Cu toate că în municipiul Galați funcționează de peste 20 de ani o Bibliotecă Franceză și numeroase organizații educaționale neguvernamentale locale au legături strânse cu entități similare din Franța, iar Galațiul este un centru cu tradiție. binecunoscut în spațiul francofon, de peste mări și țări, orașul fiind înfrățit cu localități din Franța, Ministerul Educației din România nu a binevoit să includă și orașul de la Dunăre în seria manifestărilor dedicate acestui eveniment de importanță europeană și internațională, totodată.
Mărturie poate sta agenda încropită pe un colț de masa în minister. ”Noroc” cu partea franceză, prezentă în România, care a impus o promovare publică a manifestărilor dedicate acestei zile, organizate de către oficialii fracezi.
În acest an, Ziua Internațională a Profesorului de franceză se sărbătorește pe 25 noiembrie, iar în acest sens Ministerul Educației alături de câteva organizații francofone organizează evenimente online pentru cadrele didactice care predau limba franceză, o serie de conferințe, dezbateri, prezentări și concursuri tematice, se spune, sec, în comunicatul dat publicității.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display