Paul Petrescu

Săptămâna trecută a fost adoptat proiectul de Ordonanță de Urgență, inițiat de Ministerul Educației, pentru instituirea unor măsuri privind buna funcționare a sistemului de învățământ.

Măsurile adoptate vizează interesul elevilor, având în vedere organizarea examenului de bacalaureat în condiții excepționale, conforme cu normele de protecție sanitară aplicabile în perioada de alertă, în anul şcolar 2020-2021. Astfel, la examenul național de bacalaureat, se echivalează/se recunosc probele de evaluare a competențelor, respectiv:

  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă, pentru elevii care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale;
  • proba de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal;
  • proba de evaluare a competenţelor digitale.

Ministerul Educației va emite ordinul de punere în aplicare a acestei măsuri - prin aprobarea unei metodologii - în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgenţă aprobate astăzi.

Ministerul Educației face publice rezultatele raportărilor privind vaccinarea personalului din sistemul de învățământ preuniversitar (de stat) și din sistemul de învățământ superior (de stat și privat).

Din totalul de 266.120 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat, s-au vaccinat 151.133 de persoane (112.559 de cadre didactice și 38.574 - personal didactic auxiliar și nedidactic). Precizăm că un număr de 125.523 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Raportat la totalul angajaților titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 56,8%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 58%.

Din totalul de 51.411 angajați titulari în învățământul universitar de stat și privat, s-au vaccinat 34.040 de persoane (22.391 de cadre didactice și 11.649 - personal didactic auxiliar și nedidactic). Precizăm că 30.574 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. În raport cu numărul total de angajați titulari se înregistrează o rată de vaccinare de 66,2%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 76,5%.

Din totalul de 317.531 de angajați titulari în învățământul preuniversitar de stat și în sistemul de învățământ superior (de stat și privat), s-au vaccinat 185.173 de persoane (134.950 de cadre didactice și 50.223 - personal didactic auxiliar și nedidactic). Alți 156.097 de angajați au parcurs schema completă de vaccinare. Prin raportare la numărul total de angajați titulari, se înregistrează o rată generală de vaccinare de 58,32%. Raportat la numărul cadrelor didactice, rata de vaccinare este de 60%.

74,85% din populaţia eligibilă (persoane de la 16 ani), ceea ce reprezintă 12.044.803 de persoane, este nevaccinată anti-COVID, pagina de Facebook a platformei naţionale de vaccinare.

25.14% din populația eligibilă (16+) este vaccinată cu cel puțin o doză (4.046.759 persoane);

19,18% din populaţia eligibilă este vaccinată cu schemă completă (3.085.925 persoane), 5.97% din populaţia eligibilă este vaccinată cu o singură doză (960.834 persoane).

Conform aceleiaşi surse, populaţia eligibilă este de 16.091.562 persoane.

Pe județe, pe primele cinci locuri se situează București 36.05 %, Cluj 33.17 %, Sibiu 26.81 %, Brașov 25.72 % și Timiș 25.13 % din populație. Iar pe ultimele trei locuri sunt județele Giurgiu 12.72 %, Botoșani 12.43 % și Suceava 11.66 %.

Județul Galați cu 18.15 % din populație vaccinată se situează la mijlocul clasamentului întocmit periodic pe platforma naţională de vaccinare.

Peste 30.000 de elevi din ţară şi din Republica Moldova au participat la ora "Educaţie la înălţime", cea de a treia lecție din serie, transmisă live pe youtube din Parcul Naţional Bucegi.

”Suntem aici cu o nouă lecţie 'Educaţie la înălţime' despre viaţa terestră, despre cum pădurea, acest organism viu, reprezintă plămânul planetei şi comoara vie a acesteia", a spus, la începutul orei, Irina Constantinescu, profesoară de geografie, directoare a Eco-şcolii Cândeşti-Vale (Dâmboviţa).

Participanţii la oră au putut urmări şi imagini surprinse de dronă în locul transmiterii live, respectiv zona Padina de pe platoul Bucegi. De asemenea, au fost oferite imagini cu animale surprinse de camerele de supraveghere video montate în Parcul Natural Bucegi.

Lecţia din Parcul Natural Bucegi este cea de-a treia transmisă live la care au acces elevii tuturor şcolilor din România.Proiectul naţional "Educaţie la înălţime" îşi propune: să familiarizeze elevii şi profesorii cu obiectivele de dezvoltare durabilă într-un mod ce pune în valoare resursele României şi competenţele de secol 21, să creeze lecţii interactive centrate pe elev, cu ajutorul celor mai noi tehnologii şi să ofere materiale corelate cu programa şcolară, accesibile tuturor profesorilor, chiar şi după încheierea transmisiunilor live. Lecţiiile pot fi urmărite pe contul YouTube al Aspire Teachers.

