Paul Petrescu

Ministerul Apărării Naționale desfășoară, în această perioadă, activități de recrutare, pentru posturi de soldați și gradați profesioniști. Armata are nevoie de tineri, atât fete, cât și băieți.

„Pentru această serie au fost introduse în Planul de recrutare 5093 de locuri, în 41 de județe din ţară și în Municipiul București”, anunță MApN.

Procesul de recrutare și selecție se desfășoară după următorul calendar: înscrierea candidaților: 12.02 – 01.03.2024; selecția candidaților: 19.02 – 04.03.2024; efectuarea examinării medicale în unitățile sanitare militare: 26.02 – 08.03.2024; termen final de întocmire a dosarelor de candidat: 22.03.2024.

Premierul Marcel Ciolacu a avut o serie de discuții aplicate cu reprezentanții Consiliului național al întreprinderilor private mici și mijlocii din România (CNIPMMR). Dialogul a vizat provocările pe care firmele le întâmpină în activitatea lor, în special din perspectiva interacțiunilor cu instituțiile statului, și propuneri de îmbunătățire a acestora.

Șeful Executivului a amintit noile măsuri fiscale aplicabile de la începutul anului și a apreciat feed-back-ul primit din partea oamenilor de afaceri în legătură cu punerea lor în practică.

”Firmele mici și mijlocii reprezintă o componentă vitală a economiei românești și întâlnirile periodice cu mediul de afaceri ne ajută să ajustăm măsurile guvernamentale cu așteptările întreprinzătorilor. Ne propunem să nu mai avem în economie activități nefiscalizate, dar nu vrem să complicăm sau să îngreunăm viața oamenilor de afaceri și pe linia aceasta se înscriu și eforturile noastre de digitalizare a autorităților statului” a declarat premierul Ciolacu.

La rândul lor, reprezentanții CNIPMMR au apreciat constanța întâlnirilor avute cu primul-ministru și cu reprezentanții Guvernului și faptul că au fost găsite împreună rezolvări la o mare parte din problemele întreprinzătorilor.
Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat la discuții vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reamintește cetățenilor români care urmează să efectueze o deplasare internațională să se informeze asupra condițiilor de călătorie în țările pe care intenționează să le viziteze, ca urmare a creșterii numărului de cazuri de îmbolnăvire cu „malarie de import”, începând cu luna ianuarie 2024, inclusiv a cazurilor severe care s-au soldat cu decesul persoanelor infectate.

Specialiștii din cadrul structurilor de sănătate publică și de implementare al Regulamentului Sanitar Internațional – „2005 reiterează faptul că este de preferat ca înainte de efectuarea deplasării, cu 4-6 săptămâni, cetățenii români să se adreseze unui cabinet de vaccinări internaționale, în vederea obținerii tuturor informațiilor pentru menținerea stării de sănătate pe parcursul călătoriei în anumite zone afectate de apariţia cazurilor de malarie”, a transmis MAE.

MAE le recomandă cetăţenilor români să se adreseze Institutului Naţional de Sănătate Publică sau să acceseze paginile de internet naţionale specializate: https://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori/535-cabinete-vaccinari-internationale/file, http://www.insp.gov.ro/wp-content/uploads/2024/01/Lista-cabinetelor-de-vaccinari-internationale.pdf şi http://www.cnscbt.ro/index.php/sfaturi-pentru-calatori, precum şi a portalului Centrului European de Control şi Prevenire a Bolilor: http://ecdc.europa.eu/en/healthtopics.
Totodată, MAE recomandă consultarea paginii web https://www.mae.ro/travel-alerts şi reaminteşte cetăţenilor români care călătoresc în străinătate că au la dispoziţie serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare "Un SMS îţi poate salva viaţa!".

Premierul Marcel Ciolacu va efectua, în perioada 14-15 februarie, o vizită de lucru la Roma, unde va participa la cea de-a treia ședință comună a Guvernelor României și Italiei, organizată la 13 ani după precedentul summit interguvernamental.

Prim-ministrul va avea mai multe întrevederi la nivel înalt cu oficiali italieni și se va întâlni cu reprezentanți ai comunității de români din Italia.
Astfel, premierul Ciolacu va avea convorbiri cu prim-ministrul Republicii Italiene, Georgia Meloni, și va participa la întrevederea în plenul celor două delegații oficiale și la ceremonia de semnare a unor documente bilaterale sectoriale.

