Rezultatele cercetării la UDJG, conform Barometrului Cercetării întocmit în cadrul CCDI.
Conform celor 4 rapoarte ale Barometrului cercetării UDJG, instrumentul de măsurare a productivității științifice a cercetătorilor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, realizate în luna aprilie 2021, de Compartimentul Cercetare, Dezvoltare și Inovare, instituția a înregistrat pentru anul în curs următoarele rezultate:
- 55 de publicații științifice în reviste indexate Web of Science - Clarivate Analytics, UDJG înregistrând un număr total de 5061 publicații;
- 87 de publicații științifice în reviste indexate în platforma SCOPUS. UDJG figurează în această bază de date cu 1549 de autori și un total de 4746 publicații.
- 1.073 de membri în platforma ResearchGate. Membrii UDJG realizează un scor total RG de 5547 și 4373 publicații.
- 638 profiluri asociate universității în platforma Google Scholar, dintre care 21 de profiluri depășesc pragul de 1000 de citări pe membru cercetător.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați este înregistrată în baza de date Derwent Innovations Index, Web of Science - Clarivate Analytics cu 105 brevete.
Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești (SCȘS) este o manifestare dedicată studenților, care se desfășoară anual, în cursul lunii mai, în cadrul facultăților din Universitatea „Dunărea de Jos”din Galați.
Această manifestare este un bun prilej de familiarizare a studenților cu activitatea de elaborare a unei lucrări științifice, dezvoltarea abilităților de comunicare și, nu în ultimul rând, este un exercițiu util în vederea elaborării și susținerii tezelor de licență și masterat.
Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați acordă diplome de participare pentru fiecare student care prezintă o lucrare, și premii pentru cele mai bune lucrări științifice din fiecare secțiune.
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) a realizat versiunea în limba română a Ghidului pentru includerea eficace a părţilor interesate în procesul de asigurare a calităţii, ghid realizat în cadrul proiectului „Implicarea eficace a părţilor interesate în activităţi externe de asigurare a calităţii” (Effective Involvement of Stakeholders in External Quality Assurance Activities – ESQA).
Ghidul a fost elaborat de către doi experţi internaţionali şi urmăreşte să ofere recomandări care vizează în primul rând agenţiile de asigurare a calităţii şi autorităţile naţionale din Spaţiul European al Învăţământului Superior (SEÎS), pentru consolidarea dialogului şi a cooperării cu părţile interesate, precum şi îndrumări pentru implicarea eficace a acestora în procesele de asigurare a calităţii.
În fiecare an, la 3 mai, sunt marcate principiile fundamentale ale libertăţii presei şi este adus un omagiu jurnaliştilor care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării profesiei.Ziua mondială a libertăţii presei a fost proclamată de Adunarea Generală a ONU, în 1993, în urma unei recomandări adoptate la a XXVI-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO. ONU a declarat ziua de 3 mai drept Ziua mondială a libertăţii presei pentru a aduce în atenţia publică importanţa şi necesitatea respectării libertăţii de exprimare, conform articolului 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului: "Orice om are dreptul la libertatea exprimării opiniilor; acest drept include libertatea de a avea opinii fără imixtiune din afară, precum şi libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspândi informaţii şi idei prin orice mijloace şi independent de frontierele de stat", dar şi ca răspuns la o chemare a jurnaliştilor africani, care, în 1991, a condus la Declaraţia Windhoek privind pluralismul şi independenţa mijloacelor de informare în masă.
Primul castigator al TOMBOLEI „FII AMBASADOR DANUBIUS!” este Daria Iftode, studenta in anul I la FCRI, specializarea Psihologie, si a marturisit ca a decis sa se inscrie la aceasta tombola „cu scopul de a interactiona cat mai mult cu colectivul danubian. Sunt mandra sa ma identific ca student in cadrul Universitatii Danubius din Galati datorita colectivului profesoral care nu intarzie sa uimeasca cu profesionalism si dedicare cu fiecare curs sau seminar. Desi vremurile pe care le traim in prezent nu ne permit o viata studenteasca ca la carte, am reusit sa leg stranse amicitii prin organizatia Liga Studentilor care mi-a oferit posibilitatea de a cunoaste colegi de la alte specializari, atat boboci cat si din ani terminali. Va invit sa va inscrieti la Universitatea Danubius pentru o educatie moderna si de cea mai inalta calitate dar si o viata studenteasca traita la maxim chiar si in vreme de pandemie.”
Reamintim că, Universitatea Danubius a lansat în acest an un nou proiect pentru a comunica interactiv cu comunitatea, în promovarea activităților și proiectelor derulate de instituția academică
”Universitatea Danubius vă invită să fiți ambasadorii excelenței universitare și să vă înscrieți la Tombola „Fii ambasador Danubius!”
În fiecare lună, pe data de 29, va avea loc extragerea câștigătorilor, și pe data de 1 a fiecarei luni, se va publica lista celor 3 câștigători ai lunii precedente în sectiunea NEWS.
Premiile constau în power banks, agende, pixuri, tricouri, căni inscripționate Danubius University!”
Aproximativ 100 de clădiri ce aparțin de 55 de școli din România vor fi renovate pentru a îndeplini standarde moderne, în cadrul unui “Proiect pentru școli mai sigure, incluzive și durabile“, în valoare de 100 de milioane de Euro, aprobat astăzi de Consiliul de Administrație al Băncii Mondiale, potrivit unui comunicat de presă.
Proiectul este implementat de Ministerul Educației și își propune să abordeze provocările legate de infrastructura școlară, să evidențieze procesul și impactul investițiilor în școli mai sigure și moderne și să stabilească bazele instituționale pentru investiții eficiente și strategice pe termen lung. Accesul la săli de clasă moderne este esențial pentru îmbunătățirea rezultatelor educaționale, creșterea numărului de înscrieri la școală și integrarea diferitelor nevoi ale elevilor.
