Tania Matasaru

La Bacalaureat 2021, absolvenții de liceu vor susține trei probe scrise, în funcție de profilul și specializarea pe care le-au urmat în cei patru ani de învățământ liceal. Elevii care au urmat liceul într-o limbă a minorităților naționale vor susține în plus o probă la Limba maternă.

Toți elevii, indiferent de profilul liceului, vor susține proba obligatorie la Limba și literatura română. A doua probă, cea obligatorie a profilului este Matematica pentru elevii de la profilul Real, Servicii, Resurse naturale și protecția mediului, Tehnic Militar, respectiv Istorie, pentru profilul Uman, Artistic, Pedagogic și Teologic. La cea de-a treia probă, cea la alegere a profilului și specializării, se poate opta pentru una din următoarele discipline: Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie, Filosofie, Fizică, Chimie, Biologie, Informatică.

Susținerea probelor de la Bacalaureat 2021 începe pe data de 28 iunie, cu examenul la Limba Română.

Mai mult, Guvernul a adoptat ordonanța de urgență potrivit căreia se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, având în vedere „organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale”.

Astfel, la Bacalaureat 2021 se echivalează/se recunosc următoarele probele:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

În urma unei analzie îngrijorătoare făcute de Ministerul Educației tot mai mulți copii renunță la educație. Situația cea mai gravă este în mediul rural, unde, pe parcursul a opt ani de studiu din cele două cicluri un sfert dintre elevi abandonează. Profesorul Marcel Bartic a declarat recent în cadrul unei emisiuni televizate că situația aceasta este o consecință a faptul că școala românească nu răspunde nevoilor elevului.

"Cum să abandoneze un copil de ciclul primar școală? Sunt convins că ține și de situația socială. Sunt părinți care nu-și mai permit școală româneasca. Școala de stat a început să fie foarte scumpă pentru copiii din mediul rural, deși e gratuită.

Faptul că e o industrie paralelă a mediațiilor spune foarte multe.

Școala românească e cu totul depășită de ce ar trebui să ofere copiilor.

Problema inechității este foarte gravă, o problemă pe care o rezolvăm din pix  prin rapoarte, dar care în realitate nu rezolva nimic", a spus profesorul.

Mircea Bartic a mai afirmat că elevii din mediul rural au fost aproape în imposibilitatea de a accesa orice act educațional.
"Noi vorbim doar de cei înregistrați, care oficial nu au mai participat la cursuri. Mai sunt și acele ecrane negre, să le punem tot la abandon. Un ecran negru în timpul orelor online e tot abandon școlar, nu toți o fac din dezinteres, dar efectiv, școală nu răspunde cu nimic nevoilor lor.

Dacă punem la socoteală și ecranele negre s-ar putea să ne speriem și mai mult. Ar trebui să ne punem un semn serios de întrebare: ce mai face școală românească, cu cine, cui predăm? Acum dictează un formalism îngrozitor, din pix, pe hârtie, totul sună minunat. Dar, în fapt, noi nu mai știm cu cine lucrăm, avem o mâna de copii care răspund și ridică mâna la ore, restul sunt absenți", a explicat profesorul.

 

Filarmonica „George Enescu” a anunțat două reprezentaţii ale unui concert simfonic cu public, pe 27 şi 28 mai, în care orchestra va fi condusă de Christian Badea.

Dirijorul principal al instituţiei, maestrul Christian Badea, va conduce un program integral Mozart, avându-l ca solist pe reputatul pianist spaniol Josu de Solaun.
Programul concertului de săptămâna viitoare este alcătuit integral din compoziţii de Wolfgang Amadeus Mozart - Uvertura operei Flautul fermecat, Concertul nr. 21, în do major, pentru pian şi orchestră, KV 467, Simfonia nr. 41, în do major, KV 551, Jupiter. 