Programul vizitei va include și o întrevedere cu primarul orașului Roma, Roberto Gualtieri.
O componentă importantă a vizitei este cea economică, context în care mai mulți membri ai delegației vor participa la Forumul Economic româno-italian.

”Organizarea celui de-al treilea Summit Interguvernamental este o dovadă a caracterului strategic și privilegiat al relației bilaterale dintre România și Italia și reflectă potențialul extraordinar pe care îl vom dezvolta împreună, în beneficiul statelor și cetățenilor noștri. Românii formează o comunitate puternică în Italia, iar italienii reprezintă cea mai mare comunitate de antreprenori din România, fapt ce întărește colaborarea noastră specială. Italia este între cei mai importanți parteneri economici ai României, iar organizarea Forumului Economic axat pe domenii precum IT&C, energie, industria prelucrătoare și mecanică, infrastructură, industria agro-alimentară este încă un prilej excelent pentru creșterea cooperării noastre economice”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.

De asemenea, prim-ministrul Marcel Ciolacu va fi primit în audiență de Sanctitatea Sa Papa Francisc, la Vatican, și va avea o întrevedere cu Cardinalul secretar de stat, Pietro Parolin.
Din delegația guvernamentală care-l va însoți pe șeful Guvernului în Italia vor face parte vicepremierul Marian Neacșu, ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu, ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin Grindeanu, ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, ministrul afacerilor externe, Luminița Odobescu, și ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, Radu Oprea.

Ministrul Investițiilor Europene, Adrian Câciu, susține că România a încasat 95% din suma totală alocată în cadrul Politicii de Coeziune. România a primit 22,846 miliarde euro.

„România a încasat, până la acest moment, 22,846 miliarde euro din alocarea finală de 24,071 mld. euro primită în cadrul Politicii de Coeziune din exercițiul financiar 2014-2020, ajungând astfel la un grad de absorbție de 95% din alocarea finală”, a anunțat ministrul pe Facebook.

Totodată, în analiza Comisiei Europene se află cereri de rambursare cheltuieli de încă 879,1 milioane euro reprezentând declarații de cheltuieli transmise în lunile ianuarie și februarie 2024, a precizat Câciu.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunță că lucrările pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău avansează într-un ritm bun. Este vorba despre un sector care are peste 63 de kilometri.

„Lucrările pe primele două loturi ale Autostrăzii Ploiești- Buzău (63,25 km) avansează într-un ritm bun! Chiar dacă suntem în perioada de iarnă, constructorii au reluat lucrările. Astfel, pe primul Lot (Dumbrava- Mizil), cu o lungime de 21 km, asocierea româno-italiană a ajuns la un stadiu fizic de 43%. Valoarea acestui contract este de 1,46 miliarde de lei (fără TVA). Pe Lotul 2 (Mizil- Pietroasele), construit de o asociere româno-bulgară, lucrările au un stadiu fizic de aproximativ 42%. Construcția acestui lot, cu o lungime de 28,35 km, costă 1,24 miliarde de lei (fără TVA)”, a anunțat Sorin Grindeanu pe Facebook.

Ministrul avertizează că „ritmul trebuie să crească însă pe măsură ce vremea se va îmbunătăți, având în vedere că ambele loturi (cu o lungime însumată de 49,35 km) au termen de finalizare anul acesta”.
Pe Lotul 3 (Pietroasele - Municipiul Buzău), cu o lungime de 13,9 km, lucrările urmează să înceapă pe data de 1 martie. Asocierea de constructori turci are la dispoziție 20 de luni și 1,09 miliarde de lei (fără TVA) pentru finalizarea lucrărilor, a adăugat Grindeanu.

Construcția tronsoanelor din A7 (Autostrada Moldovei), între Ploiești și Pașcani, este finanțată prin PNRR, motiv pentru care lucrările trebuie finalizate cel mai târziu în 2026.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul pe care îl conduce susține industria românească atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative
Stabilitatea politică, economică, legislativă, dialogul deschis și constant între Guvern și mediul de afaceri sunt în măsură să crească încrederea investitorilor în economia românească, a subliniat premierul

Marcel Ciolacu la întâlnirea cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care a avut loc la Palatul Victoria.

