Pâinea Anului 2024 realizată artizanal, fără adaosuri de aditivi alimentari, cu o etichetă cât mai curată, dar şi Tortul Anului vor fi desemnate la jumătatea acestei luni, la Braşov, în cadrul evenimentului GastroPan.
Peste o sută de furnizori din ţară şi străinătate îşi vor expune soluţiile şi inovaţiile la standurile amenajate în cadrul evenimentului, ce va avea loc în perioada 14-16 martie la Braşov.Potrivit organizatorilor, la GastroPan 2024 vor fi prezentate cele mai recente tehnologii, soluţii şi inovaţii pentru profesioniştii din industria panificaţiei, cofetăriei şi HoReCa.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) a organizat, marţi, sub patronajul Parlamentului European, ediţia a şasea a Galei "Women In Economy", cea mai importantă gală de recunoaştere a personalităţilor feminine cu rezultate notabile în diferite domenii cheie ale societăţii româneşti.
La Gala "Women In Economy"- "We dream, we can, we lead!", care a avut loc la Atenerul Român, a participat şi preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu.
CONAF a premiat, în cadrul Galei, "modelele feminine care au rămas neclintite în angajamentul lor de a contribui la o lume mai bună". Unele dintre acestea sunt deja renumite, având recunoaşterea publicului larg, în timp ce altele sunt discrete, dar esenţiale în peisajul social şi economic românesc.
De-a lungul timpului, în cele cinci ediţii ale Galei "Women in Economy" s-au oferit peste 77 de premii de excelenţă personalităţilor feminine care au reuşit să facă performanţă în anul precedent.
Obligaţiunile municipale verzi emise de Primăria Municipiului Reşiţa, marţi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), reprezintă a doua emisiune de obligaţiuni a unei autorităţi publice locale, după cea a Consiliului Judeţean Cluj-Napoca de luna trecută, a declarat, marţi, preşedintele BVB, Radu Hanga.
Fondurile obţinute prin emisiunea de obligaţiuni vor fi utilizate pentru cofinanţarea proiectului de reintroducere a tramvaiului electric în Reşiţa, respectiv înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport (13 tramvaie şi 10 autobuze electrice) şi amenajarea infrastructurii de transport în Reşiţa.
Municipiul Reşiţa se alătură astfel, altor 15 oraşe şi 5 judeţe din România care au în prezent listate obligaţiuni la BVB. Este vorba despre judeţele Alba, Bihor, Cluj, Hunedoara, Timiş şi oraşele: Alba Iulia, Bacău, Bistriţa, Bucureşti, Focşani, Iaşi, Năvodari, Oraviţa, Orăştie, Predeal, Siret, Slobozia, Târgu Mureş, Timişoara şi Zalău.
„Am semnat ordinul pentru începerea lucrărilor la Centrul de Arși Grav de la Tg. Mureș. Spațiul este deja în amenajare, iar lucrările încep efectiv cu data de 1 martie
Similar cu celelalte două centre medicale dedicate pacienților cu arsuri grave, de la București și Timișoara, construim o clădire nouă pe care o interconectăm cu unitatea sanitară principală și o dotăm la cele mai înalte standarde.
Dublăm numărul de paturi dedicate pacienților cu arsuri grave existente acum în sistemul medical și începem să echilibrăm un deficit istoric, întărind capacitatea acestuia de a răspunde eficient la orice provocare.”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila
Bogdan Ivan Gruia: ”Eficiența, transparența și coerența sunt obiective fundamentale pentru instituțiile publice, obiective pe care le putem atinge prin implementarea cloud-ului guvernamental şi a marilor proiecte de digitalizare.
La conferinţa RO 3.0 “Transformarea Digitală - Drumul către eficienţă, transparenţă şi coerenţă”, am subliniat că pentru a aduce statul la un click distanță e nevoie de milioane de ore de muncă.
Împreună cu colegii din ADR, cu susţinerea premierului României, Marcel Ciolacu şi a ministrului MIPE Adrian Câciu, am reuşit să renegociem cu cei din Comisia Europeană condiţionalităţile cloud-ului guvernamental şi am adus livrabile concrete ale proiectului din anul 2026 în acest an.
Datele sunt cea mai importantă resursă a erei în care trăim. Trebuie aşadar să le colectăm eficent, să le gestionǎm transparent şi să le folosim inteligent”, a declarat ministrul MCID.
