Brandusa Grigorita

121 de cetățeni români din zona de conflict armat din Orientul Apropiat și membri de familie ai acestora au ajuns vineri dimineață în România. Este vorba despre evacuare coordonată de autoritățile române.
În total, sunt evacuate din zona de conflict militar 158 de persoane, cetățeni români și membri ai familiilor acestora, care au cerut sprijin autorităților române.

121 persoane au ajuns la București, iar alte 37 se află în siguranță în drum spre țară și urmează să sosească în România în următoarele ore.
Operațiunea s-a desfășurat cu avioane militare românești, care au aterizat într-o țară vecină zonei de conflict pentru a-i prelua pe cetățeni. Aceștia au fost transportați inițial din zona periculoasă cu mașini, pe rute sigure, cu ajutorul diplomaților români din regiune.

În prealabil, cetățenii români au fost transferați din zona de conflict armat prin mijloace auto pe rute sigure, prin grija și demersurile personalului diplomatic din regiunea respectivă, după ce au organizat un permanent contact și comunicare cu cetățenii din zona de conflict care și-au manifestat dorința de fi repatriați.

Au fost luate, de asemenea, conform legilor în vigoare, măsuri de protecție a siguranței naționale prin verificarea tuturor persoanelor evacuate la intrarea pe teritoriul național.
Guvernul, coordonat, prin ministerele de linie, misiunile diplomatice și consulare și serviciile de informații ale statului, va continua demersurile de asistență a cetățenilor români din zona de conflict armat și va desfășura, după caz, și alte misiuni de evacuare, în măsura în care situația și solicitările cetățenilor români o impun cu necesitate.

Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, avertizează că Europa riscă să piardă cursa pentru competitivitate dacă nu investește serios în oameni. Este vorba despre investiții pentru obținerea de competențe digitale.

„Fără specialiști, fără competențe digitale, fără educație adaptată noilor realități, tranziția tehnologică și cea digitală rămân doar planuri pe hârtie. Câți dintre noi avem o pregătire în domeniul inteligenței artificiale sau o formare pentru situații de urgență? În România și Bulgaria, mai puțin de o treime din populație are competențe digitale de bază. Iar multe regiuni rămân în afara acestor procese”, a explicat europarlamentarul român Victor Negrescu.
Acesta a cerut un Erasmus 2.0, mai inclusiv, accesibil tinerilor fără studii superioare și regiunilor mai puțin dezvoltate, 20% din următorul buget european pe termen lung pentru educație și formare și lansarea unei inițiative regionale pentru educație și inovație în Europa Centrală și de Est.

„Am transmis aceste idei la Green Transition Forum 5.0, desfășurat la Sofia, în deschiderea căruia a vorbit fostul premier italian Enrico Letta. M-am bucurat să fiu în același pannel cu colega mea, comisarul european Roxana Mînzatu. Mulțumesc pentru invitație fostului lider PES, Sergei Stanishev! Ca negociator-șef al bugetului UE 2025: am obținut +422 milioane € pentru Erasmus+, am lansat proiecte pilot în valoare de 90 milioane € pentru educație, sănătate, digital și antreprenoriat, am propus creșterea finanțării pentru educația digitală și formarea în AI, în special în zonele rurale sau izolate. Europa are nevoie de mai puțină birocrație și mai mult curaj. Dacă vrem să fim pregătiți pentru viitor, trebuie să pregătim oamenii care îl vor construi. Fără investiții în competențe, nu putem vorbi despre o Europă competitivă”, a precizat vicepreședintele PE.

România a înregistrat progrese semnificative în transformarea digitală, potrivit unui raport semnat de președintele Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), Dragoș-Cristian Vlad. Documentul a fost prezentat în cadrul reuniunii dedicată liderilor digitalizării din Uniunea Europeană, desfășurată în Polonia.

Președintele ADR a evidențiat avansurile obținute în domeniul serviciilor publice electronice, digitalizării IMM-urilor și interoperabilității platformelor guvernamentale: „Obiectivul nostru este ca fiecare cetățean să poată interacționa 100% online cu statul român. Vom continua investițiile strategice, folosind toate liniile de finanțare disponibile”.

Documentul arată că România a înregistrat o creștere de 20,2% în digitalizarea serviciilor publice esențiale, semnificativ peste media UE de 3,6%.
De asemenea, serviciile publice transfrontaliere au crescut cu 45,1%, față de o medie europeană de 4,3%, iar pentru mediul de afaceri, România a raportat o creștere de 10,2% în serviciile naționale și 26% în cele transfrontaliere, depășind cu mult media UE de 0,9%.

