Codrut Ursu

Rusia a fost oficial suspendată din Olimpiada Internaţională de Matematică, anunţă preşedintele Boardului prestigioasei competiţii, Geoff Smith. Decizia finală a fost luată vineri, 25 martie 2022, de Juriul Olimpiadei Internaţionale de Matematică (OIM). Forul a hotărât suspendarea calităţii de membru pe care Rusia o are în cadrul Olimpiadei, suspendarea calităţii de membru în boardul OIM în cazul reprezentantului Rusiei şi a permis ca 6 elevi din Rusia să poată să concureze ca persoane private la Olimpiada Internaţională de Matematică 2022. Amintim că Olimpiada Internaţionala de Matematică a fost organizată pentru prima data în istorie în România, în anul 1959, iar de atunci numărul de ţări participante a crescut de la 7 la peste 100. Ediţia din acest an va avea loc în iulie 2022, la Oslo.
Preşedintele Boardului Olimpiadei Internaţionale de Matematică, Geoff Smith, a anunţat în această dimineaţă că Juriul Olimpiadei a votat ratificarea tuturor celor trei decizii luate anterior de Comitetul competiţiei, privind Rusia şi Olimpiada Internaţională de Matematică. Toate cele trei buletine de vot au arătat sprijin de peste 75% în favoarea deciziei Boardului, precizează Smith.

Universităţile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educaţiei. Sorin Cîmpeanu: Activităţile online şi ponderea lor pe fiecare domeniu şi diferenţiat la licenţă, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile. Universităţile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educaţiei, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute şi finanţate de stat trebuie ca ARACIS să elaboreze standarde de calitate care să prevadă ponderea lor, „diferenţiat în funcţie de domeniul de studiu – spre exemplu, ştiinţe medicale sau ştiinţe inginereşti sau ştiinţe socio-umane sau arte” şi în funcţie de ciclurile de studii licenţă, master sau doctorat. De ce cursuri online de anul viitor şi nu de anul acesta universitar, când instituţii de învăţământ superior şi majoritatea studenţilor cer să îşi poată finaliza anul în format hibrid? Întrebat de ce a aşteptat un an pentru a modifica Legea educaţiei în sensul permiterii digitalizării cursurilor universitare, în condiţiile în care pe 23 martie 2021 afirma că este necesar ca ARACIS să schimbe standardele de autorizare pentru a permite regândirea digitală a cursurilor şi după pandemie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „pentru că este o decizie de oportunitate care are consecinţe majore asupra unui întreg sistem de învăţământ superior şi care necesită o analiză foarte atentă”.

Universităţile vor putea organiza activităţi şi în format online cu studenţii începând de anul universitar viitor, în conformitate cu o nouă Ordonanţă de Urgenţă care va modifica Legea educaţiei, potrivit surselor Edupedu.ro.
Ministerul Educaţiei a transmis, vineri, o notă prin care a anunţat universităţile că va emite o Ordonanţă de Urgenţă care va modifica Legea educaţiei astfel încât instituţiile de învăţământ superior să poată organiza şi predarea online, potrivit unui document obţinut de Edupedu.ro. „În contextul clarificărilor aduse de Curtea de Conturi, Ministerul Educaţiei a decis emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă prin care să fie susţinută digitalizarea în învăţământul superior, prin includerea în definiţia formei de învăţământ cu frecvenţă a unor activităţi online dezvoltate prin utilizarea de resurse electronice, informatice şi de comunicaţii specifice. Aceste activităţi vor fi prevăzute în standardele specifice de calitate ARACIS, elaborate diferenţiat pentru formele de organizare a învăţământului superior în funcţie de specificul domeniului de studii şi de ciclul de studii (licenţă/master/doctorat)”, se arată în document.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi începe, în luna aprilie, o amplă campanie de promovare a ofertei educaţionale pentru admiterea din acest an. Din 5 aprilie, UDJG, în parteneriat cu Inspectoratele Şcolare Judeţene, instituţia de învăţământ superior va organiza şase Târguri educaţionale „Student#UDJG”, cu prezenţa fizică, destinate elevilor de la colegiile şi liceele din judeţele Brăila, Focşani, Buzău, Tulcea, Slobozia şi Galaţi.
La aceste târguri, liceenii vor putea face cunoştinţă cu profesorii şi studenţii celor 14 facultăţi, vor vedea experimente şi vor participa la concursuri, vor afla care sunt programele de studiu şi specializările scoase la concurs la admiterea din acest an, dotările din “Campusul Al. I Cuza”, oportunităţile în carieră şi posibilităţile de angajare pe care le oferă studiul în cadrul UDJG. În plus, cei interesaţi pot afla despre licenţa a II-a, programele de conversie, oferta educaţională a universităţii la nivel de masterat şi doctorat, programele postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională, cursuri de perfecţionare pe care UDJG le organizează.
„Aşteptăm să ne întâlnim cu tinerii dornici să studieze, să îşi lărgească orizonturile, vrem să le arătăm ce avem mai bun, să îi atragem la Universitea „Dunărea de Jos” din Galaţi, unde se face performanţă educaţionala şi se pun bazele unor cariere solide”, a declarat prof. univ. dr. ing. Silvius Stanciu, Prorector UDJG, responsabil cu organizarea acestei campanii de promovare. Întâlnirile cu viitorii studenţi se vor desfăşura după următorul grafic: Braila - 5 aprilie, Focşani -aprilie, Buzău - 12 aprilie, Tulcea -14 aprilie, Slobozia -3 mai şi Galaţi - 5 mai.
Târgurile educaţionale „Student#UDJG” se înscriu în proiectul „Parteneriat pentru performanţa universitară”, derulat de Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratele Şcolare Judeţene şi instituţiile din învăţământul preuniversitar.

Ministerul Educaţiei „nu-şi poate asuma descentralizarea palatelor, cluburilor copiilor şi cluburilor sportive şcolare”, potrivit unei note privind stadiul procesului de descentralizare la data de 28 februarie 2022, aprobată de Guvern pe 2 martie 2022. În justificare, ministerul spune că decizia a fost bazată pe un studiu făcut de un grup de lucru constituit în acest scop, dar care de fapt nu este un studiu aprobat, potrivit unui răspuns al instituţiei la solicitarea Edupedu.ro.
„Ministerul Educaţiei a comunicat faptul că nu-şi poate asuma procesul de descentralizare privind palatele, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare”, conform documentului aprobat/prezentat în Guvern.
Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educaţiei studiul invocat în documentul aprobat de Guvern, pe baza căruia instituţia şi-a întemeiat decizia de a nu descentraliza palatele şi cluburile şcolare. Răspunsul primit a fost că studiul de impact nu a fost trimis spre aprobare şi că intră sub prevederile similare informaţiilor clasificate, ceea ce înseamnă că acesta nu poate fi făcut public.
Cu toate acestea, concluzia a fost că Ministerul Educaţiei nu îşi asumă descentralizarea. În nota de informare este menţionat că ministerul a elaborat un studiu de impact şi a aplicat un chestionar online atât reprezentaţilor palatelor şi cluburilor copiilor, cât şi inspectoratelor şcolare, consiliilor locale şi judeţene:
„În acest sens, Ministerul Educaţiei a arătat că Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Educaţiei a elaborat studiul de impact „Analiza oportunităţii descentralizării competenţelor exercitate de palatele, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare” cu o metodologie de cercetare complexă, utilizând atât analiza documentară (strategii incidente, legislaţie relevantă), cât şi sondajul de opinie publică, pe bază de chestionar aplicat on-line, adresat următoarelor categorii de respondenţi, reprezentanţi ai: palatelor şi cluburilor copiilor; cluburilor sportive şcolare; inspectoratelor şcolare; consiliilor judeţene şi consiliilor locale.”, apare în nota menţionată anterior.

Aproape 250 de elevi de la clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămâna fizic, la şcoală, pe un orar flexibil “de tip american“, în care mai fac doar materiile pentru Bac. Proiectul pilot de la Colegiul “Gheorghe Lazăr”, caracterizat de directoare după un semestru şi jumătate de aplicare: Elevii vin cu plăcere la ore, nu mai sunt stresaţi.
În septembrie 2021 Colegiul Naţional ”Gheorghe Lazăr” a devenit “şcoală pilot“ prin ordin al ministrului Educaţiei, proiect prin care în semestrul al II-lea, elevii de clasele a XII-a, vor face exclusiv materiile de Bacalaureat. În semestrul I şi 6 săptămâni din semestrul al II-lea, profesorii s-au concentrat pe toată materia din clasa a XII-a. Practic, la începutul lunii martie au finalizat materia de clasa a XII-a”. Acum, elevii merg la ore cu prezenţă fizică doar lunea, marţea şi miercurea pentru a învăţa la materiile de Bac, iar pentru restul materiilor se fac doar proiecte online. În timp ce elevii claselor a XII-a mai au încă 2 luni până să li se încheie mediile, (pe 27 mai se încheie anul şcolar 2021-2022 pentru ei), elevii celor 9 clase a XII-a de la Colegiul Naţional “Gheorghe Lazăr” din Capitală au parcurs deja programa pentru toate materiile din acest an, şi merg la liceu doar 3 zile pe săptămână. Studiază doar materiile pe care le susţin la Bac, în vara. Pentru restul disciplinelor, fac ore online, cu un program flexibil, şi multe proiecte, fără să primească teste şi note.

