Paul Petrescu

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunţat că poştaşii vor aduce, începând de vineri, pensiile majorate cu 13,8%.

Potrivit ministrului, cetățenii care încasează pensia pe card vor primi banii pe 11-12 ianuarie.

„Pensiile cresc din această lună. De astăzi, poştaşii vă aduc pensiile majorate cu 13,8%. Cei care încasaţi pensia pe card veţi primi banii pe 11-12 ianuarie. Este prima majorare a pensiilor din acest an. În urma recalculării, din septembrie se va face dreptate pentru milioane de pensionari”, a anunțat ministrul Muncii. 

Premierul Marcel Ciolacu anunță că valoarea investițiilor din 2023 a depășit suma deficitului public. Avem cea mai mare creștere economică din zonă, a adăugat Ciolacu.

„Anul trecut am avut cea mai mare creștere economică din regiune în condiții foarte dificile. Ultima prognoză a CE arată că 10 țări din UE vor avea scădere economică în 2023, iar 12 state membre și-au depășit semnificativ țintele de deficit. România a avut o creștere sănătoasă pentru că s-a bazat foarte mult pe investiții și nu pe consum. Valoarea investițiilor publice a depășit anul trecut suma deficitului public. Per total volumul investițiilor publice a crescut cu 33%, iar acest lucru s-a văzut în apariția a peste 75.000 de locuri de muncă”, a explicat prim-ministrul Ciolacu.

Premierul a mai spus că „absorbția banilor europeni a fost motorul creșterii economiei românești”.
„Pentru prima dată am reușit să atingem un nivel record de absorbție de peste 93%. În total, anul trecut am încasat peste 13,7 miliarde de euro de la CE cu tot cu sumele din PNRR”, a concluzionat Marcel Ciolacu.

 

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, susține că itigiile din contractele de mandat încheiate de companiile de stat trebuie soluționate în țară. Ea s-a arătat deranjată de „lipsa de încredere în propria justiție” a companiilor de stat.

„Este greu de înțeles ce fac unele companii de stat din România! Ele încurajează lipsa de încredere în propria justiție, în instanțele naționale române. Ca ministră a justiției, nu pot accepta asta”, a declarat Alina Gorghiu
Ea a arătat că la nivelul contractelor de mandat încheiate între companiile de stat din România și membrii consiliului de administrație/supraveghere/directorate, se introduc clauze arbitrale potrivit cărora eventualele litigii se vor soluționa de către jurisdicții arbitrale internaționale.
„Situația trebuie rezolvată. Din rațiuni ce țin de încrederea în justiția națională, dar și din motive economice. Costurile privind soluționarea acestor litigii în străinătate sunt ridicate. Vorbim despre: taxe arbitrale, onorarii arbitri, onorarii avocați, costuri de deplasare, cazare, traduceri documente etc. Pentru a depăși problema, în ședința de Guvern de astăzi am înaintat un memorandum cu câteva soluții propuse”, precizează Alina Gorghiu.
Potrivit ministrului, soluțiile propuse sunt: elaborarea unor materiale care să reflecte situația litigiilor în legătură cu executarea contractelor de mandat și conținutul clauzelor compromisorii și comunicarea acesteia către Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), după operaționalizarea acestei instituții; realizarea de către AMEPIP, a unei situații centralizate, iar în baza acesteia, evaluarea negocierii clauzelor compromisorii, raportându-se la documentul ce integrează politica de proprietate a statului în ceea privește întreprinderile publice (a cărei reconfigurare este asumată și prin PNRR, Reforma 9, Jalonul 440), cu luarea în considerare a eficientizării cheltuielilor bugetare și a obiectivelor stabilite în PNRR privind guvernanța întreprinderilor publice; completarea, la propunerea AMEPIP și SGG, a Hotărârii Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011, în sensul inserării obiectivului eficientizării cheltuielilor bugetare între cele urmărite în derularea procedurii de selecție și nominalizare a membrilor consiliului de administrație sau, după caz, ai consiliului de supraveghere și directoratului, dar și în negocierea contractelor de mandat, cu respectarea principiului libertății contractuale.
„Am încredere în justiția din România, indiferent că e vorba de instanțe judecătorești sau de arbitraj instituționalizat. Firesc și corect este ca litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România să se soluționeze în țară”, a fost concluzia lui Gorghiu.

