Nu mai puțin de 3235 de unități școlare din România, mare parte din mediul rural, sunt declarate eligibile pentru Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar - finanțat prin Planul Național pentru Redresare și Reziliență -, realizată în cadrul proiectului-pilot „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, intervenție și compensare pentru a crește participarea școlară”, beneficiar Ministerul Educației, cu finanțare prin Instrumente pentru asistență tehnică (TSI) al DG Reform.
La nivelul județului Galați sunt declarate eligibile 92 de unități școlare.
Programul vizează implementarea Mecanismului de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) prin acordarea de granturi, în două runde, unui număr estimat de 2.500 dintr-un total de 3.235 de unități de învățământ de stat de nivel gimnazial, cu risc mediu și crescut de abandon școlar, identificate prin proiectul „Dezvoltarea unui sistem integrat de prevenire, interveneție și compensare pentru a crește participarea școlară”.
Fiecare grant va avea o valoare de maximum 200.000 euro, în funcție de numărul de elevi înscriși și gradul de marginalizare a localității, și va fi implementat pe o durată de 3 ani.
MATE conține un set de instrumente pentru identificarea timpurie a elevilor în risc de abadon și înregistrarea acestora în SIIIR, planificarea și implementarea unor măsuri de prevenire și reducere a abandonului la nivelul școlii.
Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS) - inițiat de Ministerul Educației se bazează pe finanțare PNRR, în valoare de 543 milioane euro - componenta nerambursabilă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display