Codrut Ursu

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin PREDOIU, cu ocazia Zilei Protecției Civile din România: „Sărbătorim, astăzi, 91 de ani de la înființarea primelor structuri de protecție civilă în România, componentă a sistemului securității naționale care are ca misiune permanentă sprijinirea și ocrotirea oamenilor și a bunurilor lor, în caz de calamități, catastrofe sau chiar de război.

Ziua de astăzi este despre cei care au ales o viață dedicată vocației de a face bine, de a ajuta și de a pune propria persoană în slujba comunităților.

Astăzi este ziua lor, a celor care ne demonstrează, zi de zi, că solidaritatea este cea care, prin forța ei, ajunge să unească oamenii de pretutindeni.

În concordanță cu standardele de țară membră a Uniunii Europene și a NATO, protecția civilă din România își continuă procesul de modernizare și flexibilizare instituțională, pentru asigurarea serviciilor profesioniste și eficiente, motiv pentru care îmi exprim recunoștința și admirația pentru toate eforturile și sacrificiile celor angrenați în protejarea de vieți, a salvării cetățenilor din calea dezastrelor.

Am asistat cu toții la intensificarea riscurilor care amenință viața, sănătatea populației și a mediului înconjurător atât la nivel național, cât și internațional. România a răspuns „prezent” la apelurile de acordare de sprijin internațional, formulate în baza Mecanismului European de Protecție Civilă, iar salvatorii români au reușit să ridice nivelul calității managementului sistemului de urgență românesc, prin puterea lor de muncă, profesionalism și spirit de sacrificiu.

14 misiuni de asistență internațională oferită de statul român, în sprijinul Turciei și al Siriei afectate de cutremurul de la începutul anului trecut, misiuni de stingere a incendiilor de pădure în Grecia, misiuni de transport al materialelor de primă necesitate în Libia și în Armenia, sunt doar câteva dintre reperele activității desfășurate în sprijinul altor state de aceste structuri din ultimul an!

În toate misiunile, pompierii români au înțeles că reprezintă oglinda unei întregi țări și ne-au făcut pe toți mândri. Au trecut proba solidarității, a eficienței și a capacității de reacție la cele mai înalte standarde, fapt pentru care România a devenit apreciată în întreaga lume.

Putem afirma, astăzi, că structurile de protecție civilă din România au reușit să formeze o echipă complexă, să se dezvolte cu fiecare misiune încredințată și să se poziționeze la cel mai înalt nivel, alături de celelalte servicii de urgență de pe plan internațional, în ceea ce privește calitatea răspunsului în situații de urgență.

Suntem datori să le mulțumim celor care își pun întreaga activitate în sprijinul oamenilor, sub nobila deviză „Cu viața mea apăr viața!”. Au fost și vor rămâne speranța oamenilor în cele mai dificile clipe ale vieții.

Astăzi, mâine și în fiecare zi, vă mulțumim pentru tot ceea ce faceți pentru noi! La mulți ani, stimați salvatori! Vă doresc ca toate misiunile dumneavoastră să se încheie cu succes!”

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de Autoritatea de Management pentru Programul Transport (PT) 2021-2027 a publicat miercuri, 28 februarie 2024, versiunea consolidată a ghidului de finanțare pentru Prioritatea 7 (P7) Dezvoltarea transportului naval și multimodal din cadrul PT, împreună cu Centralizatorul propunerilor și observațiilor primite în sesiunea de consultare publică derulată în perioada 01.02.2024 - 23.02.2024.

Solicitanți eligibili: operatorii portuari privați - întreprinderi micro, mici, mijlocii sau mari care desfășoară activități de descărcare, încărcare, transbordare, primire şi expediere a mărfurilor din navă, la navă către și din alte mijloace de transport, în porturile maritime și fluviale românești, care au operat și operează mărfuri în special de natura celor alimentare, bunuri esențiale.

Buget limită contractare apel de proiecte: 126 milioane euro (50% FC+ 50% BS).

Valoarea maximă a ajutorului de stat: 10.000.000 euro per întreprindere/ per parteneriat indiferent de numărul partenerilor. Rata minimă de contribuție proprie a beneficiarului la cheltuielile eligibile: 35%

Observațiile și propunerile pot fi transmise până marți, 5 martie 2024, ora: 16:30, la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Primăria Municipiului Brăila, România în parteneriat cu Primăria Municipiului Mersin, Turcia, Universitatea Dunărea de Jos din Galați, România și Universitatea Mersin, Turcia, derulează proiectul „Parteneriat pentru agricultura durabilă și atenuarea schimbărilor climatice” care se va desfășura pe o perioadă de 12 luni. Proiectul în valoare de 79.200 euro este finanțat de către Uniunea Europeană prin ”Înfrățirea orașelor între Turcia și UE-II (Twinning for a Green Future)

Obiectivul general al proiectului este acela de a promova dialogul dintre municipalitățile din Turcia și România și de a susține o serie de acțiuni legate de climă și mediu bazate pe principiul durabilității.

