Paul Petrescu

Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) și Facultatea de Medicină și Farmacie organizează, sub patronajul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești „MEDUGAL 2021”. Evenimentul va avea loc în perioada 21-23 mai 2021 și este adresat studenților înscriși la toate programele de licență ale Facultății de Medicină și Farmacie din Galați.

Scopul principal al Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești „MEDUGAL 2021” este să-i ajute pe tineri să se familiarizeze cu cerințele unui proiect de cercetare individuală și cu metodologia de popularizare a rezultatelor științifice, dezvoltându-le spiritul competitiv. Termenul limită de înscriere și de trimitere a rezumatelor la adresa http://sesiuneastiintifica.ssmg.ro/este 14 mai 2021.

Nu se percepe taxă de participare pentru această manifestare științifică.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat pe site-ul posturi.gov.ro concursul de recrutare pentru ocuparea, pe o perioadă nedeterminată, a funcțiilor de director general pentru toate casele județene de asigurări de sănătate din țară, dar și pentru Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
Potrivit calendarului de desfășurare a selecției dosarele candidaților trebuie depuse până pe 20 aprilie, la ora 17,00,.

Pe 6 mai, ora 10,00, este programată proba scrisă (la Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti - Splaiul Independenţei nr. 169).

Data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior (la sediul CNAS din Bucureşti - Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3).
În Galați, funcția de director executiv interimar al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați este deținută de George Toderașc, fiind numit din 9 octombrie 2020, Înainte de acesta, la conducerea CAS Galați i-a precedat Iulia-Simona Petcu, tot prin numire politica.

O serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, și-au pierdut valabilitatea de la data de 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente:

  • biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Conform reglementărilor în vigoare, perioada de valabilitate a acestor documente este următoarea:

  • Biletul de trimitere pentru specialități clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Excepții:
    • Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialitățile clinice și pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru specialități clinice recomandate de medicul de familie, care are evidențiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.
  • Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare are o valabilitate de maximum 60 de zile calendaristice de la data emiterii.
  • Biletul de trimitere pentru specialități paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepție:
    • Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigații paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice - examinări histopatologice și citologice are termen de valabilitate 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidențiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații medicale paraclinice de înaltă performanță (RMN, CT, scintigrafie și angiografie)are valabilitate 90 de zile.

Manifestarea se va desfășura online, în perioada 27-28 Mai 2021, organizată de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității „Dunărea de Jos”

Sesiunea este organizată pe patru secțiuni, după cum urmează:

S1. From Target Bioactives to Functional Foods

S2. New Dimensions of Quality and Safety in Food Processing

S3. New Trends in Human Nutrition

S4. Challenges and Opportunities for Aquaculture and Environmental Sciences

Evenimentul nu percepe taxă de înscriere, iar documentele necesare înscrierii (formularul de înregistrare, avizul îndrumatorului și declarația privind originalitatea lucrării) pot fi descărcate de pe site-ul dedicat, accesând linkul:

http://www.scss.ugal.ro/index.php/inregistrare-sia

Vă invităm la un eveniment care încurajează schimbul de idei, concepte și rezultate valoroase în domeniul Bioeconomie, care totodată, urmărește dezvoltarea limbajului științific și adaptarea la modul de transmitere a informațiilor într-o limbă de circulație internațională, respectiv în limba engleză.

Sesiunea de comunicări științifice invită în egală măsură și elevii de liceu, în special pe cei din anii terminali, pentru a împărtăși pasiunile și curiozitățile lor, dar și pentru a fi antrenați în dezbaterile tematicelor prezentate.

 

Începând cu anul de studiu 2020-2021, educația financiară a devenit materie obligatorie pentru elevii clasei a VIII-a, fiind cuprinsă în disciplina „Educație socială".

Ministerul Educației și Cercetării, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, Institutul Bancar Român, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare anunță acreditarea singurului curs integral „Educație economico-financiară pentru profesori". Grupul-țintă al acestui curs este personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială" elevilor de clasa a VIII-a.