ADR a anunțat și prioritățile următoare pentru digitalizarea administrației publice: interoperabilitate, arhitectură informațională unitară, portofel digital, securitate cibernetică și integrarea inteligenței artificiale în instituțiile publice.
Raportul prezentat la nivel european vine în contextul în care 21,8% din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este alocat componentelor digitale, reflectând angajamentul României față de accelerarea digitalizării.

Un lot de peste 33 de kilometri din drumul expres Arad-Oradea a primit autorizația de construire. Acesta va avea 32 de poduri și pasaje. Valoarea contractului este de 2,32 miliarde de lei, fără TVA, iar constructorul are la dispoziție doi ani pentru finalizarea lucrărilor.

„A fost emisă autorizația de construire pentru Lotul 1 al Drumului Expres Arad-Oradea, o legătură rutieră importantă care va lega nordul de sudul Europei și va asigura și conexiunea României cu granița ungară. Constructorul este Asocierea Precon Transilvania SRL – Automagistral Pivden SRL și are la dispoziție 24 luni pentru finalizarea lucrărilor. Principalele caracteristici prevăzute sunt: 33,7 km lungime traseu, 5,3 km lungime drum de legătură dintre DN79 și Salonta (5,3 km) și 32 de structuri (poduri și pasaje). Valoarea contractului aferent acestui prim lot este de 2,32 miliarde lei, fără TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027”, a anunțat secretarul de stat din Ministerul Transporturilor, Ionel Scrioșteanu.

Drumul Expres Arad-Oradea va avea o lungime de 120,47 km, este împărțit în 3 loturi și va traversa județele Bihor (Oradea, Sânandrei, Nojorid, Sânnicolau Roman, Gepiu, Cefa, Mădăras, Salonta, Ciumeghiu, Avram Iancu) și Arad (Arad, Zerind, Chișineu-Criș, Socodor, Simand, Macea, Zimandu Nou, Sofronea).

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat, miercuri, 18 iunie, la Ministerul Transporturilor, în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a directorului general CNAIR, Cristian Pistol, contractul pentru proiectarea și execuția celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat în județul Galați după 1989.

Proiectul, în valoare totală de peste 1,8 miliarde de lei (aproximativ 370 de milioane de euro), este finanțat din fonduri europene prin Programul Transporturi 2021–2027. Acesta presupune modernizarea a 40 de kilometri de drum, lărgirea la patru benzi, reabilitarea sau reconstrucția a 12 poduri și pasaje, realizarea a 23 de sensuri giratorii în zonele urbane și rurale, precum și construirea unui nod rutier major în zona Hanu Conachi, ce va asigura legătura rapidă cu Tecuci și Autostrada Moldovei (A7).

„Este cea mai mare investiție din județul nostru de după Revoluție. Dar, dincolo de cifre, vorbim despre o investiție în siguranța oamenilor. Gândul că nu vom mai auzi despre accidente grave pe acest drum, că părinții vor fi mai liniștiți știind că cei dragi ajung în siguranță acasă – asta înseamnă, cu adevărat, un pas uriaș înainte. Ne vom lupta în continuare să aducem investiții pentru județul Galați, iar acest proiect este dovada că se poate!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

DN 25, componenta principală a acestui proiect, este unul dintre cele mai tranzitate și periculoase din județ, fiind supranumit de către șoferi „Drumul morții”.

„Modernizarea infrastructurii va duce la creșterea semnificativă a siguranței rutiere, cu un impact direct asupra vieții cetățenilor: nu vor mai fi pierderi de vieți omenești pe acest traseu. Totodată, acest proiect va contribui la dezvoltarea economică a județului Galați, prin atragerea de investitori, susținerea mediului de afaceri și crearea de noi locuri de muncă. Efectele se vor simți în fiecare comunitate din zonă. Mulțumesc echipei Ministerului Transporturilor și ministrului Sorin Grindeanu, precum și echipei CNAIR și directorului general Cristian Pistol pentru susținere și colaborare! Acesta este nivelul de dezvoltare de care are nevoie Galațiul!”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Tronsonul de drum vizat face parte din rețeaua națională și trece prin: Galați – Movileni – Șendreni – Șerbeștii Vechi – Traian – Braniștea – Independența – Piscu – Vameș – Tudor Vladimirescu – Hanu Conachi (intersecția cu DN25A).

Investiții masive vor fi făcute în infrastructura județului Galați. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că totalul investițiilor se ridică la valoare de 75 milioane de euro.

„Modernizăm de la zero 60 de kilometri, pe ruta Bălăbănești – Bălășești – Ciureștii Noi – Ciureștii Vechi – Cotoroaia – Cerțești – Blânzi – Corod – Valea Mărului – Slobozia Conachi”, a anunțat Costel Fotea.
În prezent, se lucrează pe DJ 251B, în localitățile Blânzi, Corod, Cerțești, Cotoroaia, Ciurești și Bălășești, iar progresul este vizibil.

