logistice, pentru că logistica de a muta atâtea colete la o creștere atât de mare este mult mai complicată. Vorbim și de riscuri în privința contrafacerii și a verificării acestor colete, pentru că posibilitățile de a verifica un număr atât de mare de colete sunt mult mai mici și resursele statului în această privință sunt mici”, a declarata ministrul Alexandru Nazare.
Propunerea vizează o taxă fixă de 25 de lei pentru fiecare colet de 150 de euro care va fi instituită printr-o conlucrare cu toate companiile de curierat care preiau aceste colete, „astfel încât să prindem acolo și coletele care vin direct din zona extracomunitară a României și cele care vin prin alte hub-uri în România”.

„Evident că odată instituită taxa, cei care vor să stabilească hub-uri logistice în România și vor să distribuie din România, nu vor mai trebui să plătească acești bani. Invităm, pe această cale, dacă vor să facă business în România, să vină să stabilească hub-uri logistice în România”, a precizat Alexandru Nazare.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunțat un record în energia verde. În doar o rundă de licitație a Contractelor pentru Diferență CfD, am atras investiții pentru 2.751 MW de energie curată și ieftină – cu 37% mai mult decât obiectivul de 2.000 MW asumat prin PNRR și la prețuri cu până la 50% mai mici decât cele maximale, a explicat ministrul Ivan.

Potrivit acestuia, rezultatele pe scurt sunt următoarele: 1.488 MW din 26 proiecte solare, 1.263 MW din 23 proiecte eoliene, prețuri medii câștigătoare- 40,35 EUR/MWh (solar) și 73,89 EUR/MWh (eolian).

„Depășirea obiectivului din PNRR demonstrează că România este un centru de dezvoltare a energiei curate, care atrage investiții transparente, bazate pe concurență reală. Prin mecanismul CfD, oferim stabilitate investitorilor și accelerăm tranziția energetică. Capacitățile de producție în energie curată întăresc independența energetică a României și aduc viitorul verde mai aproape”, a precizat Bogdan Ivan.

Ministerul Educației și Cercetării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, a anunțat deschiderea competiției pentru finanțarea manifestărilor științifice și a evenimentelor asociate.
Programul vizează susținerea organizării, în România, a manifestărilor științifice naționale cu participare internațională și a manifestărilor științifice internaționale, inclusiv a evenimentelor conexe (expoziții, paneluri de inovare, misiuni economice, evenimente de brokeraj, școli de vară, concursuri tip hackathon, vizite în infrastructuri de cercetare etc.).

Eligibile sunt instituțiile din România cu personalitate juridică, legal constituite, care au ca obiect de activitate cercetarea-dezvoltarea.

Bugetul alocat în 2025 este structurat astfel:
-până la 100.000 lei pentru manifestările științifice internaționale organizate în România (minimum 30% dintre participanți, cu afiliere în străinătate);
-până la 40.000 lei pentru manifestările științifice naționale cu participare internațională (minimum 10% participanți din cel puțin două țări, dar nu mai puțin de 3 persoane cu afiliere în străinătate);
-până la 200.000 lei pentru manifestările științifice naționale organizate direct de ANC.
Finanțarea se acordă în limita fondurilor disponibile. Cofinanțarea din partea organizatorilor este obligatorie și reprezintă minimum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Sunt eligibile cheltuielile pentru materiale, servicii de organizare, promovare și logistică.

Propunerile de finanțare se pot depune până la 1 octombrie 2025.
„Prin acest program urmărim consolidarea vizibilității cercetării românești și integrarea acesteia în circuitul internațional, în concordanță cu obiectivele Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022–2027. Este un demers comun MEC–ANC, orientat către excelență științifică și colaborare internațională”, a declarat Andrei Alexandru, președintele ANC.

Ministerul Culturii a anunțat că săptămână trecută au fost finalizate evaluările anuale de management pentru anul 2024. Ca urmare Ministerul dă startul concursurilor de proiecte de management pentru instituțiile din subordine.

Concret, au fost realizate evaluările de management pentru toate cele 24 de instituții subordonate Ministerului Culturii, care își desfășoară activitatea pe baza unor proiecte de management aprobate.

Au fost exceptate de la această procedură următoarele instituții: Centrul Cultural Toplița și Teatrul Național de Operetă și Musical ”Ion Dacian” – contractele de management au fost încheiate la finalul anului 2024; Biblioteca Națională a României – contract de management suspendat.

„În ceea ce privește obiectivul asumat cu privire la organizarea de concursuri de proiecte de management pentru toate instituțiile publice de cultură aflate în prezent în interimat până la finalul anului, primii pași ai acestui proces au fost deja făcuți în luna august, prin inițierea procedurilor de concurs pentru Opera Națională Română din Iași și pentru Muzeul Național Bran”, a transmis Ministerul Culturii.


Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a anunțat că vor fi introduse teste de integritate și bodycam-uri pentru funcționarii din mai multe instituții de control din zona fiscală. Este vorba despre ANAF, Autoritatea Vamală Română și Oficiul Național al Jocurilor de Noroc.

„Reiau ideile legate de testele de integritate pentru ANAF, pentru Autoritatea Vamală Română și pentru ONJN. Avem nevoie să instituim această măsură tocmai pentru a putea acționa atunci când avem persoane suspecte sau suspectate de diverse activități frauduloase în oricare din aceste instituții, mai ales în zona de control. (..) Introducem, de asemenea, bodycam-uri pentru activitatea de control din ANAF, pentru activitatea de control a Vămii și pentru zona de control din ONJN. Avem nevoie de astfel de măsuri tocmai pentru a avea o transparență a modului în care activitatea de control, fie că e vorba de ANAF sau antifraudă, sau vamă, se întâmplă”, a declarat ministrul Alexandru Nazare adăugând că „e o chestiune sănătoasă, nu o face doar România, o face și Italia, o fac și alte țări, tocmai pentru a cultiva integritatea în aceste zone”.