Ministerul Educației a publicat, vineri, instrucţiuni conform cărora fiecare inspectorat şcolar va crea o secţiune dedicată pe site-ul propriu pe care va publica zilnic lista unităţilor de învăţământ cu precizarea claselor cu activitate online şi va intensifica acţiunile de control privind respectarea tuturor regulilor de protecţie sanitară în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu instituţiile abilitate, potrivit unor instrucţiuni ale Ministerului Educaţiei.
Totodată, inspectoratele şcolare şi unităţile de învăţământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor şi preşcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, în scopul monitorizării permanente şi eficiente a riscului epidemiologic.
Facultățile de stat au avut la dispoziție 3 zile să transmită inspectoratelor școlare numărul de elevi pe nivel de învățământ, până la data de 1 octombrie 2021, potrivit Ordinului 5.322 din 27.09.2021 privind aprobarea normelor metodologice pentru finanțarea învățământului terțiar non-universitar organizat la nivelul colegiilor din cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat acreditate.
La rândul lor, inspectoratele școlare au termen să transmită Ministerului Educației datele primite de la facultăți, până la data de 6 octombrie 2021.
Finanțarea de bază a învățământului terțiar nonuniversitar, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor se asigură din bugetul de stat.
Finanțarea cheltuielilor prevăzute anterior se face în baza costului standard per elev. Costul standard per elev se determină anual de către Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și se aprobă prin Hotărâre de Guvern.
Școlile din România primesc finanțare de la nivel central în baza unui cost standard pe elev. Acesta este decis în fiecare an prin hotărâre de guvern și are două componente de bază:
În 2021, costul standard per elev este de 6.111lei, Din 2016 până în 2020 suma alocată pentru acest cost s-a dublat, iar dacă în 2019 costul standard per elev pentru coeficientul 1 (cheltuieli salariale) a avut cea mai mare creștere, de 23%, în anul 2020 aceasta creștere a fost de 13,5%, cea mai mică din ultimii 4 ani. Finanțarea de bază a învățământului terțiar nonuniversitar, pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor se asigură din bugetul de stat.
Din Galați, pe lista instituțiilor care sunt înscrise pentru finanțare de la minister este Colegiul Danubius din cadrul Universității Danubius.
La nivel național, peste 19.000 de cadre didactice cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani predau în școlile din România, potrivit datelor Ministerul Educației.
Primele 3 județe cu cel mai mare procent de profesori cu vârsta între 18 și 30 de ani, care predau în sistemul de învățământ românesc sunt: Sibiu, Cluj și Giurgiu. Capitala ocupă locul al patrulea.
Județul Galați nu se află în ”Top 10”. Cu un total de 4858 de cadre didactice în schemele de angajare, județul de la Dunăre are doar 328 de profesori angajați din categoria 18 – 30 de ani, adică un procent de 7,86 % din total.
Pe ultimele locuri, județele cu cel mai mic procent al cadrelor didactice, din categoria de vârstă 18-30 de ani, sunt: Teleorman (5.09), Gorj (5.59%) și Caraș-Severin (6.16%).
În statistica Ministerului Educației, sunt în total 201.609 de cadre didactice la nivel național.
Kinetoterapia este parte din medicina fizică și studiază mecanismele neuromusculare și articulare care ne asigură activitățile motrice normale. Are la bază mișcarea efectuată prin programe de recuperare bine structurate, ce au ca scop refacerea unor funcții diminuate, menținerea lor la un anumit nivel, fie creșterea capacității fizice.
Programele de kinetoterapie individuală au în vedere programe personalizate de exerciții ce fac parte din Kinetologia Medicală. Din punct de vedere etimologic, kinetoterapia înseamnă Terapie prin Mișcare sau Gimnastică Medicală de Recuperare.
Iată câteva modalități în care kinetoterapia îți poate îmbunătăți calitatea vieții:
1. Vindecare holistică
Unul dintre lucrurile de bază pe care le poate face kinetoterapia este să ajute la vindecare, dar într-un mod holistic.
Vindecarea holistică este o modalitate de îmbunătățire a sănătății, luând în considerare impactul fizic, psihologic și social asupra acesteia. Kinetoterapeutul nu prescrie medicamente, ci lucrează cu mintea și corpul pentru a promova vindecarea și sănătatea.