Instituțiile implicate în acest demers național invită personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială" elevilor din clasa a VIII-a să se înscrie la IBR, începând cu luna aprilie 2021, conform informațiilor afișate pe site-ul instituției. În urma absolvirii acestui curs cu o durată de 40 de ore, profesorii vor obține 10 credite profesionale transferabile. Formatorii cadrelor didactice sunt profesori de economie. Inițiativa de formare a fost susținută și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Acest demers instituțional public-privat, prin intermediul căruia profesorii sunt formați pentru a preda noțiuni de educație financiară, reprezintă piatra de temelie pentru dobândirea de cunoștințe economico-financiare de către elevii claselor a VIII-a și pentru îmbunătățirea comportamentului financiar.

 

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” difuzează pe YouTube, duminică, 11 aprilie 2021, la ora 19:00, spectacolul TAKE, IANKE ȘI CADÂR de Victor Ion Popa, în regia lui Eugen Făt.

Este o înregistrare de la premiera din 2 februarie 2013 a acestui îndrăgit spectacol, care s-a jucat timp de opt stagiuni consecutive, având ultima reprezentație pe 16 februarie 2020, cu o lună înaintea primei închideri a sălilor de teatru din cauza pandemiei de coronavirus.

Înregistrarea le va oferi iubitorilor de teatru prilejul de a-i revedea pe regretații Grigore Dristaru (Cadâr) și Petrică Păpușă (Take), doi dintre marii actori ai scenei gălățene care nu mai sunt acum printre noi, jucând alături de Gabriel Constantinescu (Ianke), Ciprian Brașoveanu (Ionel), Cristina Uja (Ana), Svetlana Friptu (Safta) și Dan Căpățână (Ilie).

Scenografia spectacolului este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Scrisă de Victor Ion Popa și reprezentată pentru prima dată la Teatrul „Maria Ventura” pe 25 martie 1932, piesa „Take, Ianke și Cadâr” este astăzi una dintre cele mai cunoscute lucrări dramatice din perioada interbelică și unul dintre cele mai valoroase texte de teatru românesc.

Spectacolul regizat în 2013 de Eugen Făt este a doua montare a piesei lui Victor Ion Popa la Teatrul din Galați, după cea realizată de Traian Ghițescu-Giurea în 1963, care i-a avut în distribuție pe Eugen Tănase (Take), Laurențiu Mărgineanu (Ianke), Ion Veștea (Cadâr), Marga Georgescu și Ioana Ioniță (Ana), Octavian Fulger și Radu Gheorghe Jipa (Ionel), Ștefania Goruneanu (Safta) și Dorel Bantaș (Ilie).

Spectacolul de duminică va fi difuzat și va fi disponibil doar pe durata transmisiei sale (două ore și zece minute). Vizionarea va fi gratuită, accesând link-ul pus la dispoziție de instituție.

Începând cu acest an, elevii beneficiază de burse plătite din bugetul de stat. În acest sens, prin Legea Bugetului de Stat, au fost alocate 536 milioane de lei, dublul sumei totale acordate anul trecut de către autoritățile publice locale pentru plata burselor școlare. Mai mult, prin HG 1.064/2020, Guvernul României a stabilit cuantumul minim al burselor la valoarea de 100 de lei (aprobat și asigurat din bugetul de stat), cuantum care poate fi majorat de autoritățile locale din bugetele proprii.

Având în vedere că administrațiile județene ale finanțelor publice au inițiat deja procesul de repartizare a acestor sume către autoritățile locale, unitățile de învățământ au obligația să solicite în cel mai scurt timp sumele necesare pentru ca elevii să intre cât mai curând în posesia drepturilor acordate.

Urmează ca, la nivelul fiecărei localități, consiliile locale vor adopta hotărârile proprii prin care este asigurat cuantumul minim garantat de 100 de lei pentru toate tipurile de burse (de performanță, de merit, de studiu și de ajutor social)., pe baza prevederilor HG 1.064/2020.

 

 

Procesul de vaccinare va începe efectiv din data de 4 mai, urmând ca în cabinetele medicilor de familie să fi administrate vaccinuri de la AstraZeneca şi de la Johnson&Johnson.

Potrivit informărilor publice, a fost elaborată şi instrucţiunea în baza căreia se va desfăşura procesul de vaccinare prin cabinetele medicilor de familie.