În premieră, anul acesta, recitalul va fi urmat - în majoritatea oraşelor - de proiecţia filmului documentar „Pianul călător - 10 ani”, care spune povestea primului deceniu al acestui proiect.

Horia Mihail a susţinut aproximativ 200 de concerte în România şi străinătate, în acest turneu. Acum, cele cinci piane „călătoare”, puse la dispoziţie de Radio România, sunt încredinţate comunităţilor din Tulcea, Caracal, Deva, Alba Iulia şi Roman.

Itinerariul turneului e următorul: 

28 mai 2021, ora 19:00 - Sibiu, Sala Thalia
29 mai 2021, ora 19:00 - Deva, Sala Pro Arte a Colegiului Naţional „Decebal"

2 iunie 2021, ora 19:00 - Braşov, Sala Patria
3 iunie 2021, ora 18:30 - Satu Mare, Sala Filarmonicii „Dinu Lipatti"

5 iunie 2021, ora 20:00 - Târgu Jiu, Parcul Coloanei fără sfârşit
6 iunie 2021, ora 20:00 - Caracal, Parcul „Constantin Poroineanu"

8 iunie 2021, ora 19:00 - Bucureşti, Sala Radio

11 iunie 2021, ora 19:00 - Slatina, Centrul cultural „Eugen Ionescu"

Cunoscutul actor Ion Dichiseanu a murit joi, la vârsta de 87 de ani. Potirvit apropiaților acesta se afla internat la Spitalul Floreasca din Capitală de câteva luni unde primea tratament pentru o infecție cu o bacterie. Potrivit purtătorului de cuvânt al spitalului, decesul actorului s-a produs în jurul orei 14.00.

Actorul ar fi suferit de o pneumonie bilaterală din cauza infecției cu o bacterie. 

Ion Dichiseanu a fost un actor cu o bogată activitate teatrală şi cinematografică. S-a născut pe 20 octombrie 1933 în Adjud. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, Facultatea de Teatru din București în 1959. Este cunoscut datorită activității sale artistice în cadrul Teatrului Nottara, precum și pentru numeroasele roluri care l-au consacrat în cinematografie, teatru de televiziune și teatru radiofonic. 

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a anunțat că banchetele nu pot fi organizate astfel că elevii claselor a VIII-a și a XII-a nu vor avea nici anul acesta petreceri de absolvire.

Elevii ar putea avea parte de petreceri de mici dimensiuni dacă vor inta în vigoare relaxări după 1 iunie.

Petreceri nu pot fi organziate nici în curtea școlii, a spus Alin Stoica, el adăugând însă că pot fi evenimente culturale.

"Am putea avea de exemplu un concert cu o formație la modă sau care prinde la publicul tânăr, dar nu petreceri. Să sperăm că după 1 iunie, dacă lucrurile vor arăta mai bine și avem speranțe de mai bine, poate vom avea posibilitatea să facem mici evenimente de acest tip (banchet)", a precizat prefectul Capitalei.

FOTO: Inquam Photos/ Octav Ganea

Guvernul a adoptat miercuri o ordonanță de urgență care prevede, între altele, echivalarea probelor de competențe la examenul de Bacalaureat 2021. Este pentru al doilea an 

Potrivit ordonanței la examenul național de bacalaureat din 2021, se echivalează/se recunosc următoarele probe de evaluare a competențelor:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență Ministerul Educației va emite ordinul de aprobare a metodologiei de punere în aplicare a acestei măsuri.

Este vorba despre un manuscris pe un caiet studenţesc fără copertă pe care scrie doar "Partea a II-a" (datat Sinaia, 24 august 1958), "Însemnări despre anxietate (note autentice) Marin Preda, 1958, Buc. Dionisie Lupu" şi un caiet cu titlul "Jurnal foarte intim" sunt scrierile de mână ale lui Marin Preda care au ajuns, marţi, în posesia fiilor scriitorului, Nicolae şi Alexandru.