Astfel, schimbul de bune practici între două țări, precum și co-solicitanți, este foarte important pentru a sensibiliza publicul și a crea strategii de adaptare la schimbările climatice și metodologii comune pentru durabilitate, care vor avea impact pe termen lung asupra întregii societăți prin acțiuni de înfrățire a orașelor.

Constantin Toma, Primar municipiul Buzău:”Dragi urmăritori ai acestei pagini! La sfârșitul săptămânii trecute, numărul de urmăritori a depășit 42.000, ceea ce este un record pentru o persoană publică din județul Buzău.

De 8 ani de zile vin în fața dumneavoastră cu evenimente și acțiuni din viața comunității buzoiene. Răspund, zi și noapte, mesajelor dumneavoastră și pot spune că învăț în permanență cum trebuie să conduc acest oraș din punct de vedere administrativ.

Iar prin mesajele dumneavoastră de susținere mă motivați să muncesc cu și mai multă energie și determinare pentru a face din Buzău un oraș de top.

Cu mai mulți ani în urmă am mai dat drumul la o altă aplicație, buzaucityreport.ro, unde de asemenea răspund personal și unde se adună sesizările dumneavoastră privind disfuncționalitățile apărute în Buzău. Împreună cu oamenii Primăriei, rezolvăm caz cu caz, îmbunătățind traiul de zi cu zi al buzoianului.

Nu am renunțat nici la comunicarea directă, respectiv la audiențele săptămânale, dar și la întâlnirile spontane, pe stradă, pentru că zilnic parcurg pe jos, 7-8 km pe străzile Buzăului.

Mulțumesc pentru această colaborare și vă asigur că împreună putem face ca Buzăul să devină un adevărat oraș magnet!”

Primăria Municipiului Botoșani, prin Zona Metropolitană, a fost selectată pentru finanțare în cadrul apelului privind extinderea rețelelor de apă și canalizare.

Proiectul, „Extinderea rețelei de canalizare în zona Lebăda (municipiul Botoșani) și sat Curtești (Comuna Curtești)”, depus pe Componenta C1 – Managementul Apei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), are o valoare eligibilă de 10,1 milioane de lei cu TVA.

„Reușita se datorează și partenerului nostru, domnul primar al comunei Curtești, Maricel Anton. În prezent, în zona Lebăda nu există un sistem de canalizare menajeră iar în lipsa acestuia, care să permită colectarea și evacuarea apelor uzate menajere pentru întreaga populație din zonele vizate, dejecțiile se infiltrează în pânza freatică și poluează apele subterane. Rețelele de canalizare constituie element de bază pentru zonele locuite și premisele pentru dezvoltarea în continuare a arealului”, a menționat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Lungimea propusă pentru extinderea rețelei de apă uzată este de 8 km, din care 7,1 km rețea colectare ape uzate și 0,9 Km conductă de refulare, care nu urmărește același traseu cu rețeaua de colectare a apelor uzate.

În lungul colectoarelor sunt dispuse 217 cămine de vizitare.

Datorită diferențelor de altitudine între diferite puncte ale rețelei de canalizare, sunt prevăzute 6 stații de pompare ape uzate.

Pe rețeaua nou proiectată vor fi realizate și 415 racorduri pentru actualii și viitorii utilizatori. Numărul estimat este de 300 persoane la Botoșani și 470 persoane la Curtești, dar va crește după investițiile imobiliare din zonă, estimarea fiind la peste 2.000 de utilizatori în primul an după punerea în funcțiune.

Cristian Gentea, primar Municipiu: ”Proiectele inovative pe care le dezvoltăm la nivelul comunității noastre au reușit să capteze atenția comunității științifice și să se bucure de recunoaștere la nivel național.
Orașul nostru a fost premiat, în această seară, la Gala Cercetării Românești 2024, în cadrul unui eveniment organizat de către Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, la Opera Națională a României.
Ne-a adus, dragi piteșteni, pe această scenă națională un proiect pe care Piteștiul l-a implementat cu succes, concentrându-se pe cercetare și dezvoltare: „PITEȘTI BUSINESS HUB – PROSANT”.
Am fost mândru de recunoașterea primită de orașul nostru, de respectul pe care comunitatea științifică l-a arătat față de munca municipalității și a partenerilor noștri, față de încrederea cu care dumneavoastră ne-ați girat și pe care încercăm să o confirmăm, în fiecare zi, prin astfel de proiecte reușite!
INFO: „PITEȘTI BUSINESS HUB – PROSANT” reprezintă un incubator de afaceri realizat de Primăria Municipiului Pitești, în parteneriat cu INCERTRANS S.A., incubator în cadrul căruia 16 firme vor activa în domeniul cercetării – dezvoltării.
Am realizat acest proiect, cu o valoare de peste 10.000.000 lei, accesând fonduri europene.
El a devenit realitate pe strada Frații Golești, nr. 6, fiind finalizat în decembrie 2023.
Am realizat o structură de sprijin pentru dezvoltarea afacerilor și pentru noi locuri de muncă.
Ajutăm la oprirea migrației specialiștilor și la apariția unui pol de competitivitate antreprenorială, capabil să concureze cu Bucureștiul.
Sprijinim întreprinderile inovative, bazate pe tehnologii avansate, nișate pe domeniile de specializare inteligentă.
Facem proiecte de succes, conexate cu provocările actuale.
Contribuim la revitalizarea mediului antreprenorial local și vom fi un model de bună practică pentru tot ceea ce înseamnă dezvoltare, în regiune și în plan național.
Eu pot să vă spun cu fermitate: Piteștiul se ridică! Acolo unde îi e locul!
„Business Hub Prosant” este doar un pas către ceea ce municipiul nostru va reprezenta: un pol de energie economică, un centru de cercetare și dezvoltare puternic al regiunii Sud Muntenia, un model de bună practică!
Antreprenoriat, tineri specialiști, parteneriat public-privat, performanță!”