Cum te poate ajuta un kinetoterapeut atunci când vine vorba de vindecare holistică? Pentru început, kinetoterapeutul poate concepe programe de kinetoterapie personalizate, menite să te ajute în procesul de recuperare medicală. Exercițiile de gimnastică medicală au ca scop refacerea unor funcții diminuate, menținerea lor la un anumit nivel, fie creșterea capacităților fizice.
Altfel spus, principalele obiective ale kinetoterapiei sunt:
2. Îmbunătățirea echilibrului
Adulții în vârstă prezintă un risc mare de apariție a problemelor legate de echilibru, iar echilibrul tinde să scadă odată cu înaintarea în vârstă. Pe tot parcursul procesului de îmbătrânire, reducerea densității osoase, a forței musculare și a echilibrului poate fi o cauză a căzăturilor și implicit producerii de fracturi osteoporotice.
Căzăturile sunt o cauză majoră a fracturilor de șold, a durerilor de șold, a oaselor rupte, precum și a leziunilor la nivelul capului. Astfel, găsirea unei modalități de creștere a echilibrului este vitală pentru sănătate și bunăstare.
După evaluarea medicală, kinetoterapeutul îți poate concepe o serie de exerciții și programe menite să te ajute să îți menții sau să-ți îmbunătățești echilibrul.
3. Ameliorarea artritei
Artrita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni care afectează mușchii, articulațiile și țesutul conjunctiv și poate fi destul de împovărătoare în viața de zi cu zi. Tratamentul implică, de obicei, gestionarea simptomelor, dar o modalitate obișnuită de a gestiona durerea cauzată de artrită este activitatea fizică.
Kinetoterapia este o soluție foarte benefică în cazul în care suferi de artrită. Apelarea la sedințe de kinetoterapie poate fi, de asemenea, o modalitate holistică de gestionare a durerii fără utilizarea medicamentelor care ameliorează durerea, dar care au efecte secundare.
De asemenea, terapia prin mișcare este recomandată și în cazul unor afecțiuni precum cele:
4. Îmbunătățirea calității vieții
Calitatea vieții tale este posibil să nu fie așa cum îți dorești, din mai multe motive diferite. Problemele de sănătate și de mobilitate sunt adesea un factor important.
Este posibil să nu poți practica sport și participa la activități recreative sau evenimente sociale din cauza durerii sau imposibilității de mișcare.
Aceste gen de probleme sau cele legate de excesul de greutate îți pot afecta considerabil psihicul. În acest caz, poți apela cu încredere la programele de kinetoterapie personalizate, concepe de un kinetoterapeut cu vastă experiență medicală. Acesta te va îndruma și supraveghea pe parcursul întregului proces de redobândire a calității vieții.
De o săptămână, în localitățile din România unde incidența cazurilor de COVID-19 a depășit 3 la mie, mai poți avea acces în restaurante, baruri, spectacole, la piscină sau evenimente private - precum petreceri, nunți și botezuri - doar cu certificatul verde COVID, care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală. Dacă în privința adulților lucrurile sunt simple - se pot vaccina - copiii între 6 și 12 ani trebuie să se testeze - test rapid sau PCR - pentru a obține certificatul COVID și a își putea însoți părinții la restaurant, la un spectacol sau la o nuntă. Lucrurile sunt clare în privința testului PCR - orice astfel de test este acceptat pentru certificatul COVID - dar mai puțin clare în privința testelor rapide, unde sunt acceptate doar anumite teste
LIBERTY Galați a finalizat cea de-a zecea ediție a Școlii de Vară, în cadrul căreia 45 de studenți din centrele universitare Galați, București, Iași, Cluj-Napoca și Constanța au fost angajați cu drepturi depline timp de zece săptămâni și au lucrat, alături de mentori, pe proiecte cu aplicabilitate în toate zonele de activitate ale Combinatului.
Scopul proiectului a fost ca studenții să înțeleagă industria siderurgică și să contribuie cu idei și soluții inovatoare la rezolvarea unor probleme reale, pe măsură ce industria se îndreaptă către un viitor cu emisii reduse de carbon.
Școala de Vară este parte a programului de Internship al LIBERTY Galați, din cadrul Academiei LIBERTY GREENSTEEL, prin care compania dorește să atragă către Combinat și către industrie, tineri specialiști și să se reconecteze cu sistemul de învățământ superior.