Desfiinţarea sporului de doctorat, condiţionarea acordării titlului de doctor de publicarea tezei pe site-ul Ministerului Educaţiei şi eliminarea posibilităţii de retragere la cerere a titlului – toate sunt măsuri propuse miercuri de parlamentarii USR într-un pachet de proiecte de lege pentru a descuraja plagiatul în tezele de doctorat, conform unui anuţ al partidului, publicat de Agerpres. Senatorul USR Ştefan Pălărie a declarat, la Palatul Parlamentului, că plagiatele vor fi scoase “la lumină” prin adoptarea acestor proiecte.
“În România, doctoratele au ajuns într-o situaţie în care sunt judecate pe dos decât în ţările civilizate şi normale şi suntem într-o situaţie absurdă, răsturnată, în care doctoratele, în loc să fie publice, sursă de ştiinţă şi de cunoaştere pentru toţi cei care doresc să avanseze, să inoveze sau să descopere în detaliu domeniul lor de interes, avem doctorate care sunt ferecate, ascunse, puse în spatele unor porţi care să le facă inaccesibile, în aşa fel încât nimeni să nu ajungă la ele. Prin adoptarea acestor legi vom descuraja plagiatul. De la intrarea în vigoare a legilor din acest pachet, ministrul Educaţiei, oricine ar fi el, nu va putea să acorde titlul de doctor prin ordin de ministru decât după ce un exemplar al lucrării de doctorat, atât în format fizic, cât şi digital, va fi pus la dispoziţia Bibliotecii Naţionale a României şi după ce această lucrare va fi făcută publică pe site-ul Ministerului Educaţiei. Nu vor mai putea exista situaţii de lucrări de doctorat care să nu ajungă în spaţiul public”, a spus Ştefan Pălărie.

Echipa proiectului Antreprenoriat inovativ pentru studenţi, în regiunea Sud-Est, Antres 2.0 anunţă lansarea Concursului de selecţie a planurilor de afaceri AntRES 2.0. În perioada 9 -30 aprilie 2022, are loc desfăşurarea Concursului de planuri de afaceri, în urma căruia vor fi declarate câştigătoare minim 13 afaceri inovatoare iniţiate de studenţii din grupul ţintă al proiectului. Astfel, în cadrul procedurii de evaluare şi selecţie a planurilor de afaceri, vor fi selectate minimum 13 şi maxim 32 de planuri de afaceri, după cum urmează:
minim 90% din numărul total de persoane beneficiare de ajutor de minimis sunt persoane care au participat la cursurile de formare în antreprenoriat în cadrul proiectului AntRES 2.0 şi care au candidat pentru obţinerea finanţării prin ajutorul de minimis;
maxim 10% din numărul total de persoane beneficiare de ajutor de minimis sunt persoane care nu au participat la cursurile de formare pentru dobândirea de competenţe antreprenoriale din cadrul proiectului AntRES 2.0 (dar care se încadrează în categoriile de grup ţintă eligibile) şi care au candidat pentru obţinerea ajutorului de minimis.
Valoarea maximă a ajutorului de minimis pentru fiecare întreprindere sprijinită, în parte, va fi stabilită proporţional cu numărul de locuri de muncă ce se vor crea, astfel:
ajutor de minimis mai mic sau egal cu 40.000 de euro – minim 2 locuri de muncă create;
ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 40.000 de euro dar mai mică sau egală cu 60.000 de euro – minim 3 locuri de muncă create;
ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 60.000 de euro dar mai mică sau egală cu 80.000 de euro – minim 4 locuri de muncă create;
ajutor de minimis cu o valoare mai mare de 80.000 de euro dar mai mică sau egală cu 100.000 de euro – minim 5 locuri de muncă create.
Întreprinderile nou înfiinţate prin implementarea planurilor de afaceri selectate în urma procesului de evaluare şi selecţie, vor trebui să aiba sediul social şi, după caz, punctul/ punctele de lucru, în regiunea Sud-Est în care se implementează proiectul;
Fiecare plan de afaceri selectat va fi finanţat cu maxim 484.350 lei (100.000 euro x 4.8435 RON / euro din luna mai 2020 – InforEuro), subvenţie care va face obiectul schemei de ajutor de minimis (bugetul proiectului va fi exprimat doar în lei).
Metodologia completă de selecţie a planurilor de afaceri, template-ul planului de afaceri, macheta financiară, precum şi calendarul de desfăşurare a Concursului pot fi consultate pe site-ul proiectului www.antres20.ugal.ro, la secţiunea Concurs planuri de afaceri.
Date de contact: Prof. univ. dr. Daniela Ancuţa Şarpe – Manager de proiect. Adresa: Str. Domnească, nr.47, Galaţi. Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Tel.: 0723500623.