Alocațiile de stat pentru copii vor fi majorate din luna ianuarie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Alocațiile de stat pentru copii cresc din ianuarie 2024 cu 13,8%. Primele alocații majorate vor fi plătite în luna februarie a anului în curs.
„3,6 milioane de copii și tineri care urmează cursuri liceale și profesionale vor beneficia de sume mai mari aferente alocațiilor de stat. Plățile se fac din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.
Astfel, alocațiile vor crește după cum urmează:
- de la 256 de lei pe lună la 292 de lei pe lună pentru copiii peste 2 ani și pentru tinerii care urmează cursuri liceale și profesionale;
- de la 631 de lei la 719 lei pentru copiii cu handicap cu vârste de până la 18 ani.
Conform execuției preliminare a bugetului, MMSS a plătit în anul 2023 suma de 13,26 miliarde de lei pentru alocațiile de stat pentru copii.

Președintele Klaus Iohannis a sesizat CCR cu privire la legea care modifică ordonanță privind circulația pe drumurile publice. Sesizarea de neconstituționalitate este asupra Legii pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Administrația Prezidențiale transmite că Legea completează O.U.G. nr. 195/2002 în sensul extinderii valabilității permiselor de conducere eliberate pentru categoria B și pentru motocicletele cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW și cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1. De asemenea, sunt instituite anumite condiții pentru deținătorii permiselor de categoria B care doresc să conducă și motociclete de tipul celor anterior menționate.
„În urma parcurgerii procedurii de reexaminare ca urmare a cererii de reexaminare transmise de Președintele României, în temeiul art. 77 alin. (2), Parlamentul a adoptat legea cu modificări care depășesc limitele cererii de reexaminare formulată de Președintele României, motiv pentru care considerăm că Legea pentru completarea art. 241 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost adoptată cu încălcarea art. 77 alin. (2) prin raportare la art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție, iar în raport cu jurisprudența Curții Constituționale, referitoare la fixarea limitelor sesizării Parlamentului pentru reexaminarea legii prin cererea formulată de Președintele României, a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituție”, scrie în comunicatul Administrației Prezidențiale.

În 24 iunie 2023, Parlamentul a transmis legea președintelui, în vederea promulgării, iar în în 7 iulie 2023, președintele a solicitat reexaminarea legii de către Parlament, pentru următoarele considerente: „1. plasarea greșită a intervenției legislative la alin. (1) al art. 241 ce reglementează procedura eliberării permiselor de conducere. Aceasta trebuia să vizeze completarea alin. (2) al art. 241, care se referă la dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, și nu alin. (1) al art. 241; 2. neclaritatea legii din perspectiva modului în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică, dacă această dovadă trebuie deținută fizic și prezentată în cazul unui control de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere; 3. lipsa de claritate a intenției legiuitorului de a acorda dreptul posesorilor permiselor de conducere eliberate pentru categoria B de a conduce doar motociclete cu transmisie automată din categoria A1”.
În 27 decembrie 2023, în urma reexaminării, Parlamentul a transmis spre promulgare legea.
„Potrivit legii criticate, la articolul 241 alineatul (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, după litera g) se introduce o nouă literă, lit. g1), cu următorul cuprins „g¹) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile și pentru motociclete cu transmisie automată cu cilindree maximă de 125 cmc, cu puterea maximă de 11 kW şi cu un raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg, categoria A1, cu condiția ca deținătorii permiselor să aibă vârsta de minimum 24 de ani împliniți, o experiență de cel puțin 2 ani de conducere pentru categoria de vehicule B și fac dovada, printr-o adeverință, că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 10 ore în acest sens în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de vehicule. Adeverința obținută se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate”, se mai arată în comunicat.

Prin urmare, susține Administrația Prezidențială, în procedura de reexaminare, Parlamentul a operat următoarele modificări: 1. a completat art. 241 și a introdus la alin. (2) al acestuia o nouă literă, lit. g1); 2. a detaliat modul în care se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi anume printr-o adeverință care se înscrie în Registrul național al cursanților gestionat de către Autoritatea Rutieră Română, iar informația deținerii acesteia se transmite pe cale electronică Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări în vederea introducerii mențiunilor corespunzătoare în Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate.

În contextul discuțiilor referitoare la noile reguli privind alegerile pentru Parlamentul European, Victor Negrescu (PSD) a propus combaterea traseismului politic la nivel european.
 