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunțat situația pe județe în ceea ce privește vaccinarea.

Cu 18,15% procentul populației vaccinate, județul Galați se situează în partea superioară a clasamentului făcut public de CNCAV

București, Cluj și Sibiu sunt pe primele locuri, în timp ce pe ultimele se găsesc Botoșani și Suceava.

Potrivit CNCAV, doar Bucureștiul și județul Cluj au procentul populației vaccinate mai mare de 30%.

Procentele prezentate reprezintă persoanele vaccinate cu cel puțin o doză și sunt raportate la persoanele rezidente în anul 2020, conform datelor Institutului Național de Statistică.

Campania de vaccinare a fost demarată în această săptămână, după cum a anunţat preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind imunizarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă.

Au fost configurate în Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor 322 de spitale la nivel naţional. 198 sunt spitale care au avut centre de vaccinare funcţionale, o parte dintre ele au în continuare centre de vaccinare active şi sunt 124 de spitale noi care au intrat în acest demers. 

Potrivit dr. Gheorghiţă, în această activitate de vaccinare se pot înscrie şi spitalele private care doresc să îşi imunizeze pacienţii."În această săptămână se vaccinează în spitale din judeţele Ilfov, Botoşani, Alba, Gorj, Timiş şi Caraş Severin. De asemenea, sunt şi spitale care deja au vaccinat persoane internate, pacienţi cu boli cronice, cum ar fi Dolj, Sibiu, Bacău, Călăraşi, Brăila şi inclusiv Municipiul Bucureşti", a precizat Valeriu Gheorghiţă.El a adăugat că, în perioada 14 - 16 mai, la nivel naţional, au fost organizate 29 de evenimente de tip maraton de vaccinare anti-COVID, fiind imunizate în total de peste 60.000 de persoane.

Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi (UAIC) va organiza 11 şcoli de vară pentru elevii de liceu, cu precădere pentru cei dezavantajaţi social, pentru a-i încuraja să-şi finalizeze studiile şi să-şi continue educaţia la nivel terţiar.Conducerea UAIC a anunţat marţi că participarea elevilor la cursurile şcolilor de vară, care se vor desfăşura în perioada iulie-septembrie, este gratuită, fiind finanţată de Banca Internaţională de Reconstrucţie şi Dezvoltare (Banca Mondială) prin Proiectul privind Învăţământul Secundar (ROSE).

"Şcolile de vară, cu o durată de două săptămâni, se vor desfăşura în campusul Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi. Elevii participanţi vor beneficia de cazare şi masă pe toată perioada programului, iar facultăţile implicate vor asigura toate resursele necesare realizării activităţilor. Pe parcursul şcolilor de vară, elevii vor fi monitorizaţi în permanenţă de cadre didactice şi studenţi supraveghetori. Toate activităţile şcolilor de vară se vor desfăşura respectând normele în vigoare cu privire la prevenirea răspândirii virusului SAR-CoV-2 şi participanţilor li se vor pune la dispoziţie soluţii de dezinfectare şi măşti de protecţie. În cazul în care oraşul Iaşi va intra în scenariul roşu sau se va institui carantină la nivel zonal, regional sau naţional, activităţile şcolilor de vară se vor desfăşura în mediul on-line", au precizat organizatorii, într-un comunicat postat pe site-ul universităţii.Înscrierile au început luni, iar elevii care studiază la unul dintre liceele eligibile în cadrul Proiectului ROSE pot opta pentru următoarele şcoli de vară: "Vreau să fiu student la Litere! - LiteratIS" (Facultatea de Litere), 11-24 iulie, "Vacanţă juridică DREPT în Iaşi - Drept în Iaşi!" (Facultatea de Drept), 11-24 iulie, "Şcoală de vară pentru Economişti - EconomIS" (Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor), 5-18 iulie, "Descoperim Pământul spre culmile cunoaşterii! GEO-GEO" (Facultatea de Geografie şi Geologie), 5-18 iulie, "Experienţă universitară timpurie pentru elevii aflaţi în situaţii de risc: program-punte în domeniile Educaţie Fizică şi Sport şi Teologie Romano-Catolică - TEOSPOR" (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport şi Facultatea de Teologie Romano-Catolică), 11-24 iulie.

