Paul Petrescu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, i-a propus ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, ca şcolile să treacă în sistem online numai în situaţia în care la nivelul localităţii este declarată starea de carantină

”... pentru a preveni agravarea pierderilor în educaţie şi tulburărilor de socializare în rândul elevilor, conştientizând importanţa procesului de învăţământ, vă adresăm rugămintea de a analiza cu celeritate prezenta propunere a Ministerului Educaţiei de modificarea a Ordinului nr. 3235/93/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât şcolile trec în sistem online numai în situaţia în care la nivelul localităţii este declarată starea de carantină. Astfel, urmează să fie avute în vedere modificările corespunzătoare pentru art. 2 alin (3) şi art. 3 din actul administrativ anterior menţionat”, se arată în adresa dintre cele două ministere, transmisă cu această ocazie.

 

Prima probă a simulării Bacalaureatului s-a susținut la Limba şi literatura română. La nivelul judeţului Galaţi au susţinut simularea 4.050 de elevi de clasa a XII-a. Per total, la prima probă a simulării bacalaureatului au fost prezenți 112.153 elevi, după cum a anunțat Ministerul Educației într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, nu au putut participa elevii din 78 de unităţi de învăţământ liceal aflate în localităţi în care rata incidenţei cumulate a infecţiilor cu SARS-CoV-2 este mai mare sau egală cu 6/1.000 locuitori, reprezentând aproximativ 5% din numărul total de şcoli. Au fost eliminaţi 5 candidaţi din cauza unor tentative de fraudă.

"Conform procedurii cu privire la asigurarea condiţiilor de egalizare a şanselor, au fost aprobate 76 de solicitări de desfăşurare a examenului în condiţii speciale (la domiciliu, cu prelungirea timpului de lucru, cu asigurarea unui interpret mimico-gestual)", precizează ministerul.

Din Galați doar o singură clasă aflată în scenariul roşu, de la Liceul Teoretic "Emil Racoviţă", nu a susținut simularea.

Platforma de programare pentru vaccinul anti-COVID va fi modificată pentru a arăta oamenilor înscriși pe listele de așteptare timpul estimat până când va avea loc momentul imunizării și tipul de vaccin din centrul de vaccinare.

„Sunt câteva elemente esenţiale care vor fi schimbate la platforma de programare. Primul aspect care urmează să fie disponibil este estimarea timpului probabil al vaccinării, perioada, intervalul de timp în care persoana care se înscrie pe lista de aşteptare va putea fi vaccinată efectiv. Al doilea lucru, încercăm să transparentizăm tipul de vaccin din respectivul centru de vaccinare, pentru că o persoană care stă poate 30 de zile pe lista de aşteptare, ajunge să se programeze într-un centru şi îşi dă seama că nu vrea să se vaccineze cu acel vaccin, ceea ce pentru noi nu ar trebui să se întâmple”, a spus col.dr.Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la un post de televiziune.

 

Organizația inițiatoare caută voluntari responsabili, cu spirit civic și experiență în lucrul cu copiii de gimnaziu.

Activitatea voluntarilor este foarte importantă, iar pregătirea acestora se va face prin training-uri oferite de reprezentanți ai Fundației Progress și Simplon România, prin parcurgerea unor sesiuni de instruire online sau față în față.

Cunoștințele de IT nu sunt obligatorii, dar dacă candidatul are un background de noțiuni de programare atunci ele vor constitui un avantaj în coordonarea clubului CODE Kids, comunitatea fiind gata să înflorească, iar copiii vor fi pregătiți să-și depășească limitele și să pătrundă într-o lume a viitorului, a digitalizării și automatizării mai repede.

Programul CODE Kids este conceput pentru o perioadă de doi ani și propune implicarea liderilor și a coordonatorilor în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. În primul an curriculumul include activități de programare vizuală pe code.org și Scratch, iar în anul al doilea elevii vor fi introduși în lumea AppInventor, Arduino, WordPress, HTML și a mai multor limbaje de programare.

Cursurile sunt completate de activități creative, de lucru în echipă și concursuri cu premii. Iar rezultatele parcurgerii cu succes a proiectului vor fi recompensate la CODE Kids FEST – Târgul Național de Știință și Tehnologie, organizat anual pentru echipele de avansați.

Aflat în al cincilea an de implementare, proiectul CODE Kids își continuă misiunea, aceea de a crește gradul de alfabetizare digitală a copiilor de la țară și din orașe mici și de a crea o mișcare națională de coding și STEM (Științe, Tehnologie, Ingineri, Matematică).

