Accidentul vascular cerebral (AVC) este o urgență medicală în care timpul este foarte important. Minutele câștigate sunt vieți salvate. În fiecare an, pe 29 octombrie, este celebrată Ziua mondială de luptă împotriva accidentului vascular cerebral. Este foarte bine să știi care sunt cele trei semne importante care anunță un accident vascular cerebral, astfel încât să chemi salvarea cât mai rapid.
Cele 3 semne ale unui accident vascular cerebral 1 (AVC):
1. Fața devine asimetrică. Cere-i persoanei să zâmbească și observă dacă fața îi este asimetrică sau gura căzuta într-o parte.
2. Mâinile devin slăbite. Persoana care suferă de un atac cerebral nu poate să își ridice mâinile.
3. Vorbirea. Persoana care suferă de un atac cerebral nu vorbește clar și nici nu înțelege ce i se spune.
Dacă vezi aceste simptome la cineva, sună urgent la 112, spune-i operatorului că bănuiești că o persoană a suferit AVC și când au apărut primele simptome. Timpul este foarte prețios în cazul atacului cerebral. Din fericire, AVC poate fi tratat dacă este diagnosticat și gestionat în mod corespunzător. Cu cât o persoană primește mai devreme tratament, cu atât are șanse mai mari să nu rămână cu consecințe pe termen lung.
Un studiu european a arătat că o persoană din 5 nu poate identifica simptomele AVC.
În România nu există registre naționale, deci nu se poate ști cu exactitate câte persoane suferă anual de accident vascular cerebral sau de fibrilație atrială, dar se poate estima prin extrapolarea datelor de la nivel european. Astfel, Societatea Europeană de Cardiologie consideră o prevalență a fibrilației atriale estimată la populația adultă (peste 20 de ani) de aproximativ 2-4%, ceea ce înseamnă 450.000 români.
Cele mai bune estimări disponibile la acest moment arată că în România au loc anual un număr de aproximativ 60.000 – 70.000 4 de accidente vasculare cerebrale. La nivel global, un adult din 4 cu vârsta peste 25 de ani va avea un accident vascular cerebral în timpul vieții.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display