„Se lucrează la consolidarea fundației drumului, modernizarea podurilor și podețelor, iar în curând vom avea drumuri mai sigure și mai rapide. Fiecare kilometru din acest proiect contribuie la o infrastructură modernă pentru județul Galați, oferind o alternativă esențială la DN25 și DN24D printr-un drum modernizat de 60 km, cu beneficii pentru peste 100.000 de oameni”, a transmis Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Tot în județul Galați va fi implementat un proiect în valoare de 370 de milioane de euro. Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat, miercuri, 18 iunie, la Ministerul Transporturilor, în prezența ministrului Sorin Grindeanu și a directorului general CNAIR, Cristian Pistol, contractul pentru proiectarea și execuția celui mai amplu proiect de infrastructură rutieră realizat în județul Galați după 1989. Este vorba despre modernizarea a 40 de kilometri de drum, lărgirea la patru benzi, reabilitarea sau reconstrucția a 12 poduri și pasaje, realizarea a 23 de sensuri giratorii în zonele urbane și rurale, precum și construirea unui nod rutier major în zona Hanu Conachi, ce va asigura legătura rapidă cu Tecuci și Autostrada Moldovei.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat că la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva Curtea de Conturi a descoperit „abateri semnificative și generalizate”.

Ministrul Mediului a explicat pe Facebook că la Romsilva este nevoie de reformă.
„Ani de risipă și de haos în administrarea patrimoniului statului. Asta a descoperit și Curtea de Conturi la Regia Națională a Pădurilor - Romsilva la cel mai recent control, în urma căruia concluzia a fost clară: <abateri semnificative și generalizate>. Verificările au scos la iveală atât gestionarea deficitară a patrimoniului public și privat al statului, cât și venituri rămase neîncasate din suprafețele date spre folosință temporară și cheltuieli cu salariile mai mari decât limitele bugetare - peste 66 milioane lei. Curtea de Conturi a semnalat că lipsesc aproape 2,5 milioane lei din fondul de accesibilizare al Regiei, destinat întreținerii și construirii de noi drumuri forestiere. De asemenea, Romsilva nu a încasat peste 3,2 milioane lei, bani care reprezintă valoarea lemnului vândut și exploatat din pădurile statului și nici nu a recuperat prejudiciile rezultate din tăieri ilegale, de peste 5 milioane lei. Pe de altă parte, Regia are întârzieri în respectarea termenelor de exploatare a lemnului, nu a calculat penalități de întârziere pentru contractele încheiate și a acceptat participarea la licitațiile de masă lemnoasă a unor operatori economici care nu îndeplineau criteriile legale”, a scris Mircea Fechet.

Potrivit ministrului, raportul Curții de Conturi arată că Romsilva nu a asigurat integritatea fondului forestier național, permițând ocuparea unor suprafețe de pădure fără a încasa veniturile aferente.

„În ciuda tuturor acestor nereguli, Romsilva și-a premiat toți angajații cu peste 216,5 milioane lei, fără o justificare reală a performanțelor acestora. Plățile necuvenite au depășit bugetele aprobate pentru anii 2021 și 2023, și au încălcat prevederile Contractului colectiv de muncă, potrivit căruia aceste beneficii se acordă individual, doar pentru rezultate deosebite”, a adăugat Mircea Fechet.
Curtea de Conturi a descoperit erori în calculul și plata salariilor și sporurilor.

„Clasele de salarizare și sporurile acordate s-au stabilit prin negociere individuală, astfel că s-a ajuns la situații în care salariați care ocupă același post au negociat niveluri salariale și sporuri diferite. De asemenea, Regia a practicat un tratament diferențiat pentru aceeași categorie de salariați. Același tip de spor a fost acordat în procente diferite, fără criterii obiective și transparente, iar angajați pe posturi de execuție au negociat și obținut salarii și sporuri mai mari decât cei aflați pe posturi de conducere. Raportul Curții de Conturi indică și faptul că membri ai Consiliului de Administrație au deținut simultan calitatea de salariați ai Regiei, precum și trei cazuri de conflict de interese, la direcțiile silvice Bihor, Călărași și Vrancea, acolo unde trei salariați au avut și calitatea de asociați ai unor societăți comerciale cu care Romsilva are relații contractuale, încălcându-se prevederile Codului Muncii, Contractului colectiv de muncă și Codului de conduită etică și profesională a salariaților RNP”, a precizat Mircea Fechet.