De asemenea, se pot înscrie la "Şcoala de vară pentru Ştiinţe: program punte pentru tranziţia de la liceu la universitate - Vara Ştiinţelor" (Facultatea de Biologie şi Facultatea de Chimie), 18-31 iulie, la "Şcoala de vară în domeniul Teologiei Ortodoxe şi Istoriei pentru îmbunătăţirea oportunităţilor de participare la învăţământul universitar a elevilor cu risc de abandon - TEOIST" (Facultatea de Teologie Ortodoxă şi Facultatea de Istorie), 18-31 iulie sau la cursurile "De-ale viitorului: informatică şi matematică - INFORMAT (Facultatea de Informatică şi Facultatea de Matematică), 30 august - 12 septembrie, "Descoperă-ţi vocaţia prin educaţie! Şcoala de vară - Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei - DEVO" (Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei), 5-18 iulie, "Vino la Facultatea VERDE" (Facultatea de Biologie), 18-31 iulie sau "Cum ajung profesor/antrenor?" Şcoala de vară - CAPA (Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport), 22 august - 4 septembrie.

Societatea Națională de Medicina Familiei a organizat Conferința națională ”Ziua medicului de familie”, în perioada 13-16 mai 2021, în format online.

Printre invitați s-au numărat medici cu experiență, cadre didactice universitare și de la alte facultăți de medicină din țară, care aduc perspectiva multidisciplinară în managementul bolilor.

Lectorii, constituiți în grupurile de lucru patronate de Societatea Națională de Medicina Familiei, au oferit abordări aplicate, pe teme legate de pediatrie, cardiologie, vaccinologie, imagistică, strategii de dezvoltare organizațională etc.

Inspectoratul de Politie Judeţean Galați anunță campania de recrutare a candidaţilor pentru admiterea în școlile militare postliceale și cele din învățământul superior.

Concursul de admitere la şcolile postliceale din cadrul M.Ap.N., pe locurile M.A.I., se organizează la:

- ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI A FORŢELOR TERESTRE „BASARAB I” – PITEȘTI

- ŞCOALA MILITARĂ DE MAIŞTRI MILITARI ŞI SUBOFIŢERI PENTRU COMUNICAȚII, TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI ȘI APĂRARE CIBERNETICĂ - SIBIU

- ŞCOALA MILITARA DE MAISTRI MILITARI A FORTELOR NAVALE „AMIRAL ION MURGESCU” -CONSTANȚA

- ŞCOALA MILITARA DE MAISTRI MILITARI ȘI SUBOFIȚERI AI FORTELOR AERIENE „TRAIAN VUIA” - BOBOC

- ŞCOALA MILITARA DE MAISTRI MILITARI ȘI SUBOFIȚERI LOGISTICĂ - BUCUREȘTI

Pentru concursul de admitere la instituţiile de învăţământ superior ale M.Ap.N., pe locurile M.A.I (cu excepția candidaților pentru ACADEMIA FORȚELOR AERIENE ” HENRI COANDĂ” – BRAȘOV), sunt așteptați candidați pentru:

- UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE APĂRARE “CAROL I” - BUCUREȘTI

- ACADEMIA FORŢELOR TERESTRE „NICOLAE BĂLCESCU” – SIBIU

- ACADEMIA TEHNICĂ MILITARĂ “FERDINAND I” - BUCUREȘTI

- INSTITUTUL MEDICO – MILITAR BUCUREȘTI

- ACADEMIA NAVALĂ „MIRCEA CEL BĂTRÂN” – CONSTANŢA 

În ceea ce privește concursul de admitere la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, pe locurile M.A.I., înscrierea candidaților se realizează în perioada14 - 24.05.2021, doar în zilele lucrătoare, între orele 0900-1200, la sediul Inspectoratului de Poliţie Județean Galați (str. Brăilei, nr. 200, Mun. Galați, jud. Galați).

Cererile de înscriere se vor descărca de pe site-ul http://gl.politiaromana.ro -secțiunea Carieră – Admitere, se vor completa de către candidat în mod lizibil (majuscule) și se depun la Serviciul Resurse Umane din cadrul I.P.J. Galați, alături de declarația de acceptare a condițiilor și a consimțământului informat până la data de 24.05.2021

'Toate probele se susţin cu prezenţă fizică, indiferent de scenariile în care se află unităţile de învăţământ. Sălile în care se susţin aceste evaluări sunt, de regulă, cele în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit. Acestea sunt adaptate în prealabil, după caz, în funcţie de testul planificat, prin eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe elevi', afirmă Ministerul Educaţiei.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional Pentru Politici şi Evaluare în Educaţie (CNPEE), au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate. Durata alocată rezolvării acestora este de 30 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a II-a, respectiv de 60 de minute pentru fiecare test administrat la Evaluarea naţională la clasa a IV-a şi la clasa a VI-a.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, de către cadrele didactice din respectiva unitate, în termen de cel mult 7 zile de la data susţinerii ultimului test.

'Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei. Rezultatele vor fi valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate', precizează sursa citată.