”Industria românească se dezvoltă în majoritatea sectoarelor de activitate. O arată atât cifrele, cât și proiectele de succes pe care le văd în deplasările pe care le fac în țară sau despre care sunt informat la întâlnirile cu mediul de afaceri. La nivelul Guvernului acordăm susținere industriei românești atât prin direcționarea de fonduri publice, cât și prin soluții legislative”, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit Guvernului „reprezentanții Confederației Patronale Concordia au apreciat investițiile publice fără precedent direcționate pentru finanțarea proiectelor de infrastructură care se derulează în România și au punctat faptul că, alături de dezvoltarea proiectelor rutiere, este nevoie de un accent mai puternic asupra celor din sectorul feroviar”.

În consultările cu reprezentanții Concordia au fost abordate și teme legate de fiscalitate și combaterea evaziunii fiscale prin introducerea instrumentelor digitale. Reprezentanții Guvernului au arătat disponibilitatea de a face ajustările necesare în aplicarea acestor instrumente digitale, în funcție de rezultatele obținute în primele luni de aplicare și de propunerile venite din partea mediului de afaceri.
O altă temă importantă de discuție a avut în vedere promovarea produselor românești pe piețele internaționale prin pârghiile pe care Guvernul le are la dispoziție.

Stabilizarea prețurilor la unele categorii de produse a fost un alt subiect în dialogul reprezentanților Guvernului cu cei ai patronatelor. În acest context, premierul Marcel Ciolacu a arătat „deschiderea Guvernului spre consultarea mediului de afaceri pentru stabilirea unui acord de voluntariat care să aibă în vedere stabilitatea prețurilor la unele produse alimentare.

Dialogul cu reprezentanții Confederației Patronale Concordia va continua cu o succesiune periodică.

Din partea Guvernului, alături de premierul Marcel Ciolacu, au mai participat la discuții vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Ghigiu, secretarul de stat în ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Cristian Vasilcoiu, reprezentanții Cancelariei Prim-Ministrului Florin Spătaru, consilier de stat, și Mihai Constantin, secretar de stat.
Delegația Confederației Patronale Concordia a fost condusă de președintele organizației, Dan Șucu, și de directorul executiv, Radu Burnete.

Buget record în 2024 la Consiliul Județean Galați, în valoare de 1.523.184.000 de lei (306 milioane euro), cu 50% mai mult față de 2023. În 2024, cea mai mare creștere este la capitolul investiții, acolo unde Consiliul Județean a alocat 1.250.228.000 de lei, cu peste 500 de milioane de lei mai mult față de 2023, ceea ce înseamnă o creștere de 60% pentru dezvoltarea județului.

“Anul acesta, Consiliul Județean are cel mai mare buget din istoria Galațiului, de peste 1,5 miliarde de lei. Cel mai important lucru este că 82% din acest buget înseamnă investiții pentru Galați, adică peste 1,2 miliarde de lei, principala sursă de finanțare fiind fondurile europene atrase de către echipa Consiliului Județean Galați. Astfel, în 2024, Consiliul Județean are unul dintre cele mai mari bugete de  investiții din țară. Practic, față de momentul în care am preluat primul mandat, în 2016, bugetul de investiții este de 100 de ori mai mare. Aceste investiții înseamnă și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

În 2024, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 82% pentru dezvoltare şi 18% pentru funcţionare. De asemenea, 60% din bugetul de investiții, adică aproape 750 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene.   

“Cele mai mari sume, adică aproape un milliard de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră și sănătate. Avem investiții de modernizare a peste 200 de kilometri de drum, de dotare a spitalelor cu aparatură medicală nouă și de construire a unui nou spital la Tecuci”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru achiziționarea unui sistem de proiecție unic în Europa pentru Planetariul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, modernizarea Spitalului de la Ivești, amenajarea a 25 de kilometri de piste de biciclete între Lacul Vânători, Pădurea Gârboavele și localitatea Smârdan, construirea unui bob suspendat în Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, achiziționarea de microbuze școlare pentru unitățile de învățământ din mediul rural, amenajarea unui cimitir pentru animalele de companie și construirea unei săli de sport pentru Școala Specială “Constantin Păunescu” din Tecuci.

