Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că persoanele urmărite penal sau condamnate în prima instanţă ar putea fi monitorizate cu brăţări electronice.
”Fenomenul fugarilor nu este doar în România, să ştiţi, aşa cum e corupţie peste tot în lumea asta largă, cum avem consum şi trafic de droguri peste tot în lumea asta largă, aşa şi fugarii sunt peste tot în lumea asta largă. Şi din România returnăm altor state fugarii pe care ni-i solicită sau pe care îi localizăm aici. Dar sunt câteva mijloace legale, pârgii legale, iniţiative legislative acum în dezbatere publică prin care noi putem să diminuăm apetitul lor ca să fugă din ţară. O dată, este legea adoptată de Parlament, contestată la Curtea Constituţională, prin care celui care fuge din ţară i se adaugă la pedeapsa pe care a luat-o un echivalent cu pedeapsa evadării. Vom vedea care e decizia Curţii Constituţionale pe acest subiect”, a anunțat ministrul Alina Gorghiu.
Potrivit sursei citate, statul român va achiziţiona în curând „acele mijloace de monitorizare” și pentru „persoana care este fie urmărită penal, fie condamnată, care este sub control judiciar sau arestată la domiciliu„
„Acum câţiva ani când vorbeam despre acest lucru şi l-am introdus în cadrul legal, ne-am gândit că ne-am luat destul de multă ocară în spaţiu public, însă măsura aceasta există în lumea civilizată, în Europa civilizată. Dacă instanţa, organul competent, a decis control judiciar pentru o persoană sau a decis măsura arestului la domiciliu, statul român trebuie să aibă această posibilitate să-l monitorizeze”, a adăugat ministrul Justiţiei.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță că a lansat competiția pentru Centrele de excelență în cercetare. Este cea mai mare investiție din istoria cercetării românești, susțin guvernanții.
Bugetul este de 1,6 miliarde de lei.
“Finanțăm cu 1,6 miliarde de lei în special resursa umană înalt specializată și punem accent pe colaborarea între organizațiile de cercetare. Scopul acestei finanțări este să aducem împreună cercetători din mai multe domenii, pentru a obține produse interdisciplinare, care să depășească barierele tradiționale ale științei și cercetării. Ne dorim să consolidăm cercetarea românească, să atragem cercetători de talie mondială alături de cercetătorii noștri și să construim poli internaționali de performanță pentru a putea obține un puternic impact în economie și în societate. Rezultatele generate de aceste fonduri substanțiale trebuie să ajungă în economie în următorii ani, România trebuie să beneficieze de toate produsele fantastice ale minților geniale”, a explicat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Cu aceste fonduri, MCID va operaționaliza 20 de centre de excelență, fiecare beneficiind de un buget cuprins între 50.000.000 lei și 100.000.000 lei, în domenii de cercetare de vârf, precum: digitalizare, industrie și spațiu, agricultură, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate și mediu, sănătate, energie, mobilitate și climă, securitate civilă pentru societate și cultură, creativitate și societate incluzivă.
Perioada de implementare a proiectelor este 5-7 ani. Depunerea proiectelor se face printr-o platformă online.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu susține că alegerile nu ar trebui să fie comasate. De principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul ei, a explicat Grindeanu.
Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a fost întrebat marți ce crede despre ideea privind comasarea alegerilor.
„Eu, de principiu, susțin ca fiecare alegere să fie la timpul ei. Acum, sigur, e un semn de întrebare legat de locale. dacă vă aduceți aminte, alegerile locale se țineau undeva la începutul verii, din 1990 încoace. Se țineau la sfârșit de mai-iunie. O singură excepție a fost acum patru ani, când pe perioada de pandemie și de urgență s-au făcut alegerile în septembrie. Mi-e greu să fac o analiză, dar eu sunt adeptul păstrării unui calendar normal, știut foarte bine de toată lumea”, a declarat Sorin Grindeanu.
Comasarea alegerilor este susținută de lideri PNL. Aceștia analizează comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare. În 2024 sunt programate alegerile europarlamentare, parlamentare, locale și prezidențiale.
Guvernul anunță că are soluții pentru revendicările transportatorilor legate de valoarea RCA. ASF a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă, a spus premierul Marcel Ciolacu.
Anunțul a fost făcut joi, înainte de ședința de Guvern.