În plus, proiectul va oferi sprijin municipalităţilor pentru a investi în infrastructura educaţională. Proiectul „Școli mai sigure, incluzive și sustenabile”va viza, în primă fază, unități școlare din zonele seismice și se va derula pe o perioadă de 6 ani, data limită de tragere a împrumutului fiind 30 iunie 2027. Acesta va fi implementat de către Ministerul Educației, prin Unitatea de Management a Proiectului. Costul total al proiectului va fi de 100 de milioane euro, sumă finanțată integral din împrumutul acordat României de către Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică a fost reprezentată cu succes și anul acesta la cea de-a a XII-a ediție a „Concursului de Microcontrolere şi aplicaţii – Mihail Konteschweller”, competiție organizată, în data de 23 aprilie, de Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi.
Și această ediție s-a desfășurat online, participanții fiind studenți de la licență și master din principalele centre universitare din țară și din Republica Moldova.
Echipele care au reprezentat Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au avut în componență studenți de la Electronică Aplicată din anii III și IV, iar cea formată din George-Cristian Oancă, Ana-Maria Grigoraș, Ionel Nour (anul III) a obținut Premiul Special Continental. Titlul proiectului prezentat a fost Analizor Audio, îndrumător șef lucrări. dr. ing. Mihaela Andrei.
Sistemul a fost implementat folosind 7 benzi de led-uri RGB adresabile și un circuit pentru analiza spectrului audio. A fost realizată o aplicație Android care comunică prin Bluetooth cu o platformă de dezvoltare cu microcontroller. Prin intermediul acesteia se alegea dintr-un playlist melodia al cărei spectru era afișat pe led-uri, folosind mai multe efecte și culori.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat miercuri că va lansa o aplicație prin care pacienții vor putea semnala situațiile în care, la solicitarea furnizării de servicii medicale, nu le sunt respectate drepturile.
Președintele instituției, Adrian Gheorghe a făcut anunțul, în premiera, în cadrul unei conferințe de presă consacrată măsurilor necesare pentru consolidarea unui parteneriat corect atât cu pacienții, cât și cu furnizorii de servicii medicale.
„Am sesizat o aplicare neuniformă a reglementărilor din sistem care afectează uneori accesul pacienților la servicii medicale. Încurajăm pacienții să ne semnaleze problemele pe care le întâmpină pentru a le putea remedia. Scopul nu este de a găsi vinovați, ci de a îndrepta erorile din sistem care pot afecta pacienții”, a declarat Adrian Gheorghe.
Departamentul de Psihologie Clinică și Psihoterapie al Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai (UBB), prin DATA Lab, lansează platforma REThink Emotions, destinată promovării sănătății emoționale a copiilor și adolescenților, se arată într-un comunicat de presă al universității.
Platforma cuprinde jocul video terapeutic REThink, unic la nivel internațional prin focusul său, încorporarea unor protocoale validate științific și efectele sale documentate. Jocul le oferă copiilor posibilitatea de a-și antrena abilitățile de reglare a emoțiilor într-o manieră distractivă și este disponibil online pentru accesarea de către copiii și adolescenții cu vârste între 8 și 16 ani din toată țara, pe baza unor proiecte de cercetare derulate de către DATA Lab.
În funcție de o serie de criterii de eligibilitate, părinții copiilor cu vârste între 8 și 12 ani pot beneficia și de un program de intervenție parentală online în cadrul platformei
Calendarul Competiției:
În perioada 14 iunie – 9 iulie, are loc validarea online privind condițiile de eligibilitate a propunerilor înscrise. Validarea presupune verificarea corectitudinii informațiilor completate în formularul de înscriere a propunerii, prin efectuarea de verificări la nivel local, prin mijloace de comunicare online, telefon etc., în vederea obținerii datelor necesare pentru promovarea/trecerea modelului de bune practici înscris în următoarea etapă a selecției.
Ulterior, toate modelele educaționale validate vor fi publicate pe platforma creatorideeducatie.ro.
În intervalul 9 iulie - 13 august a.c., se va desfășura evaluarea tehnică a propunerilor validate. La finalul acestei etape, vor fi acordate 50 de premii, după cum urmează:
20 de premii pentru nivelul primar și 30 de premii pentru nivelul gimnazial (Trunchi Comun, Curriculum la Decizia Școlii/interdisciplinar, activități extracurriculare/extrașcolare).
Precizăm că la ediția din acest an pot participa doar proiecte de bune practici realizate, atât online, cât și offline, în ultimii 2 ani școlari (2019-2020 și 2020-2021), în cadrul selecției punându-se accent pe actul pedagogic din comunitățile dezavantajate, pe prevenirea/reducerea absenteismului sau a abandonului școlar.
Criteriile de acordare a punctelor și grila de punctaj sunt disponibile în Regulamentul selecției, ediția 2021, acesta fiind publicat pe site-ul dedicat selecției, în secțiunea „Regulament”.
„Creatori de Educație” se desfășoară anual, începând din 2019 până în 2022, selecția națională de bune practici în educație având rolul de a informa părțile interesate, din sistemul educațional și din afara acestuia, cu privire la experiențele de succes ale cadrelor didactice în aplicarea noului curriculum, a planurilor-cadru și a programelor școlare, în învățământul primar și gimnazial.
„Curriculum Relevant, Educație Deschisă pentru toți” - CRED este un proiect de anvergură pentru sistemul educațional românesc, fiind în acest moment cel mai important proiect al Ministerului Educației ce vizează învățământul preuniversitar.
Error: No articles to display