Producția la combinatul siderurgic din Galați ar putea fi reluată pe 22 aprilie Recomandat

Combinatul siderurgic gălățean ar putea reîncepe producția după Paște, anunță Cornel Moisescu, noul Head of Primary LIBERTY Galați. De altfel, numirea lui Moisescu în noua poziție face parte din strategia de repornire a producției.

LIBERTY Galați, principalul producător integrat de oțel din România, „îl numește pe Cornel Moisescu Head of Primary la LIBERTY Galați, ca parte a strategiei sale de a reporni operațiunile de producție și de a asigura necesarul de oțel destinat sectoarelor economice strategice ale României, printre care industria de apărare, industria navală, construcții și infrastructură”.

În noul său rol de leadership, Cornel Moisescu va coordona departamentele Aglomerare, Furnal, Turnare Continuă și Oțelărie și va contribui la îndeplinirea obiectivelor de producție, va menține siguranța muncitorilor și va dezvolta procesele tehnologice în linie cu strategia companiei.

„Împreună cu o echipă puternică și dedicată de siderurgiști, ne pregătim pentru repornirea operațiunilor de producție, ceea ce reprezintă o adevărată provocare, industria siderurgică confruntându-se cu cele mai dificile condiții de piață pe care le-am întâlnit de-a lungul carierei mele, comparabile cu criza financiară din 2008 și criza industriei siderurgice din 2015. Cu toate acestea, știm cât de important este oțelul românesc pentru economia națională și pentru comunitatea din Galați, de aceea facem toate eforturile să asigurăm necesarul de oțel industriilor strategice ale României. Cu suportul echipei, am încredere că vom reporni operațiunile de producție primară după Paște, pe 22 aprilie”, a spus Cornel Moisescu, Head of Primary la LIBERTY Galați.

Cornel Moisescu are o bogată expertiză și 30 de ani de experiență în industria siderurgică, dobândită în cadrul companiei de la Galați. După absolvirea Facultății de Metalurgie, cu specializarea în turnarea metalelor, la Universitatea Dunărea de Jos, în 1995 a început ca inginer metalurgic la SIDEX Galați și a promovat constant, în 2014 fiind numit Head of Blast Furnaces. Cu peste 10 ani de experiență la nivel de management și cu studii de leadership în Luxembourg, Cornel Moisescu a implementat proiecte inovatoare în operațiunile primare, fiind parte dintr-o echipă de specialiști europeni, a gestionat proiecte complexe de modernizare și mentenanță la furnal și a obținut volume de producție-record de-a lungul carierei sale.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.