„Stop traseismului politic la nivel european. În contextul discuțiilor referitoare la noile reguli privind alegerile pentru Parlamentul European am propus combaterea traseismului politic la nivel european. 
Mai exact, eurodeputații care își câștigă mandatele candidând pe listele unei formațiuni politice europene să își piardă automat locul în legislativul european dacă trec la altă familie politică europeană.
Nu este normal ca persoane alese pentru a reprezenta un partid la nivel european să își schimbe orientarea politică odată ajunse în Parlamentul European. Este nevoie de normalitate și decență în viața politică”, a transmis Negrescu, pe Facebook. 

2023 este cel mai cald an din istorie pentru România cu o temperatură medie de 12,5 grade și o abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 – 2010, a anunțat Ministerul Mediului.

Totodată intervalul 2012-2023 devine cea mai caldă perioadă de 12 ani consecutivi din istoria măsurătorilor meteorologice, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Potrivit serviciului pentru schimbări climatice Copernicus, și la nivel european 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată, iar oamenii de știință avertizează că încălzirea globală, perioadele de secetă severă, vor continua în condițiile în care emisiile de gaze cu efect de seră sunt în creștere.

„Tendința actuală a încălzirii globale este rezultatul activităților antropice (probabilitate de peste 95%) și se desfășoară cu o rată fără precedent. Acest fenomen este strâns legat de efectul de seră proces prin care atmosfera captează o partea a energiei solare, cealaltă parte fiind radiată înapoi în spațiu. Gazele cu efect de seră, dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O) sunt rezultatul, în special, al arderii combustibililor fosili iar în prezent, depășesc semnificativ nivelurile preindustriale. Omenirea emite, în prezent, aproximativ 40 de gigatone de CO2 pe an. Pentru a rămâne în limitele Acordului de la Paris de a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius, cantitatea totală de carbon pe care o mai putem emite este de aproximativ 250 de gigatone. Corelând și alți factori care contribuie la încălzire, timpul care ne-a rămas pentru a reduce total emisiile este de aproximativ cinci ani”, au transmis reprezentanții ministerului.

În vederea combaterii încălzirii globale, s-a discutat despre efectele acesteia în cadrul mai multor conferințe și s-au adoptat tratate menite să reglementeze acțiunile necesare pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a afirmat în cadrul summitului ONU din Dubai privind clima, COP28, că, în 2023, condițiile extreme înregistrate au „lăsat o amprentă de devastare și disperare”, precizând și că ritmul schimbărilor climatice a „crescut alarmant”, perioada 2011-2020 fiind cel mai cald deceniu înregistrat vreodată.

Temperatura medie la suprafaţa globului a atins cote record în primele 11 luni ale anului, potrivit observatorului european Copernicus: din ianuarie până în noiembrie, mercurul a fost în medie cu 1,46 grade Celsius mai mare decât în perioada 1850-1900. Ca urmare, 2023 a fost cel mai cald an înregistrat vreodată în ceea ce priveşte media anuală. În fiecare lună au fost înregistrate temperaturi record, noiembrie, fiind luna care a încheiat cea mai caldă toamnă boreală, din emisfera nordică, din timpurile moderne.
„2023 are acum şase luni şi două anotimpuri care au depăşit recordurile. Această lună noiembrie extraordinară, care include două zile cu temperaturi cu 2 grade peste nivelurile preindustriale, înseamnă că 2023 este cel mai cald an înregistrat vreodată în istorie”, a declarat Samantha Burgess, şef adjunct al Serviciului Copernicus pentru schimbări climatice (C3S).

Și pentru România, cu o temperatură medie de 12,5 grade și abatere termică de 2,3 grade față de normalul perioadei 1981 – 2010, 2023 a fost cel mai cald an din istorie. Cel mai cald an din istorie a avut și cel mai călduros Crăciun. Maxima zilei a fost de 17 grade Celsius, iar la stația meteo de la Calafat, s-au înregistrat, aproape 21 de grade, un record de temperatură al ultimilor șase ani. O masă de aer tropical a ajuns din sudul continentului în țara noastră și, astfel, s-au atins temperaturi foarte ridicate în decembrie.
Ziua de sâmbătă, 21 octombrie, a fost extrem de caldă, cu recorduri la 129 de stații din țara noastră, pentru istoria recentă, de când se fac măsurători.