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a participat la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cadrul căreia au fost discutate o serie de solicitări și probleme cu care se confruntă autoritățile publice locale în implementarea legislației existente și în derularea unor proiecte.

Cu această ocazie, ministrul dezvoltării a apreciat activitatea structurilor asociative ale administrației publice și implicarea acestora în procesul de implementare a unor politici publice fundamentate și aplicate, conectate la realitățile comunităților locale din România.

”Asociația Comunelor din România reprezintă un reper pentru autoritățile administrației publice centrale, deoarece reușește să identifice și să aducă în atenția Guvernului cele mai stringente probleme cu care se confruntă comunitățile locale în furnizarea serviciilor publice către cetățeni, dar și să propună soluții fundamentate pentru remedierea acestora”, a menționat ministrul Veștea.

Totodată, au fost prezentate oportunitățile de finanțare a proiectelor de dezvoltare locală, prin intermediul programelor pe care le coordonează Ministerul Dezvoltării și care contribuie la modernizarea satului românesc, precum Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) sau Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

”Prin cele două etape ale PNDL, 9.542 de obiective, în valoare totală de 33,4 miliarde de lei, au beneficiari din mediul rural, iar prin Programul ”Anghel Saligny”, dintre cele 2.944 de contracte semnate, 82% vizează obiective care se implementează în mediul rural (2.426 de contracte), în valoare de peste 24 miliarde de lei”, a precizat ministrul.

De asemenea, prin PNRR au fost semnate aproape 4.000 de contracte cu beneficiari din mediul rural, în valoare de peste 1 miliard de euro, pentru valul renovării, fondul local și construcția de creșe.

Nu în ultimul rând, Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), implementează o serie de proiecte, din diverse domenii, menite să sprijine dezvoltarea comunităților rurale, pentru revitalizarea culturii în mediul rural, prin reabilitarea sau construirea de așezăminte culturale, reabilitarea lăcașurilor de cult (element central al comunităților rurale), reabilitări de sectoare de drum afectate de calamități naturale sau construirea de centre sociale ori săli de sport pentru elevii din aceste comunități. Astfel, dintre cele 1.109 contracte aflate în derulare la CNI, peste 740 sunt implementate în mediul rural, valoarea acestora ridicându-se la suma de 5,78 miliarde de lei.

”Vom continua să investim în infrastructura locală și să identificăm noi surse de finanțare întrucât avem nevoie de politici unitare și coerente pentru dezvoltarea comunităților”, a concluzionat ministrul Adrian-Ioan Veștea.

Ministerul Dezvoltării anunță că au fost depuse primele proiecte în cadrul Interreg NEXT România-Republica Moldova.

Este vorba despre 277 de proiecte, care vizează domeniile educației, sănătății, turismului, precum și investiții în combaterea efectelor schimbărilor climatice, biodiversitate, buna guvernanță și managementul frontierei. Valoarea nerambursabilă a proiectelor depuse este de 211 milioane de euro.

„Lansat în luna august 2023, apelul pentru proiecte standard (care includ o componentă de investiții de minimum 60% din bugetul proiectului) are o alocare de 40 milioane euro și va finanța investiții în prevenirea și combaterea dezastrelor naturale, educație, sănătate, turism și managementul frontierei. În cadrul acestui apel au fost depuse 167 de proiecte, cu o valoare nerambursabilă de 176 de milioane de euro”, a explicat Ministerul Dezvoltării.

Apelul de proiecte cu valoare mică a fost lansat în luna septembrie 2023, având un buget de 19,4 milioane euro pentru a finanța activități de prevenire și combatere a schimbărilor climatice, protejarea biodiversității, educație, sănătate și bună guvernanță. Cele 110 proiecte depuse totalizează 35 de milioane de euro, fonduri nerambursabile.

„Proiectele au fost depuse de autorități publice care activează în domeniile enunțate mai sus, ONG-uri sau asociații profesionale. Fiecare proiect trebuie să aibă cel puțin câte un partener din fiecare stat participant, fiind permisă participarea a maximum 4 parteneri într-un proiect. În perioada următoare, proiectele vor fi supuse procedurii de selecție și evaluare, urmând a fi contractate proiectele care răspund cel mai bine cerințelor Ghidului solicitantului și care contribuie, în mod real, la dezvoltarea comunităților din zona de graniță”, a transmis Ministerul Dezvoltării.