Zilele Brâncuși s-au încheiat în județul Dolj, după ce, aproape 1000 de oameni, invitați și vizitatori, au avut ocazia să afle cum a reușit arta marelui artist să uimească o lume întreagă, să descopere poveștile sale de dragoste sau să îi admire operele din colecția permanentă a Muzeului de Artă din Craiova.

”Trei zile de expoziții, dezbateri, lansări de carte și recitaluri sunt omagiul nostru pentru al omenirii, Constantin Brâncuși”, a apreciat, printr-o postare online Cosmin Vasile, Președintele Consiliului Județean Dolj

Investiția în lucrările la Centura Mare a Galațiului continuă, iar asocierea de firme care a câștigat licitația trebuie să realizeze lucrările la acest proiect extrem de important pentru județul Galați.

Viitoarea Variantă Ocolitoare a municipiului Galați (Centura Mare a Galațiului) va pleca din zona Vămii Giurgiulești, va trece prin spatele lacului Brateș și se va intersecta cu DN25, în zona satului Traian.

De asemenea, și proiectul drumului de legătură între Centura Mare a Galațiului și Drumul Expres Galați-Brăila merge mai departe.

Studiul de fezabilitate este realizat, deasemenea avizele de mediu și, totodată, sunt realizate și expertizele tehnico-economice, iar investiția va fi finanțată cu fonduri europene, în cadrul Programului Operațional de Transport 2021-2027, potrivit Președintelui Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

La Spitalul Județean de Urgență "Dr. Constantin Opriș" Baia Mare s-au realizat primele proceduri de inseminare artificială

Realizarea primelor proceduri de inseminare artificială în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare marchează un avans major în domeniul sănătății reproductive în Maramureș și este rezultatul unui efort comun între personalul medical, autoritățile locale și comunitate, susțin reprezentanții administrației locale.

Această premieră medicală la Spitalul Județean de Urgență aduce speranță pentru cuplurile care luptă cu infertilitatea și subliniază necesitatea unei abordări complexe a sănătății reproductive în întreaga țară. Cu peste 17% din cuplurile din România afectate de infertilitate, este vital ca spitalele să ofere servicii specializate pentru a răspunde nevoilor comunității.

În viitor, Consiliul Judeţean Maramureş, alături de Spitalul Județean de Urgență “Dr. Constantin Opriș” Baia Mare își propune să devină operațional în fertilizarea in vitro, extinzând gama de tratamente reproductive disponibile în regiune. De asemenea, pentru a veni în sprijinul familiilor tinere, care își doresc copii, dar nu au posibilitatea de a susține cheltuielile legate de procedurile de inseminarea artificială, se va iniția, la nivelul Consiliului Județean Maramureș, un sistem de subvenții pentru aceste servicii medicale. Investițiile continue în infrastructură și dotare vor contribui la consolidarea rolului acestui spital în îngrijirea sănătății și în sprijinirea familiilor tinere în Maramureș.

“Proiectul pentru realizarea procedurilor de inseminare artificială a fost demarat în 2023, cu sprijinul Consiliului Județean Maramureș, iar alături de personalul dedicat și performant al Spitalului Județean, contribuim constant la îmbunătățirea calității vieții maramureșenilor”, Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Consiliul Județean Neamț a finanțat Proiectul “Târgul de Carte Libris în orașele istorice ale Județului Neamț”, implementat de Camera de Comerț și Industrie Neamț, în baza legii 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, pentru acțiuni în domeniile social și cultură inițiate de persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial și cultele religioase.

Finanțarea nerambursabilă în valoare de 50.000 lei acordată de Consiliul Județean Neamț a fost utilizată pentru acțiunile necesare în vederea organizării târgului de carte în Municipiul Roman și la Târgu Neamț.

La Roman, un număr de 13 edituri și-au expus și promovat producțiile literare. Au fost prezenți oameni de știință, conferențiari, scriitori, poeți, edituri din întreaga țară.

La Târgu Neamț a fost organizată o manifestare adiacentă în care au avut loc conferințe și lansări de carte.

În cadrul acestui proiect au fost lansate peste 50 volume. Prin organizarea târgului de carte Libris s-au oferit publicului din cele două orașe trei zile dedicate exclusiv cărții și culturii în general.