„Încălzirea continuă înseamnă că fenomenele meteorologice extreme - care s-au agravat deja - vor deveni și mai frecvente și mai intense, agravând pagubele și pierderile de vieți omenești cauzate de secete, inundații, uragane și incendii. Tendințele acestea ne afectează pe toți și nu mai poate nega nimeni că activitatea umană a pus o presiune prea mare asupra naturii, iar măsurile care sunt impuse prin acorduri internaționale, prin reducerea emisiilor de carbon, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră devin absolut necesare. România sprijină efortul Uniunii Europene (UE) de a combate atât cauzele, cât şi efectele încălzirii globale, conștientă fiind că atingerea ţintelor nu se poate realiza individual, deoarece modalităţile practice prin care putem să reducem emisiile de carbon şi emisiile de gaze cu efect de seră, presupun un efort comun, concertat, statele având obligaţia de a respecta angajamentele pe care părţile şi le-au asumat prin Acordul de la Paris şi prin Pactul Climatic de la Glasgow, adoptat în 2021. Astfel, România susţine determinarea Uniunii Europene de a căuta soluţii eficiente pentru a răspunde nevoilor diverse ale ţărilor vulnerabile care se confruntă cu efectele schimbărilor climatice şi este solidară cu acestea și şi-a asumat reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990, și atingerea neutralității climatice până în 2050”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor Mircea Fechet.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a transmis un mesaj cu ocazia Anului Nou. 2024 să fie anul în care cultivăm, producem și cumpărăm mai mult românește, a spus Barbu.

Mesajul este adresat românilor, în general, și fermierilor și producătorilor, în particular.
„Dragi români, dragi fermieri și producători, 2024 să fie anul în care cultivăm, producem și cumpărăm mai mult românește! 2024 să fie anul în care suntem uniți, puternici și pregătiți să construim, împreună, România pe care ne-o dorim! 2️024 să ne aducă sănătate, realizări pe toate planurile și cât mai multe momente de bucurie alături de oamenii dragi! La mulți ani”, a declarat Barbu.
Mesajul a fost transmis pe Facebook.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că plata pensiilor se va face începând de vineri, 5 ianuarie.
Ministerul Muncii a comunicat că a trimis fondurile necesare către Poșta Română. Banii vor ajunge joi în conturile companiei, iar primele plăți se vor face vineri.

„Casa Națională de Pensii informează că în luna ianuarie 2024 plata pensiilor la Poștă se face conform convenției încheiate între cele două instituții. Fondurile necesare s-au transmis astăzi către Poșta Română. Astfel, sumele virate vor ajunge în conturile Poștei Române SA pe data de 4 ianuarie 2024. Iar distribuirea pensiilor pe teren (la domiciliile beneficiarilor) se va efectua începând cu data de 5 ianuarie 2024”, au anunțat autoritățile.
Plata pe card a pensiilor se va face în perioada 11-12 ianuarie.
„Facem precizarea că deschiderea de credite de la Ministerul Finanțelor pentru plata pensiilor în luna ianuarie 2024 s-a făcut din 29.12.2023 cu utilizarea creditelor începând cu data de 03.01.2024 și cu încadrarea in limitele lunii Ianuarie 2024, aprobate de Guvern”, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Perioadele de muncă și dreptul la pensie sunt recunoscute reciproc în România și SUA, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Legea de ratificare a Acordului dintre România și SUA privitor la recunoașterea reciprocă a perioadelor de muncă și a dreptului la pensie a fost promulgată, anunță MMSS.

În baza Acordului va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat.
Actul normativ conține și dispoziții cu privire la încasarea pensiilor în statul ales de către beneficiari. Acest lucru constituie un avantaj important pentru facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.
Acordul prevede, de asemenea, dispoziții privind evitarea dublei contribuții de asigurări sociale a unui lucrător sau a riscului ca acesta să nu fie supus niciunei scheme de asigurări sociale din cele acoperite de Acord.
În ceea ce privește lucrătorii detașați, s-a stabilit inclusiv exceptarea reciprocă a acestora de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.
Acordul în domeniul securităţii sociale vizează persoanele care sunt sau au fost supuse legilor unuia sau ambelor state, dar și pe cele ale căror drepturi derivă, conform legilor aplicabile, de la acestea.
Documentul se aplică, pentru România, legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate, a precizat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.