Astfel, în cabinetele medicilor de familie vor fi alocate vaccinuri care pot să fie depozitate între 2 şi 8 grade şi, de asemenea, să fie distribuite pe aceleaşi condiţii de temperatură. În acest moment sunt două opţiuni: vaccinul de la AstraZeneca şi vaccinul de la Johnson & Johnson, în funcţie de numărul de doze pe care urmează să fie recepţionate. Vaccinurile şi materialele sanitare, inclusiv trusele de adrenalină preumplute, seringile preumplute de adrenalină, EpiPen-uri vor fi alocate către fiecare cabinet de medicină de familie.

Programările persoanelor la vaccinare nu se vor face prin platforma de programare, ci se realizează pe listele deschise la medicii de familie.

Cursurile online de etologie și de filosofie pentru profesori sunt organizate într-un proiect, fondat de profesorul Doru Căstăian, ce a luat ființă la Casa Corpului Didactic Galați. Sistemul este simplu, au loc înscrierile, iar după ce se formează o grupă, se pun de acord cu toții pentru stabilirea datelor și orelor de întâlnire. Formarea durează în jur de 6 săptămâni și sunt așteptați profesori din întreaga țară.

Unul dintre cursuri propune noțiuni de etologie și de neuroștiințe care să permită profesorilor să abordeze într-o manieră mai consistentă științific activitatea de la clasă. Etologia completează în cel mai fericit mod psihologia și pedagogia, iar cunoașterea elementară a unor noțiuni de neuroștiințe poate acționa ca un filtru foarte puternic pentru a discerne cu succes între diferitele posibilități pedagogice. Celălalt curs este unul în care se propun anumite noțiuni și tehnici ale sinelui (tehnici de dezvoltare personală) preluate din diferitele tradiții ale filosofiei, în special ale filosofiei antice.

Formarea și cursurile se adresează tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, indiferent de nivel.

Persoanele afectate de pandemia COVID-19, personalul medical supus condiţiilor de stres sau oricine se confruntă cu presiunea cauzată de pandemie beneficiază, începând de marți, de servicii gratuite de sprijin psihologic prin apelarea liniei telefonice cu tarif normal 021.9081.

La apeluri vor răspunde peste 40 de psihoterapeuţi voluntari, care sunt implicaţi în proiectul demarat şi coordonat de către Ministerul Sănătăţii în parteneriat cu Asociația de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (APCCR), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (prin Clinica Universitară de Psihologie PsyTech) și Vodafone România.

Linia telefonică de sprijin psihologic funcţionează de luni până sâmbătă în intervalul 12.00 – 20.00 şi poate fi apelată cu tarif normal din toate rețelele telefonice.

Apelurile sunt preluate printr-o centrală virtuală, numită Cloud Voice, oferită gratuit de compania de telefonie mobilă.

“Provocările, dificultățile și nesiguranța asociate ultimului an sunt factori care au activat vulnerabilități cu impact direct asupra sănătății mentale a populației, rata problemelor emoționale și comportamentale fiind în creștere în această perioadă. Impactul problemelor de sănătate mentală asupra modului în care ne desfășurăm activitățile zilnice, asupra sănătății fizice și asupra stării de bine este major În condițiile în care accesul la serviciile de sănătate mentală este limitat, APCCR, cu sprijinul partenerilor, și prin cei 40 de voluntari, psihologi cu drept de liberă practică, își oferă expertiza în beneficiul comunității prin oferirea gratuită a suportului psihologic telefonic, contribuind la reducerea efectelor pandemiei asupra sănătății mentale și creșterea calității vieții persoanelor aflate în dificultate”, a declarat Anca Dobrean, președinte APCCR

Asociaţia de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (APCCR) este cea mai veche şi cea mai reprezentativă asociaţie de profil din România, membră a Asociației Europene de Psihoterapii Cognitive și Comportamentale (EABCT), Centru de formare şi reprezentant al Institutului Albert Ellis din New-York, SUA. Asociația promovează evaluarea şi intervenţiile psihologice validate ştiinţific în scopul optimizării sănătăţii şi în tratamentul tulburărilor mentale la copii, adolescenţi, adulţi şi vârsta a treia.