Marcel Ciolacu: Investițiile în infrastructura școlară reprezintă calea sigură pentru educația copiilor noștri Recomandat

Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj înainte de startul noului an școlar. Părinții și copiii nu cred că așteaptă de la politicieni discursuri sforăitoare în prima zi de școală, ci să își facă treaba și să asigure condiții bune de studiu, a fost mesajul șefului Guvernului.

Duminică, premierul a vizitat două școli din Sectoarele 4 și 6 ale Capitalei.

„Primarul Daniel Băluță mi-a spus că aici – la Colegiul “Mihai Eminescu”, un liceu de elită al Capitalei, înainte era o clădire care risca să se prăbușească la primul cutremur. Astăzi s-au investit 35 de milioane de lei prin CNI și a fost refăcută din temelii. Peste 1300 de copii au cele mai bune condiții de învățare, mai ales că domnul primar a obținut alți bani prin PNRR pentru dotarea acestei școli cu toate materialele necesare. La fel și în sectorul 6, unde îl felicit pe primarul Ciucu pentru implicare. Și acolo vorbim de o școală modernă, la cele mai înalte standarde educaționale. Sunt exemple de succes care demonstrează că atunci când ai o viziune și un proiect clar în minte obții rezultate”, a transmis Ciolacu la finalul vizitei.

„Bani sunt. Avem și bani de la Guvern, dar și fonduri europene. Este nevoie doar de viziune. Iar în sectoarele 4 și 6, la fel ca în 3 și chiar 5, avem primari implicați care au înțeles nevoile comunităților. Sper ca lucrurile să se schimbe rapid și în sectoarele 1 și 2”, a precizat Marcel Ciolacu.

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.