Codrut Ursu

Cel mai mare sculptor român, universalul Constantin Brâncuși, a fost celebrat la 148 de ani de la nașterea sa, printr-un maraton de evenimente culturale, organizate de Consiliul Județean Dolj și instituțiile de cultură din subordinea sa.

Zilele Brâncuși s-au încheiat, după ce, aproape 1000 de oameni, invitați și vizitatori, au avut ocazia să afle cum a reușit arta marelui artist să uimească o lume întreagă, să descopere poveștile sale de dragoste sau să îi admire operele din colecția permanentă a Muzeului de Artă din Craiova.

Trei zile de expoziții, dezbateri, lansări de carte și recitaluri sunt omagiul doljenilor pentru opera marelui artist plastic, Constantin Brâncuși.

La sediul CNAIR, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Stefan, a participat alături de secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionuț Săvoiu, la finalizarea unei etape administrative cruciale, care permite demararea unui proiect așteptat de dâmbovițeni aproape 20 de ani.

Faptul că se va circula pe 4 benzi, de la Târgoviște spre București înseamnă foarte mult pentru județul Dâmbovița și dâmbovițeni. Investiția va duce la dezvoltarea economică a tuturor localităților de pe traseu prin atragerea de investitori, crearea de noi locuri de muncă, rapiditate și siguranță în circulația persoanelor și a mărfurilor.

Sectorul Bâldana-Târgoviște are o lungime de 44,13 km și, pe lângă redimensionarea acestuia la 4 benzi, se vor mai construi/moderniza 4 poduri și un pasaj rutier. Suma pentru proiectare și execuție, aproximativ 1.000.000.000 de lei, TVA inclus, este asigurată din fonduri europene.

„Vreau să le mulțumesc, încă o dată, ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, cel care a înțeles foarte bine necesitatea implementării acestui proiect, membrilor comisiilor CNAIR, dar și primarilor și parlamentarilor dâmbovițeni care nu au renunțat la promovarea acestei investiții!”, a declarat președintele CJ Dâmbovița.

Proiectul „eCovasna” a fost finalizat.

„eCovasna” înseamnă digitalizarea proceselor operaționale la nivelul Consiliului Județean Covasna, adică simplificarea procesului administrativ și reducerea birocrației, atât în relația cu publicul larg, cât și în cadrul instituției, subliniază reprezentanții instituției administrative.

De asemenea, arhiva electronică creată prin proiect cuprinde peste 905.602 de pagini „digitalizate” ce provin din arhiva fizică a Consiliului Județean Covasna. Acestea sunt documente cu termen de păstrare permanent precum: autorizații de construire, dispoziții ale Președintelui Consiliului Județean, hotărâri ale Consiliului Județean, state de plată, dosare de retrocedare și hotărâri de exproprieri. Bugetul total al proiectului a fost de 2.085.210 lei.

„Alături de domnul inginer Gabriel Puchiu, am vizitat Cazinoul din Constanța, pentru a analiza stadiul lucrărilor de reabilitare și pentru a ne asigura că totul merge conform planului.

Avem toate motivele să credem că va fi o clădire cel puțin spectaculoasă, stilizată cu migală și bun gust, și că va fi o bijuterie arhitecturală în adevaratul sens al cuvântului!

În urma acestei reabilitări, Cazinoul va fi cel mai important punct de atracție de pe litoralul românesc și nu numai, sunt absolut convins!

S-a investit extrem de mult, și nu mă refer doar la resurse materiale, ci și mult timp și efort, astfel încât să redăm măreția edificiului. Ne dorim să atragă cât mai multe priviri, să primească atenția cuvenită din partea tuturor, chiar și din partea celor de peste graniță.

În curând, Cazinoul, care veghează asupra Mării Negre de peste 100 de ani cu atâta maiestuozitate, va redeveni perla Constanței!

„Cluj Arena demonstrează că nu este doar un simplu stadion, ci un motor pentru viața culturală și sportivă a comunității noastre. Stadionul nu numai că s-a impus ca un punct central pentru diverse evenimente, inclusiv concerte, festivaluri și competiții sportive, dar și-a depășit cu mult omologul său din București, Arena Națională.

Astfel, în timp ce Cluj Arena a găzduit nu mai puțin de 98 de evenimente în 2023, dintre care 26 au fost dedicate activităților sportive, Arena Națională din București a organizat doar 39 de evenimente în același interval de timp”, a postat Alin Tișe, președintele CJ Cluj, pe pagina de FB.

„Realizez că viitorul agronomiei în județul Călărași este asigurat, prin proiectele inovative și cu implementare imediată care au fost prezentate astăzi la expoziția tematică desfășurată cu sprijinul și implicarea doamnei directoare Daniela Crețu.

Vă mărturisesc că sunt întotdeauna emoționat de întâlnirile pe care le am cu studenții de la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală.

Pot garanta că acestea vor găsi o aplicabilitate reală, mai ales dacă le vom asigura sprijin administrativ”, a declarat Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, cu ocazia ultimei întâlniri.

Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, a participat pe 16 februarie 2024, la seminarul cu tema „Fondul pentru Tranziție Justă: Cum pot sindicatele să protejeze drepturile lucrătorilor care fac obiectul reconversiei”. Organizat în sala de ședinte a Palatului Administrativ, evenimentul a abordat o temă de actualitate, respectiv schimbările climatice tot mai evidente și impactul lor asupra economiei, societății și vieții cotidiene.

Despre provocările pe care le-a întâmpinat de când a preluat conducerea Consiliului Județean Caraș-Severin, despre profilul industrial și parcursul post decembrist al județului a vorbit, în deschiderea evenimentului, președintele Romeo Dunca. Tot cu acest prilej au fost prezentate proiectele administrației județene, fiind punctate investițiile privind renovarea energetică a clădirii Muzeului Banatului Montan Reșița, a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Christiana Bocșa și a Centrului Școlar de Educație Incluzivă Caransebeș astfel încât să devină eficiente din punct de vedere al consumului energetic.

“Unul din cele mai importante proiecte ale Consiliul Județean Caraș-Severin este cel prin care vom amenaja, în Regiunea Vest, 1729 km de trasee cicloturistice, proiect depus în parteneriat cu județele Timiș, Arad și Hunedoara. Doar în Caraș-Severin, aproximativ 700 km de trasee vor uni toate obiectivele turistice din județ. Preocuparea noastră, a mea, a primarului Municipiului Reșița, Ioan Popa și a altor edili, este să punem în valoare tot ceea ce este frumos și să facem în acest fel încât, în acest județ, calitatea vieții să crească”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.

 

Anul acesta, Consiliul Județean are cel mai mare buget din istoria Galațiului.
Cel mai important lucru este că 82% din acest buget înseamnă investiții pentru Galați, adică peste 1,2 miliarde de lei, cu 60% mai mult față de 2023.
Astfel, în 2024, Consiliul Județean are unul dintre cele mai mari bugete de investiții din țară. Practic, față de momentul în care am preluat primul mandat, în 2016, bugetul de investiții este de 100 de ori mai mare.
Aceste investiții înseamnă și crearea de noi locuri de muncă.
În 2024, bugetul general al judeţului Galaţi este configurat astfel: 82% pentru dezvoltare şi 18% pentru funcţionare. De asemenea, 60% din bugetul de investiții, adică aproape 750 de milioane de lei, înseamnă fonduri europene atrase de către echipa Consiliului Județean Galați.
Cele mai mari sume, adică aproape un miliard de lei, vor fi investite în infrastructura rutieră și sănătate. Avem investiții de modernizare a peste 200 de kilometri de drum, de dotare a spitalelor cu aparatură medicală nouă și de construire a unui nou spital la Tecuci.
Pe lângă continuarea proiectelor aflate deja în implementare, anul acesta, în buget sunt prevăzute sume pentru construirea unui spital noul la Tecuci, achiziționarea unui sistem de proiecție unic în Europa pentru Planetariul de la Complexul Muzeal de Științele Naturii, modernizarea Spitalului de la Ivești, amenajarea a 25 de kilometri de piste de biciclete între lacul Vânători, Pădurea Gârboavele și localitatea Smârdan, construirea unui bob suspendat în Parcul de Aventură din Pădurea Gârboavele, achiziționarea de microbuze școlare pentru școlile din mediul rural, amenajarea unui cimitir pentru animalele de companie și construirea unei săli de sport pentru Școala Specială “Constantin Păunescu” din Tecuci.

Unul dintre produsele emblematice ale Buzăului a fost intens apreciat la standul Buzăului de la Târgul de Turism al României ROMEXPO.

„După ce ieri vinurile produse de Stațiunea de Cercetare Pietroasa au fost prezentate și degustate la Târgul de Turism al României ROMEXPO, astăzi Ana Maria Mircea a spus povestea babicului de Buzău, care ar putea deveni, începând din 2024, cel de-al doilea produs buzoian cu denumire și indicație geografică protejată, alături de Cârnații de Pleșcoi. Producătorii locali dau valoare produselor noastre autentice și ne bucurăm să îi avem alături la standul Consiliului Județean Buzău!”, a declarat entiziasmat, pe pagina de FB, Petre Emanoil Neagu, Presedintele Consiliului Județean Buzău.

„Descoperă Buzăul” este îndemnul cu care sunt întâmpinați toți vizitatorii standului județului Buzău, care sunt primiți, generic, cu:

- holograma celei mai mari pietre de rumanit din lume, realizată cu sprijinul Muzeul Județean Buzău

- degustare de vinuri produse de Stațiunea de Cercetare Pietroasa

- Laboratorul umblător, prezentat alături de Asociația Ținutul Buzăului

- dansuri populare prezentate de dansatorii talentați ai Centrului Județean de Cultură și Artă

- covrigi de Buzău

- souvenir de la Buzău personalizat cu ajutorul unei cabine foto.

 

Consiliul Județean are în administrare 604 KM drumuri județene.

Starea drumurilor județene în momentul de față este de la bună la foarte bună, din 2016 și până în prezent fiind reabilitați 547 de KM de drum, iar până la finalul anului viitor județul Brăila poate fi primul județ cu toate drumurile asfaltate. Au ramas 57 de km de drum județean de reabilitat pentru care Consiliul Județean are proiecte depuse spre finanțare europeană sau guvernamenală.

„Am finalizat primul proiect semnat pe programul național de investiții ”Anghel Saligny”. Vorbim de modernizarea a aproximativ 8 km de drum judetean, DRUMUL JUDEȚEAN 202D între localitățile Pitulați și Mihail Kogalniceanu, comuna Scorțaru Nou. Contractul de finanțare a fost semnat la începutul anului 2023 și a avut o valoare de 26 milioane de lei. Pe lângă modernizarea drumului, s-a reabilitat și podul peste râul Buzau din localitatea Scorțaru Nou”a declarat președintele CJ Brăila.