Copiii de pretutindeni trebuie să ştie ce înseamnă războiul Recomandat

3 copii 3 copii

“Războiul este un subiect fierbinte peste tot în lume. În şcoli, elevii sunt curioşi să afle de la profesorii lor ce se întâmplă. În timp ce unii profesorii încearcă să găsească răspunsuri împreună cu elevii, alţii se întreabă dacă e bine să poarte astfel de discuţii la clasă”, se arată într-un mesaj al Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Iaşi. Reprezentanţii CJRAE Iaşi au publicat pe pagina de Facebook mai multe sfaturi cu privire la modul în care profesorii ar trebui să abordeze subiectul războiului în cadrul orelor de curs. Printre sfaturile publicate se numără concentrarea pe fapte şi nuanţe, într-un limbaj uşor de înţeles, dar şi păstrarea unui cadru stabil şi nonpolitic în clase. Profesorii ar trebui să le spună elevilor că nimic nu justifică un atac armat, distrugerile şi pierderile. Elevii au nevoie de validare emoţională, iar şcoala este mediul în care se promovează valori civice, în care să pună întrebări şi să găsească răspunsuri, conform sursei citate.
Cadrele didactice pot propune “activităţi creative de exprimare a atitudinilor şi valorilor de compasiune, solidaritate, sprijin”, totodată şi să implice elevii în acţiuni concrete de ajutor pentru refugiaţii din Ucraina.
Amintim că, pe 24 februarie 2022, Rusia a invadat Ucraina. De atunci, 3.5 – 4 milioane de civili au părăsit ţara vecină României, conform ultimelor informaţii din partea UNESCO / UNICEF. Evenimentele din fiecare zi de război pot fi urmărite pe G4Media.ro.

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.