Chiar aşa o fi şi cu descentralizarea asta? Recomandat

24 club 24 club

Ministerul Educaţiei „nu-şi poate asuma descentralizarea palatelor, cluburilor copiilor şi cluburilor sportive şcolare”, potrivit unei note privind stadiul procesului de descentralizare la data de 28 februarie 2022, aprobată de Guvern pe 2 martie 2022. În justificare, ministerul spune că decizia a fost bazată pe un studiu făcut de un grup de lucru constituit în acest scop, dar care de fapt nu este un studiu aprobat, potrivit unui răspuns al instituţiei la solicitarea Edupedu.ro.
„Ministerul Educaţiei a comunicat faptul că nu-şi poate asuma procesul de descentralizare privind palatele, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare”, conform documentului aprobat/prezentat în Guvern.
Edupedu.ro a solicitat Ministerului Educaţiei studiul invocat în documentul aprobat de Guvern, pe baza căruia instituţia şi-a întemeiat decizia de a nu descentraliza palatele şi cluburile şcolare. Răspunsul primit a fost că studiul de impact nu a fost trimis spre aprobare şi că intră sub prevederile similare informaţiilor clasificate, ceea ce înseamnă că acesta nu poate fi făcut public.
Cu toate acestea, concluzia a fost că Ministerul Educaţiei nu îşi asumă descentralizarea. În nota de informare este menţionat că ministerul a elaborat un studiu de impact şi a aplicat un chestionar online atât reprezentaţilor palatelor şi cluburilor copiilor, cât şi inspectoratelor şcolare, consiliilor locale şi judeţene:
„În acest sens, Ministerul Educaţiei a arătat că Grupul de lucru constituit la nivelul Ministerului Educaţiei a elaborat studiul de impact „Analiza oportunităţii descentralizării competenţelor exercitate de palatele, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare” cu o metodologie de cercetare complexă, utilizând atât analiza documentară (strategii incidente, legislaţie relevantă), cât şi sondajul de opinie publică, pe bază de chestionar aplicat on-line, adresat următoarelor categorii de respondenţi, reprezentanţi ai: palatelor şi cluburilor copiilor; cluburilor sportive şcolare; inspectoratelor şcolare; consiliilor judeţene şi consiliilor locale.”, apare în nota menţionată anterior.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.