Masca sanitară, obligatorie și la Galați, în jurul școlilor Recomandat

Masca de protecție devine obligatorie pe o rază de 50 de metri în jurul școlilor din Galați, începând cu 13 septembrie, a decis Comitetul pentru situații de urgență.

Comitetul Judeţean  pentru Situaţii  de Urgenţă  Galați  a adoptat astăzi, 10.09.2021, următoarele măsuri:

1. Se aprobă scenariul 1 de funcționare pentru toate unitățile de învățământ existente la nivelul unităților administrativ teritoriale din județului Galați.

2. Pe parcursul anului școlar, scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ vor fi actualizate săptămânal, cu referință la fiecare zi de vineri, în funcție de situația epidemiologică stabilită de către Direcția de Sănătate Publică Galați.

            3.  Organizarea activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ se va realiza cu respectarea Ordinului comun MS nr. 1756 din 03.09.2021 și MEC nr. 5196 din 03.09.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

            4. Pentru prevenirea răspândirii infecţiilor cu virusul SARS-CoV-2, este obligatorie purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere gura şi nasul, pe o rază de 50 de metri în jurul unităţilor de învăţământ, pentru persoanele care staţionează în acest perimetru.

            5. Măsurile dispuse intră în vigoare începând cu data de 13.09.2021.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.