Au apărut şi au fost reproduse de mai multe ori de Eugen Simion - "Jurnal intim - Partea a II-a" şi "Jurnalul foarte intim", preluat din ziarul Ziua. 

Mariana Sipoş este cea care le-a primit de la Cornel Popescu, redactor-şef al editurii Cartea Românească, după moartea lui Marin Preda. 

Evenimentul de la MNLR este organizat în contextul marcării a 41 de ani de la moartea marelui scriitor - 16 mai 1980. 

Eveniment-pilot în perspectiva manifestărilor organizate în cadrul Centenarului Marin Preda din anul 2022, proiectul expoziţional, iniţiat de Mariana Sipoş, cuprinde manuscrise inedite din arhiva proprie, fotografii, cărţi, reviste şi imagini video.

"Este o oportunitate, nu neapărat care este adevărul sau manipularea, adevărul este cel pe care îl crede fiecare, să reconstituim ce s-a întâmplat atunci este greu. Dacă instituţiile abilitate nu au dat un verdict, nu avem ce face decât să mergem pe supoziţii. Asta nu înseamnă că nu trebuie să comemorăm momentul şi mai ales să-l aducem în actualitate pe Preda ori de câte ori putem", a declarat Ioan Cristescu, directorul Muzeului Literaturii. "Marin Preda este un canon peste care nu se poate trece. Nu avem cum să-l ignorăm. Contribuţia lui este fundamentală la literatura română". 

Potrivit deciziei luate de Comitetul Municipal de Urgență al Capitalei toți elevii din București vor merge fizic de miercuri la școală. La momentul actual rata de infectare în București este de 0.89% la mia de locuitori. 

Prefectul Alin Stoica a făcut acest anunț, după ce comitetul municipal s-a întrunit ca urmare a scăderii rate de infectare din Capitală.

Potrivit prefectului masca este obligatorie pe o rază de 50 de metri în apropierea unităților școlare. Regula îi vizează pe părinții care își așteaptă copii.

Dacă se constată că un copil este infectat, consiliul de administrație al școlii ia decizia de a trece clasa respectivă în online, cu avizul DSP și al ISMB. O școală se închide dacă se constată că sunt mai multe cazuri de copii bolnavi din mai multe clase sau profesori care predau la mai multe clase.

 

Senatoarea PNL, Alina Gorghiu a inițiat un proiect de lege prin care să poată fi suspendate contractele de muncă ale profesorilor care sunt urmăriți penal sau trimiși în judecată pentru hărțuirea elevilor. Cadrele didactice ar urma să stea departe de catedră până la o decizie definitivă a justiției.

Senatul a adoptat luni proiectul

Concret, vorbim despre acele cadre didactice în cazul cărora s-a pus în mișcare acțiunea penală sau care au fost trimise în judecată pentru comportament violent sau agresiuni sexuale.

În cazul în care persoana în cauză este achitată prin hotărâre definitivă, ea își poate relua activitatea și i se plătește, conform normelor și principiilor contractuale, o despăgubire egală cu salariul și celelalte drepturi de care a fost lipsită pe perioada suspendării contractului.

Senatoarea PNL a propus o modificare în acest sens a Legii educației naționale, iar Senatul a adoptat proiectul de lege, care acum urmează să fie votat în Camera Deputaților, for decizional.

Potrivit proiectului propus de Gorghiu contractul de munca in învățământ se poate suspneda: 

- la inițiativa conducătorului unității/instituției de învățământ, dacă față de o persoană angajată s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unor fapte de violență sau de natură sexuală;

- de drept, dacă o persoană angajată într-o unitate/instituție de învățământ este trimisă în judecată pentru faptele menționate, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;

- tot de drept, dacă față de persoana angajată s-a luat una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, arestul la domiciliu, arestarea preventivă, controlul judiciar sau controlul judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligații care împiedică exercitarea raportului de serviciu.