Blocul Național Sindical propune Guvernului României ca salariul minim să crească la 4.600 de lei brut în domeniul construcțiilor, iar în agricultură acesta să se majoreze până la 3.500 lei brut.
„Aplicarea creșterii salariului minim din Construcții la 4.500 lei ar însemna că în momentul intrării în vigoare a legii pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, salariul minim net se va reduce cu 56 lei. Pentru a păstra cel puțin valoarea netă a salariului minim din sector ar trebui ca salariul minim brut din sector să crească la cel puțin 4.600 lei. Pentru sectorul Agricultura situația este și mai complicată, aplicarea salariului minim național, respectiv 3.300 lei ar însemna pentru salariații din sector o reducere a salariului net de 94 lei, imediat dupa intrarea în vigoare a reformei fiscale propuse de Guvern.
Pentru a atenua impactul noilor măsuri fiscale, salariul minim în Agricultură ar trebui crescut la cel puțin 3.500 lei”, a anunțat BNS prin intermediul unui comunicat de presă. Sindicaliștii știu și metodele prin care cele două propuneri ar putea fi puse în practică.
„BNS atrage atenția Guvernului că, pentru creșterea celor două salarii minime, construcții și agricultura, soluția o reprezintă adoptarea unei Ordonanțe de Urgență. Pentru sectorul Construcții, Guvernul a inițiat deja un proiect de OUG pentru cresterea salariului minim din sector, în acest caz singurul aspect de clarificat este nivelul salariului minim si data de la care acesta se aplică. În cazul sectorului Agricultură, în acest moment se impune, în regim de urgență, modificarea Legii 135 / 2022, având în vedere că salariul minim prevăzut de lege va fi, de la 01.10.2023, mai mic decât cel stabilit prin Hotărârea de Guvern de modificare a salariului minim la nivel național. În acest caz, salariul minim prevăzut de Legea 135/2022 va deveni inaplicabil, având în vedere că e mai mic decât cel stabilit ca fiind limita minimă la nivel național”, mai scrie în comunicatul de presă al BNS. Sindicaliștii mai solicită Guvernului să clarifice, din punct de vedere juridic, facilitatea fiscală (deducere de 200 de lei) aplicată salariului minim național.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display