Inspectoratele școlare județene și Inspectoratul Școlar al Municipiului București pun la dispoziție, începând de luni, la ora 8:00, numere de telefon dedicate pentru raportarea situațiilor de urgență generate de condițiile meteorologice nefavorabile în școli.
Măsura face parte dintr-o serie de instrucțiuni emise de ministrul Educației, Ligia Deca, pentru a asigura siguranța elevilor și a personalului școlar în contextul avertizărilor meteo.
Date fiind condițiile meteorologice nefavorabile anunțate, pentru siguranța copiilor și a personalului din unitățile de învățământ, Ligia Deca a cerut inspectorilor școlari generali din țară:
- monitorizarea, îndeaproape, a situației în teritoriu: acces îngreunat către unitățile de învățământ, lipsa alimentării cu energie electrică, gradul de afectare a infrastructurii educaționale în urma averselor
- transmiterea în regim de urgență către reprezentanții Ministerului Educației a oricărei situații care ar putea genera suspendarea sau desfășurarea procesului educativ în sistem online/hibrid
- transmiterea, către conducerile unităților de învățământ, a necesității ca toate echipamentele IT să fie deconectate de la sursele de alimentare cu energie electrică, pentru a evita defectarea acestora în cazul întreruperii alimentării cu energie electrică
- comunicarea eficientă și transparentă cu părinții/reprezentanții legali ai copiilor în ceea ce privește situația unităților de învățământ, în special în cazul în care procesul educativ este afectat
- punerea la dispoziție, de către ISJ/ISMB, în cursul zilei de luni, începând cu ora 8.00, a unui număr de telefon unde să poată fi semnalate situațiile urgente generate de condițiile meteorologice nefavorabile, în care pot fi implicați copii și familiile acestora.
Activitatea didactică cu prezență fizică a fost suspendată acolo unde situația o impune.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display