„Venim azi și cu dispoziții mai clare ce reglementează examinarea persoanelor care intenționează obținerea atestării inițiale pentru conducători auto transport persoane sau transport marfă. Și, pe măsură ce vor fi gata noi acte normative, din setul agreat împreună cu fermierii și transportatorii, nu am vreo reținere să facem ședință de guvern în weekend sau la începutul săptămânii viitoare! ASF a anunțat deja public ca a găsit împreună cu transportatori calea spre un nivel decent al RCA la transportul de marfă: va fi un preț sustenabil, inclusiv pentru micii transportatori, cu 2-3 camioane care nu au posibilitățile firmelor cu flote mari”, a transmis Marcel Ciolacu.
În plus, se va permite plata în rate a RCA și posibilitatea suspendării poliței cât timp camionul este parcat pe o anumită perioadă din diverse motive, a precizat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) critică modul în care a fost implementată E-factura. Facem cum e mai greu ca să-i stresăm pe oameni, spune Ioana Ramona Bruynseels, șeful Departamentului de Politici Publice a AUR.
Bruynseels susține că Ministerul de Finanțe trebuia să se inspire din modelele europene aplicate cu succes.
„E-factura a fost implementată cu succes în alte state europene însă acest lucru s-a făcut etapizat. La noi, ca să fim mai cu moț, facem cum e mai greu…pentru oameni. De ce sa nu ii stresăm din nou pe români și să le arătăm, încă o dată, că ei sunt la cheremul statului și nu invers?!? Mediocritate în gândire și acțiune, oameni fără pregătire care încearcă să facă ziua ce visează noaptea. Mă tot întreb: de ce nu s-au inspirat și ei din modelele de succes din Franța și Italia de exemplu? În Franța, companiile mari vor fi obligate să utilizeze această metodă începând din iulie 2024, în timp ce contribuabilii mijlocii vor fi implicați din 2025, iar cei mici abia din 2026. În Italia, după un proces de introducere graduală de trei ani, factura electronică a devenit obligatorie pentru toată lumea”, declară Ioana Ramona Bruynseels.
Conducătoarea Departamentului de Politici Publice a AUR mai crede că sistemul nu îi afectează pe evazioniști ci pe contribuabilii cinstiți.
„Zilele acestea am tot auzit întrebarea: deci cine e adevărata țintă și pe cine vrea Ministerul Finanțelor să pedepsească- pe noi, contribuabilii onești, ‘fraierii’ care chiar încearcă să respecte toate normele ca să nu aibă probleme sau pe adevărații evazioniști? Pentru că noi suportăm toate astea dar adevărații evazioniști sunt altundeva și nu îi deranjează nimeni. În mod normal, pe contribuabilii corecți, Ministerul Finanțelor ar trebui să îi sprijine. Așa se face în toate țările cu puțină viziune. Este esențial ca acest sistem să fie simplificat. Este esențial să existe tutoriale pe înțelesul oamenilor, chiar și call centers. Asta dacă respecți cetățeanul. Dar, la noi, “respect față de cetățean”…sună a un soi de “avioane străine”, nu?!?”, explică Ioana Ramona Bruynseels.
Reprezentanta AUR vorbește despre o capcană pregătită românilor.
„Pentru că nu se fac aceste lucruri, suntem îndreptățiți să începem să ne gândim că această e-factura este o capcană menită a atrage sancțiuni și implicit bani din amenzi la bugetul de stat.Domnule ministru Boloș. Este corect ceea ce se întâmplă? Oamenii spun că NU. Cine v-a influențat să complicați varianta inițială a sistemului și să lansați e-factura cu o zi înainte de revelion, cerând oamenilor să se conformeze în două zile?!? Sau s-a întamplat așa tocmai pentru că se știa că sistemul dădea erori?”, a precizat Ioana Ramona Bruynseels, șeful Departamentului de Politici Publice a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR)
Măsura de limitare a adaosului comercial la alimentele de bază ar putea fi prelungită. Anunțul a fost făcut de PSD.
Reprezentanții PSD spun că datele INS arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază și-a atins obiectivele principale de a tempera inflația și de a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii.
„PSD consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază și-a atins obiectivele principale de a tempera inflația și de a proteja puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii. Ca atare, PSD susține fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puțin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esențiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii și asociațiile de profil”, a transmis PSD.
Conform INS, media statistică a prețurilor de consum pentru produsele alimentare a scăzut semnificativ după adoptarea măsurii limitării adaosului comercial, atingând vârful cel mai scăzut în luna august 2023.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că i-a invitat pe fermieri, procesatori și retaileri la discuții pentru a găsi soluții. Demnitarul a mai spus că așteaptă lista de revendicări a protestatarilor până vineri.
