Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, anunță că au început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii. Operațiunea a început luni. Lucrările se derulează într-un spațiu securizat și nu afectează circulația rutieră și pietonală.
„Punem în siguranță centrul Capitalei! De la ora 00.00, am început lucrările de refacere din temelii a Planșeului Unirii, placa de beton veche de aproape 100 de ani, analizată de experți și declarată un pericol public”, a anunțat Daniel Băluță pe Facebook.
Lucrările nu vor afecta circulația rutieră și pietonală.
„Dincolo de orice discuție, siguranța oamenilor este și va rămâne prioritatea numărul 1 pentru noi, cei din Sectorul 4! Mulțumesc tuturor instituțiilor statului român care au înțeles pericolul cu care ne confruntăm și au colaborat cu noi, pentru a fi azi în măsură să începem lucrările”, a mai transmis Băluță.
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, l-a acuzat pe primarul general Nicușor Dan că a blocat lucrările. În replică, Dan a spus că situația de la Piața Unirii nu este atât de gravă precum anunță Daniel Băluță.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display