Navalişti de ieri, de azi şi de mâine au discutat despre evoluţia comerţului maritim şi a construcţiilor de nave în perioada 2020-2050, în condiţiile impuse de Coronavirus, schimbări climatice şi trecerea la un transport maritim inteligent prin digitalizare. Evenimentul a fost organizat de CCN (Colocviile Constructorilor de Nave), ANCONAV (Asociaţia Constructorilor de Nave din România), în parteneriat cu Facultatea de Arhitectură Navală a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi Asociaţia Arhitecţilor Navalişti, cu ocazia împlinirii a 74 de ani de învăţământ superior la Galaţi.
Colocviul a avut loc în sala D01 a Facultăţii de Inginerie iar organizatorii au dorit să transmită un mesaj pozitiv atât pentru constructorii de nave, cât şi pentru domeniul de shipping. La întâlnire au participat: Gabriel-Aurelian Panaitescu - Prefectul Judeţului Galaţi, Costel Fotea - Preşedintele CJ Galaţi, Ionuţ Pucheanu - Primarul municipiului Galaţi, reprezentanţi ai conducerii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi şi alte personalităţi în calitate de foşti absolvenţi ai Facultăţii de Arhitectură Navală.
Ideea generală a vorbitorilor a fost că perioada de criză în care se află domeniul, cauzată de pandemie şi prelungită de războiul din Ucraina, va putea fi depăşită cel mai târziu din 2025, prin mai multe scenarii pe care specialiştii le-au luat deja în calcul. Astfel, dr. ing. Jean Sever Popovici, coordonatorul Colocviilor Constructorilor de Nave a adus în discuţie predicţiile lui Martin Stopford, conform căruia există mai multe variante de revenire din criză: scenarii ale evoluţiei comerţului maritim, scenarii care vizează necesarul de nave noi şi scenarii tehnologice pentru construirea de nave cu zero emisii de carbon.
“Construcţiile navale se află într-un moment de cotitură istorică. Va urma o perioadă în care industria maritimă trebuie să-şi restructureze radical flota şi să găsească soluţii pentru sisteme de propulsive cu emisii zero carbon, ceea ce înseamnă propulsie hybrid, propulsie nucleară sau folosirea energiei regenerabile (panouri solare, vânt) ori a bio-combustibilului. Practic, vom asista la modificări majore ale proiectelor de nave, iar voi, viitorii arhitecţi navalişti trebuie să fiţi pregătiţi pentru asta”, le-a spus Jean Sever Popovici, coordonatorul Colocviilor Constructorilor de Nave, studenţilor prezenţi.

În Cluj-Napoca, sumele cerute pentru chirii au crescut cu 12% în interval de un an, arată datele unui portal care monitorizează piaţa imobiliară din ţară, scrie Economedia.ro.
Studenţii sunt nemulţumiţi de decizia ministerului de a se relua cursurile în format fizic, pentru că mulţi studenţi au renunţat la cazare pe perioada pandemiei, când cursurile se ţineau online. Studenţii din Cluj au şi protestat săptămâna trecută din acest motiv.
Cluj-Napoca a ajuns cel mai scump oraş din ţară şi piaţa chiriilor, lăsând în urmă alte mari centre universitare. Asta chiar şi înainte să revină studenţii sau valurile de refugiaţi care au nevoie de locuinţe. Proprietarii cer aici sume de peste 220 de euro pentru o garsonieră de 20 şi un pic de metri pătraţi, iar pentru apartamentele de două camere sumele trec de 350 de euro, ajungând chiar la 500 de euro. Sau mai mult.
Acesta este contextul în care mii de studenţi s-au văzut nevoiţi să se întoarcă pentru a relua cursurile în format fizic la universităţi şi în care a apărut încă o categorie specială de persoane care au nevoie de locuinţe: refugiaţii care fug de războiul din Ucraina şi dintre care unii ar putea avea nevoie de chirii pe termen mediu. Cum arată harta chiriilor din Cluj, ce spun specialiştii imobiliari, cum se descurcă studenţii şi cum arată experienţa unui proaspăt chiriaş? Vă spun eu: Naşpa!!! Şi asta nu neapărat din cauză ca avem şi refugiaţi, hai să n-o mai ascundem sub preş! Profitori au fost, sunt şi or să mai fie, numai că nu are cine să-i oprească.