Începând cu anul 2017, Fundația Progress, în parteneriat cu bibliotecile publice locale din 22 de județe, a creat 150 de cluburi de programare pentru copii cu vârste între 10 și 14 ani. Peste 2000 de elevi au avut acces gratuit la educație digitală și-au dezvoltat abilități tehnice, abilități digitale și soft skills.

 

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Galaţi a adoptat vineri, 19 martie 2021, noi măsuri privind desfășurarea activităților școlare în 21 de localități din județul Galați.

Astfel, CJSU Galaţi a stabilit ca toate unităţile de învăţământ din comuna Băneasa să intre în scenariul roşu, cursurile desfăşurându-se aici doar online.

Scenariului galben de funcționare a fost stabilit pentru 12 unități administrativ teritoriale: Berești, Târgu Bujor, Braniștea, Cerțești, Corod, Cudalbi, Cuza Vodă, Foltești, Jorăști, Liești, Suhurlui și Valea Mărului.

Şcolile şi grădiniţele din alte opt comune vor intra în scenariul verde: Buciumeni, Cavadinești, Nămoloasa, Nicorești, Oancea, Piscu, Rădești și Smârdan. Aici, cursurile se vor putea desfăşura cu prezenţa fizică la şcoală.

Totodată, CJSU a decis că se prelungeşte până la data de 31 martie suspendarea activității didactice ce presupune prezența fizică, la nivelul unității de învățământ Grădinița cu Program Prelungit "Voinicelul", din municipiul Galaţi.

Organizarea activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ prevăzute mai sus se va realiza cu respectarea Ordinului comun MS nr. 93 din 04.02.2021 şi MEC nr. 3235 din 04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Măsurile privind scenariile de funcţionare vor intra în vigoare începând cu data 22.03.2021.

Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” și Liceul cu program sportiv din Alba Iulia, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Alba anunță cea de-a treia ediție a concursului național cu participare indirectă “Raze de soare pline de culoare”.

O invitație la participarea activă în expoziția inocenței, concursul propune atât copiilor, cât și profesorilor îndrumători, să se bucure împreună, anul acesta, de Primăvară ca anotimpul bucuriei.

Potrivit organizatorilor, printre obiectivele proiectului se numără promovarea frumosului și cooperării între copii la realizarea unei expoziții, stimularea comunicării dintre cadre didactice aflate în diverse regiuni ale țării și realizarea de creații proprii, folosind culoarea potrivită sau cuvântul potrivit unei teme date. Rezultatele așteptate sunt o implicare activă a cadrelor didactice, dar și creșterea potențialului artistic-creativ al copiilor prin activitatea extra-curriculară.

Secțiuni

  1. Creație literară (doar copii de învățământ primar): compuneri, eseuri, poezii – ex.: De vorbă cu Zâna Primăvară, Scrisoare către Iepuraș etc. maximum o pagină, format A4.
    – scanate, nu pozate, în format imagine (.bmp / .jpeg / .jpg), dacă se trimit pe mail.
    – originale, dacă se trimit prin poștă.
  2. Creație artistică (aici participă atât copii de grădiniță, cât și de învățământ primar): desene, picturi, colaje, ornamente, mărțișoare de 8 martie, felicitări | recomandat format A4.
    – scanate, nu pozate, în format imagine (.bmp / .jpeg / .jpg), dacă se trimit pe mail.
    – originale, dacă se trimit prin poștă.
  3. Lucrări cadre didactice (secțiune obligatorie, odată ce se înscrie în copil): lucrare la alegere, nu neapărat pe tema concursului (acestea nu se jurizează, nu se premiază): eseu, referat, proză scurtă, poezie, scenetă, aplicație didactică inovativă, nu se acceptă proiecte de lecție minimum o pagină, format A4.
    – redactare: în Word (.doc / .docx), font Times New Roman, mărime 12, spațiere de un rând, margini de 2 centimetri sus-jos și stânga-dreapta. Lucrările eligibile se pot afișa pe site aici, conform regulamentului.

 

 

Un cadru didactic poate participa cu cel mult 3 copii/elevi dintr-o clasă, un copil la o categorie.

Participanții pot trimite materiale și pot înscrie școala ca parteneră până pe 30 aprilie.

La doar o lună de la deschiderea cursurilor din semestrul II, al calendarului anului educațional 2020 - 2021, în municipiul Galați se închide prima unitate de învățământ.

Școala Gimnazială nr. 28 "Mihai Eminescu" din Galați intră în scenariul roșu, după ce în unitatea de învățământ au fost confirmate mai multe cazuri de îmbolnăviri de COVID-19.

Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galați.

„ Se aprobă suspendarea până la data de 28.03.2021 inclusiv a activității didactice ce presupune prezența fizică la nivelul unității de învățământ Școala Gimnazială Nr. 28 din municipiul Galați, Județul Galați. Pe perioada suspendării, procesul de învățământ la unitatea de învățământ menționată la pct. 3 se va desfășura în sistem online.

 Organizarea activității în cadrul unității de învățământ prevăzută la pct. 3 se va realiza cu respectarea Ordinului comun MS nr. 93 din 04.02.2021 și MEC nr. 3235 din 04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Inspectoratul Școlar Județean Galați va aduce la cunoștință măsurile dispuse instituției de învățământ menționată la pct. 3” a transmis Prefectura Galati. 

Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galați anunță că Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) dorește să implice studenții din cele peste 1.000 de instituții membre într-o competiție de creare a unui logo inedit, cu ocazia aniversării a 60 de ani, Concursul este deschis studenților înmatriculați în anul academic 2020-2021 într-o instituție de învățământ superior sau de cercetare care este membră AUF, iar candidații trebuie să trimită, pentru validare, o copie a carnetului de student sau a unui document de înmatriculare pentru anul academic 2020-2021.

Câștigătorul va primi un premiu în valoare de 1500 euro, iar logo-ul va fi difuzat în peste 119 de țări. Pentru mai multe detalii despre concurs și regulamentul acestuia, cei interesați pot accesa următorul link:

http://www.auf.org/nouvelles/appels-a-candidatures/concours-creation-logo-60eme-anniversaire-de-lauf/

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că până pe 16 martie, un număr de 135.000 (38%) de angajaţi din învăţământ erau vaccinaţi anti-COVID, procentul cadrelor didactice imunizate fiind de aproape 50%.

„La nivelul zilei de marţi, aveam 135.000 de angajaţi din învăţământ vaccinaţi. Adică peste 38%. Dacă ne raportăm la cadrele didactice vaccinate, procentul se apropie de 50%. (…) Acest proces va continua”, a afirmat ministrul, în cadrul evenimentului „Educaţie remedială pentru copiii vulnerabili – intervenţii directe ca răspuns la nevoile actuale”, organizat online de Salvaţi Copiii România.

Potrivit ministrului, în şcoli se respectă „cel mai mult” regulile sanitare. „În şcoli chiar se respectă aceste reguli sanitare”, a susţinut el.

 

Nu mai puțin de 80 de volume cu traduceri de beletristică și 20 de volume cu traduceri de eseistică și istorie este bilanțul impresionant al unui an care a dat peste cap întreaga viață a României, și nu numai.

Cele100 de volume traduse (cărora li se adaugă și cîteva traduceri din literatura română apărute în publicații străine) se reflectă și în cele 23 de limbi ale traducerilor (albaneză, bulgară, catalană, cehă, chineză, croată, ebraică, engleză, franceză, germană, greacă, italiană, macedoneană, maghiară, neerlandeză, norvegiană, poloneză, portugheza braziliană, sîrbă, slovacă, slovenă, spaniolă, turcă).

Harta celor 29 de țări în care își desfășoară activitatea editurile care și-au asumat riscul de a publica într-un an deosebit de dificil traduceri din literatura română cuprinde : Albania, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Cehia, China, Croația, Elveția, Franța, Germania, Grecia, Israel, Italia, Macedonia de Nord, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, SUA, Turcia, Ungaria.

Pe podiumul autorilor „premianți“ au urcat:

      1. ex aequo, Mihail Sebastian și Mircea Cărtărescu – fiecare cu cîte 6 traduceri;
      2. Ana Blandiana – 4 traduceri;
      3. ex aequo, Liviu Rebreanu și Iulian Ciocan – fiecare cu cîte 3 traduceri,

În topul țărilor cu edituri care au pariat pe autori români se află:

  1. Italia (15 volume cu traduceri),
  2. Franța și Serbia (fiecare cu cîte 9 volume);
  3. Germania (7 volume),
  4. Spania (5 volume)
  5. Olanda (4 volume).

Din cele 100 de volume, 35 au apărut cu finanțare din partea Institutului Cultural Român prin Translation and Publication Support Programme (TPS), restul de 65 beneficiind fie de propriile eforturi ale traducătorilor sau ale editurilor de a obține finanțare din proiecte europene, fie de alte resurse private și chiar de stat, evident din țările traducătorilor/editurilor.