De la lansare, peste 450 de studenți au absolvit Școala de Vară, iar 150 (34%) dintre aceștia s-au alăturat companiei. Pe plan mai larg, aproape 1.000 de studenți au participat la Sesiunile Tematice organizate în Combinat, 500 și-au desfășurat stagiile de practică alături de specialiștii companiei, iar 65 au beneficiat de burse acordate de LIBERTY Galați.
Încheierea celei de-a zecea ediție a Școlii de Vară a fost marcată printr-un eveniment organizat la Teatrul Dramatic “Fani Tardini”din Galați la care au fost invitați foști și actuali interni, mentori, profesori universitari, colaboratori ai programului precum și reprezentanți ai conducerii Combinatului.
Clasa a X-a C din cadrul unităţii de învăţământ Liceul tehnologic ”Eremia Grigorescu” din Târgu Bujor, Judeţul Galaţi intră în sistem de învățământ online după ce Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat măsura suspendării activității didactice timp de o săptămână, până joi, 30 septembrie, în vederea prevenirii creșterii ratei de infectare cu coronavirus la tineri.
Ieri a fost celebrată această zi importantă în conștiința umană, care conștientizează la nivel mondial eforturile care se depun pentru diminuarea efectelor acestei boli necruțătoare.
Boala Alzheimer este o afecțiune ireversibilă și descrie un număr de simptome care afectează memoria, comportamentul şi modul de gândire, toate acestea interferând cu activităţile zilnice. Numele maladiei a fost dat după doctorul Alois Alzheimer. Acesta, în 1906, a observat schimbări la nivelul creierului unei femei decedate din cauza unei boli neurologice. Simptomele includeau pierderi de memorie, dificultăți de vorbire, precum și comportament neadecvat. După moartea acesteia s-au evidențiat niște aglomerări la nivelul creierului („placa de amiloid”).
Tratamentele dezvoltate în ultimele decenii nu au făcut decât să îi încetinească evoluţia.
Tema pentru campania 2021 este Cunoașteți demența, cunoașteți Alzheimer și este despre puterea cunoașterii.
Ambasada Statelor Unite în România și American Councils for International Education (Consiliile Americane pentru Educație Internațională) invită liceenii cu cetățenie română să participe la Programul FLEX 2022-2023.
Programul educațional FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a studia la un liceu american și de a locui împreună cu o familie americană pe parcursul anului școlar 2022-2023. Participarea la Programul FLEX, aflat acum în al 7-lea an de existență în România, este GRATUITĂ. În anii de implementare anteriori, FLEX România a oferit bursa către zeci de liceeni români din mai multe județe ale țării, aceștia fiind repartizați la licee din state precum Washington, Texas, Colorado, California, Hawai, Iowa și Florida. Programul se adresează în egală măsură și liceenilor cu dizabilități.
Biblioteca VAUrechea invită doritorii să se familiarizeze cu acest proiect și face legătura cu pagina de socializare a evenimentului organizat mâine pentru promovarea programului:
Poate ai auzit deja de programul FLEX, dar îți este teamă să aplici. Sau poate deja ai început să completezi aplicația online, dar vrei câteva sfaturi. Sau poate vrei doar să socializezi cu echipa super faină de alumni FLEX. Ei bine, îți stăm la dispoziție!
Haide să ne întâlnești pe 23 septembrie, pe pagina FLEX Romania, echipa FLEX îți vor răspunde la întrebări atât despre experiența în America, cât și despre procesul de aplicare. Suntem pregătiți cu sfaturi, încurajări, experiențe de împărtășit și multă energie. Pășește alături de noi mai aproape de experiența FLEX.
Când? Joi, 23 Septembrie de la 18:00 la 19:00. Unde? Pagina de Facebook FLEX Romania. PS: Și părinții sunt bineveniți!
Programul FLEX a fost creat de Congresul Statelor Unite în 1992 iar acum se află în cel de-al 29-lea an de existență. Programul presupune un an întreg de schimb de experiență pentru tinerii liceeni, în Statele Unite ale Americii. Obiectivul programului este să promoveze înțelegerea reciprocă între cetățenii Statelor Unite și țările din regiune, pentru ca liceenii să învețe mai multe despre SUA și să le prezinte americanilor țările lor de origine. Fiecare bursier va locui timp de un an de zile ca membru al unei familii americane și va studia într-un liceu american.
Aplicațiile de anul acesta s-au deschis pe 13 septembrie și se vor închide pe 15 octombrie
Error: No articles to display