În perioada 2-5 martie a. c., Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse a fost reprezentat la Conferința de tineret a Uniunii Europene ("EU Youth Conference") din Gent, Belgia, de Victor Ionescu, Directorul General al Direcției de Tineret și Radu Dragomir, Consilier în cadrul Serviciului Relații Internaționale, Afaceri Europene și Protocol. Alături de cei doi oficiali, delegația României a fost completată cu reprezetanți ai organizațiilor de tineret la nivel național: Mircea Meriacri, președinte Consiliul Tineretului din România, Miruna Gabriela Văduvă, YMCA Romania și Alexandru Cristian Ghiurcă, președinte Uniunea Studenților din România (USR).
Conferința UE pentru tineret de la Gent constituie un eveniment important în cadrul celui de-al 10-lea ciclu al Dialogului structurat al Uniunii Europene cu tinerii, condus de președinția trio-ului Spaniei, Belgiei și Ungariei. Cu accent pe Obiectivul european de tineret nr. 3 - "Societăți incluzive" , această reuniune de aproximativ 300 de participanți a abordat problemele sărăciei, discriminării și incluziunii sociale, contribuind la crearea unor politici eficiente pentru o Europă mai bună și mai prosperă.
Sărbătorirea pe 3 martie a Zilei Solidarităţii Româno-Polone reprezintă o dovadă a prieteniei istorice dintre România şi Polonia şi a angajamentului comun pentru aprofundarea Parteneriatului Strategic şi întărirea cooperării în cadrul UE şi NATO, se afirmă într-o postare online a Executivului de la Bucureşti.
România şi Republica Polonă a celebrat duminică "Ziua Solidarităţii Româno-Polone", care atestă parteneriatul dintre cele două naţiuni, unite de o comuniune de experienţe istorice şi de voinţa de a consolida în continuare relaţiile bilaterale, relevă un comunicat de presă comun al Ministerului Afacerilor Externe al României şi Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone.
Cetatea Şoimoş ar urma să fie consolidată cu fonduri de la Compania Naţională de Investiţii (CNI), a anunţa, zilele trecute, primarul oraşului Lipova, Florin Pera, care spune că înainte de efectuarea lucrărilor Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) va finanţa realizarea documentaţiilor.
Primarul a transmis, printr-o postare pe contul său de Facebook, că a fost la Bucureşti şi a discutat cu reprezentanţii CNI şi ai INP, fiind asigurat că va primi fondurile necesare.
Cetatea Şoimoş, una dintre cele mai frumoase cetăţi medievale de pe teritoriul României, a fost construită după primele invazii ale tătarilor în zonă şi a fost atestată documentar din anul 1278. Complexul se află pe lista monumentelor istorice.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a anunțat că centrul „Andreea” din Râmnicu Vâlcea, aflat în administrarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Băbeni, va fi reabilitat, modernizat și dotat cu fonduri europene, printr-un proiect implementat în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.
Potrivit comunicatului oficial, contractul de finanțare a fost semnat miercuri, 28 februarie, de către directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, și președintele Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu.
Banii atrași prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia vor fi folosiți pentru reabilitarea termică, recompartimentarea și modernizarea clădirii centrului. Lucrările vor consta în izolarea pereților exteriori și a planșeelor, înlocuirea tâmplăriei existente cu tâmplărie performantă energetic, modernizarea instalațiilor electrice, sanitare și termice, diverse lucrări de reparații și instalarea unor sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.
Proiectul implementat de CJ Vâlcea are o valoare de 16,2 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 15,9 milioane de lei. Beneficiarii sunt cei 123 de copii înscriși în învățământul special (nivel preșcolar, primar și gimnazial), familiile acestora, cadrele didactice și personalul auxiliar.
În ședința Guvernului de miercuri a fost adoptată Ordonanța de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea parțială a pierderilor suferite în anul 2023 în sectorul apicol, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Valoarea totală a schemei de ajutor este de 59.866.000 lei, echivalentul sumei de 12.034.334 euro, iar cuantumul propus pentru ajutorul de stat este în sumă de 25 lei, respectiv 5 euro/familia de albine. Numărul estimat al familiilor de albine este de 2.395.856. Cursul de schimb valutar euro/lei pentru calcularea valorii totale maxime/cuantumului este cel comunicat de Banca Națională a României la data de 29 decembrie 2023, respectiv de 4,9746 lei/euro.
Suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole nu depășește echivalentul în lei a 280.000 euro.
Error: No articles to display