Circulația trenurilor este restricționată pe o magistrală feroviară din sudul țării. Măsura care vizează ruta București-Craiova este în vigoare până pe 30 iunie. Prin zonă pot să apară întârzieri.

Restricția a fost impusă din cauza unor lucrări pe sectorul Vadu Lat-Zăvestreni. CFR a întrerupt circulația pe una din cele două linii pentru a putea face intervenții finanțate prin PNRR.

Trenurile circulă în continuare, dar doar pe o singură linie, ceea ce provoacă întârzieri.

Compania feroviară spune că lucrările sunt necesare pentru îmbunătățirea siguranței traficului.

Aplicația dedicată cărții electronice de identitate și ghidul de utilizare a acesteia sunt disponibile pe portalul de servicii electronice al MAI
Deținătorii de cărți electronice de identitate (CEI) pot explora beneficiile noului document de identitate cu ajutorul aplicației dedicate CEI, care poate fi descărcată de pe portalul HUB de servicii electronice al MAI.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, pe HUB-ul de servicii electronice al MAI a fost publicat un Ghid pentru utilizarea aplicației dedicate cărții electronice de identitate. Aplicația se instalează doar pe PC sau laptop, explică MAI.
Aplicația dedicată cărții electronice de identitate permite utilizatorilor, într-un format modern și ușor de utilizat, vizualizarea informațiilor personale înscrise pe CEI (inclusiv domiciliul și reședința), autentificarea în sisteme informatice, precum și semnarea electronică a documentelor folosind semnătura electronică avansată. Documentele semnate cu certificatul pentru semnătură electronică avansată emis de M.A.I. au aceeași valoare ca documentele semnate olograf.
Totodată, aplicația oferă posibilitatea vizualizării informațiilor înscrise în certificatele digitale emise de MAI care sunt stocate pe CEI, precum și resetarea PIN-urilor de autentificare și de semnare (opțiune utilă de exemplu în situația în care utilizatorul a uitat PIN-ul stabilit inițial).

Pentru a utiliza cartea electronică de identitate, este nevoie de un cititor de carduri (integrat în laptop, tastatura PC sau conectat extern) și de aplicația dedicată CEI.
În prezent, specialiștii MAI lucrează la dezvoltarea unei aplicații care va permite dematerializarea CEI, respectiv transformarea acesteia într-un document digital, accesibil cetățenilor pe smartphone în orice moment, acest serviciu electronic fiind prevăzut în cadrul proiectului D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate, finanțat prin PNRR, cu termen de finalizare luna mai 2026.

Începând de marți, 10 iunie a.c., prin HUB-ul de servicii electronice este disponibil serviciul electronic de atestare a domiciliului/reședinței. Astfel, utilizatorii vor putea obține online, prin intermediul HUB-ului, un certificat care atestă adresa de domiciliu sau reședință, semnat electronic cu certificat calificat de către Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor pe care îl vor putea transmite pe email oricărei persoane juridice sau fizice interesate. Prima versiune a acestui serviciu permite obținerea unui certificat în limba română, dar ulterior va fi disponibilă o versiune multilingvă pentru a putea fi folosit de români în alte țări din Uniunea Europeană, fiind semnat cu un certificat calificat recunoscut la nivelul UE.

Prima carte electronică de identitate se eliberează gratuit pentru cetățenii români începând cu vârsta de 14 ani, în limita fondurilor asigurate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Principalele beneficii ale CEI sunt dimensiune standardizată (similară cardurilor bancare, conform normelor europene), elemente avansate de securitate (asigură protecție împotriva falsificării și a furtului de identitate), posibilitatea utilizării ca document de călătorie și acces facil la servicii electronice și posibilitatea utilizării pentru semnătura electronică.
Cetățenii pot solicita o carte electronică de identitate chiar și înainte să le expire actualul document de identitate (model 1997).

Reprezentanții sindicatelor și președintele României, Nicușor Dan, s-au întâlnit luni dimineață la Palatul Cotroceni pentru a discuta despre măsurile fiscale concepute de viitoarea guvernare.

Părțile au discutat despre măsurile fiscale propuse de partide și impactul acestora asupra salariaților și a sectoarelor esențiale din economie.

Sindicaliștii militează pentru „protejarea lucrătorilor din societăți comerciale cu capital majoritar de stat și din sectorul bugetar, aflate sub presiune în contextul reformelor propuse.” Liderii de sindicat au prezentat argumentele privind poziția lor utilizând „expertiza în politici macroeconomice și bugetare.”

La întâlnirea cu președintele Nicușor Dan au participat lideri de la Cartel Alfa, Blocul Național Sindical, CNSLR – Frăția, Meridian și Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR).