Este vorba de fostul sediu, din anii ’90, al Fundației pentru Promovarea Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii (FPIPMM), structură a Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Galați dar și un conac al unei familii de comercianți din perioada interbelică, aflate într-un ansamblu urban deosebit, pe strada Eroilor, din Galați .
„Redăm clădirilor istorice ale Galațiului farmecul de altădată” anunță preşedintele Consiliul Județean Galați, Costel Fotea, pe pagina de socializare.
Două clădiri dintre cele mai frumoase aflate în inima orașului, care fac parte din ansamblul urban de pe strada Eroilor, își recapătă, pas cu pas, strălucirea de altădată. Sunt clădiri vechi, care amintesc de Galațiul de odinioară.
Ambele clădiri sunt într-un amplu proces de consolidare, reabilitare și eficientizare energetică, în cadrul a două investiții cu fonduri europene derulate de către Consiliul Județean.
Una dintre clădiri, cea de pe strada Eroilor nr. 13 A, constructorul a finalizat, deja, 75% din investiție, lucrând în acest moment la partea de amenajare interioară și la fațade. Se va interveni inclusiv la partea de climatizare și iluminat, urmând să fie montate sisteme de management energetic, automatizare și control. Vor fi montate și sisteme de producere a energiei din surse regenerabile.
Valoarea celor două investiții este de aproximativ 9 milioane de lei.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display