Potrivit unui comunicat de presă, întâlnirea cu ministrul Florin Barbu va avea loc luni, 15 ianuarie. Participanții vor căuta măsuri de sprijin și soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină cei din domeniul agricol.
„Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a transmis Florin Barbu.
Ministrul a dezvăluit că nu a primit încă lista cu revendicări și a precizat că o așteaptă la minister până vineri, 12 ianuarie.
Ministrul Sănătății Alexandru Rafila anunță că investiții fără precedent sunt în curs de desfășurare în sistemul medical.
În 2023, au început proiecte uriașe, în valoare de 11 miliarde de lei, a transmis Rafila.
„În 2023 am început schimbări semnificative în sistemul de sănătate - un nou capitol în reformarea și modernizarea acestuia. Investiții fără precedent de 11 miliarde de lei sunt în curs de desfășurare, punând bazele unor infrastructuri vitale: noi spitale, centre dedicate pacienților cu arsuri grave și cu afecțiuni oncologice, precum și consolidarea serviciilor de neonatologie, ambulatorii de specialitate și cabinete de medicină de familie”, a comunicat Alexandru Rafila.
În 2024, Ministerul Sănătății va continua implementarea proiiectelor de amploate.
„Suntem dedicați îmbunătățirii continue a sistemului de sănătate și ne asigurăm că fiecare pas este gândit pentru a răspunde nevoilor reale ale pacienților și personalului medical. În următorul an vom continua dezvoltarea și implementarea de proiecte care vor aduce o schimbare rapidă pozitivă! Conștienți de responsabilitatea care ne revine, ne angajăm să lucrăm cu bună-credință și profesionalism. Vă invităm să ne fiți alături în acest demers important, fiecare contribuție este valoroasă pentru noi. Împreună, vom construi un sistem de sănătate mai puternic și mai eficient”, a adăugat Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătății anunță că a alocat 640 de milioane de lei din PNRR, pentru construirea și dotarea secțiilor de pneumologie și boli infecțioase în clădiri noi, la Spitalul Municipal din Oradea.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat contractul de finanțare pentru construcția noilor secții de pneumologie și boli infecțioase la Spitalul Municipal din Oradea. Noua construcție va avea 229 de paturi de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, pneumologie și ATI. De asemenea, noul corp de clădire va avea 20 de paturi de spitalizare de zi.
„Sprijinul constant al domnului senator Florian Bodog și a altor parlamentari pentru dezvoltarea serviciilor medicale în județ și pentru parteneriatul dintre Ministerul Sănătății și autoritățile locale din Bihor este un exemplu de colaborare în interesul pacienților din acest județ”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Investiția totală se ridică la 640 de milioane de lei și va fi asigurată de Ministerul Sănătății prin PNRR.
Angajații Ministerului Culturii și ai direcțiilor județene de cultură au intrat în grevă japoneză. Timp de o săptămână, ei poartă banderole albe și acuză Guvernul că tratează cu indiferență salariații din acest sector de activitate.
Sindicatul Culturalia, afiliat la Blocul Național Sindical, informează că a demarat greva japoneză la nivelul Ministerului Culturii și la nivelul Direcțiilor județene pentru Cultură timp de o săptămână.
Aceștia poartă banderole albe în semn de nemulțumire față de politicile salariale considerate discriminatorii și față de nerespectarea hotărârilor judecătorești. Ei amenință că, de săptămâna viitoare, vor face proteste stradale.
Sindicaliștii spun că s-a apelat la această formă de protest pentru că „Guvernul României trebuie să înțeleagă că nu se mai poate continua cu această indiferență față de salariații
Ministerului Culturii și salariații din Direcțiile Județene pentru Cultură”.
„Membrii Sindicatului Culturalia merită să aibă aceleași drepturi, precum colegii din alte instituții, dat fiind că absolut nimic nu ne diferențiază profesional, doar salariile! Avem numai obligații la fel, din păcate. Vom continua să ne facem auziți prin aceste proteste, pentru că da, noi suntem puțini și <neimportanți>, însă vom avea și noi un cuvânt de spus cât de curând. Poate atunci când vom refuza să mai emitem avize sau să organizăm Ziua Culturii sau multe alte evenimente de importanță națională. Am fost oropsiții soartei, pentru că domeniul culturii nu mai reprezintă de mult timp nicio prioritate pentru statul român, deși este prevăzut în Strategia Națională de Apărare a Țării”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.
Error: No articles to display