Avem și o sărbătoare a ”Conștientizării Creierului” Recomandat

În perioada 13-19 martie sărbătorim Săptămâna Conștientizării Creierului, eveniment ce unește oameni de știință, cadre didactice, specialiști din domeniul medical, din educație, psihologie sau neuroștiințe într-un efort comun pentru înțelegerea importanței unei bune sănătăți a creierului.

Scopul este și de a promova elevilor și studenților domeniul neuroștiințelor, oferindu-le o mai bună înțelegere a sistemului nervos. Este un eveniment dedicat nu doar specialiștiilor din neuroștiințe sau elevilor, studenților și tinerilor cercetători, ci și oricărei persoane interesate de această ramură.

Săptămâna Conștientizării Creierului este un eveniment dezvoltat la inițiativa Fundației DANA și desfășurat în 82 de țări. Creierul este sursa emoțiilor, gândurilor, comportamentului nostru și este interconectat cu celelalte organe și sisteme, susținând buna lor funcționare. Este important să știm care sunt factorii de risc ce ne predispun la boli mintale sau neurologice, să învățăm să ne antrenăm creierul și să îl protejăm.

Evenimentul internațional de informare publică vizează și progresul și beneficiile cercetării creierului. În acest scop se organizează evenimente, conferințe, prezentări, campanii de informare, zile ale porților deschide în laboratoarele de neuroștiințe, workshop-uri etc. Este o oportunitate ca oamenii să cunoască progresul din domeniul cercetării neurologice și progresul în diagnosticarea, tratamentul și prevenția unor afecțiuni ale creierului, ca Alzheimer, Parkinson, AVC, scleroză multiplă, schizofrenie, depresie etc.

Este o ocazie pentru cei pasionați de științe și nu numai să se inspire, să se informeze și să conștientizeze importanța unui creier sănătos!

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.