Paul Petrescu

Europarlamentarul Victor Negrescu anunță că în calitatea sa de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE a propus să se facă investiții masive în industrie, în agricultură și în sectoarele inovative.

Alte investiții importante ar trebui să meargă către securitate și formarea cetățenilor.

„Avem nevoie de fonduri europene pentru a face față actualelor provocări, dar trebuie să fim, totodată, abili în a le utiliza în mod eficient. În calitate de negociator-șef al Parlamentului European pentru bugetul UE pentru anul viitor, am propus să investim masiv în dezvoltarea industriilor noastre, în agricultură sau în sectoarele inovative, în securitatea și reziliența societăților noastre sau în formarea adecvată

a cetățenilor pe tot parcursul vieţii”, a explicat Victor Negrescu.
Potrivit lui Negrescu, România a devenit un exemplu de succes în absorbția banilor europeni. Cu o rată de absorbție de 96% pentru perioada de finanțare anterioară și peste 20 de miliarde de euro deja angajate din cadrul bugetului multianual actual, țara noastră demonstrează utilitatea și necesitatea instrumentelor europene de finanțare”, a precizat eurodeputatul PSD.

Primarul Sectorului 1 este acuzat că vrea să taie din bugetul pentru școli și spitale. Acuzația vine de la deputatul PSD Florin Manole. Clotilde Armand taie 133.000.000 lei de la școli și spitale ca să dea mai mulți bani la panseluțe, susține parlamentarul PSD.

Florin Manole este și preşedintele PSD Sector 1.
„Clotilde Armand taie 133.000.000 lei de la școli și spitale ca să dea mai mulți bani la panseluțe! Pentru asta cere primarul Sectorului 1, astăzi, votul consiliului local. Consilierii locali ai PSD Sector 1 vor vota

împotriva unei asemenea inepții - școlile și spitalele sunt prioritare, au nevoie de finanțare și de îmbunătățirea serviciilor publice, nu de tăieri”, a explicat Manole, pe Facebook.
Reprezentantul PSD o acuză pe Armand că blochează actul administrativ.

„Clotilde Armand și USR au mințit promițând o administratie mai buna și au adus doar blocaje si incompetența iar, cu această inițiativă, dovedesc și rea-credință.O somăm pe Clotilde Armand să vină azi în fața Consiliului Local și să spună clar cetățenilor de la ce școli și spitale vrea să taie fondurile! Locuitorii sectorului 1 trebuie să vadă adevărata față a USR: de la "vrem spitale, nu catedrale" la "vrem panseluțe, nu spitale", a precizat Manole.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că a primit răspunsul RA-APPS despre vila de pe Bulevardul Aviatorilor. Niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit, susține șeful Guvernului.

Potrivit zvonurilor, vila de protocol urma să fie atribuită preşedintelui Klaus Iohannis.

„Am întrebat la RA-APPS şi mi s-a răspuns foarte clar: niciun ban de la bugetul statului nu a fost investit. Aşa este decizia Consiliului de Administraţie. Sunt din venituri proprii”, a explicat Ciolacu la RTV.
Regia Protocolului de Stat alocă între 7 şi 9 milioane în renovarea unei vile potrivit informațiilor care circulă în spațiul public.

„M-am lămurit. Nu este niciun act normativ în Guvernul României, la Secretariatul General care să aloce bani pentru acea clădire. Mai mult, este o decizie a Consiliului de Administraţie. E cu grad seismic, din ce am înţeles eu, este o clădire reprezentantivă şi în al treilea rând este monument istoric clasa A”, a explicat premierul Marcel Ciolacu.

Președintele CJ Galați, Costel Fotea, anunță lucrări ample de modernizare pe DJ251A, între localitățile Corod și Matca, în cadrul unei investiții cu fonduri prin Programul Național “Anghel Saligny”.

 „Tot drumul dintre Corod și Matca va fi modernizat și refăcut complet. Mai mult, construim un pod nou și modernizăm alte două de pe traseul drumului. Deja, în extravilanul celor două localități, după ce toată infrastructura drumului a fost amenajată de la zero, inclusiv lărgirea părții carosabile, a început turnarea primului strat de asfalt.

 La final, DJ251A, pe care nu s-a mai intervenit de foarte mult timp, va deveni un drum modern și sigur, conectând comunitățile din Corod și Matca într-un mod mai rapid și mai eficient!”, a transmis Costel Fotea.

Guvernul anunță că au fost aprobate Normele de aplicare a Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii. Respectăm angajamentele față de pensionari, susțin reprezentanții Guvernului.

Hotărârea Guvernului a fost aprobată în ședința de joii a Executivului. Normele fac parte din proiectul amplu asumat de Guvernul României de a recalcula toate pensiile din sistemul public în spiritul echității, contributivității și stabilității în muncă, susține Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Unul dintre elementele fundamentale ale normelor de aplicare este acela că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi.

Astfel, după ce în ianuarie 2024 pensiile tuturor românilor au fost majorate cu 13,8%, în septembrie 2024 se vor plăti pensiile recalculate. Important de reținut este faptul că este pentru prima dată când în același an au loc și o majorare a pensiilor, și o recalculare a acestora, a precizat MMSS

Europarlamentarul Dan Nica anunță că sume importante de la UE vor fi alocate industriei oțelului. Sunt vești extraordinare pentru Galați și pentru România, susține social democratul.

Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

„Astăzi am reușit să asigur finanțarea din bani europeni de până la 20% din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru industria oțelului. De asemenea, prin programul Tranziția Justă, vor putea fi finanțate companii mari, din industria oțelului și aluminiului, din țările unde PIB-ul este mai mic decât media UE, și anume România. Iar prin programul InvestEu, vor fi sprijinite obiectivele STEP (Platforma Tehnologii strategice pentru Europa) cu până la 6%”, a anunțat europarlamentarul gălățean Dan Nica.

Pentru industria europeană, greu încercată ca urmare a agresiunii Rusiei în Ucraina, acum sunt prevederi care permit ca în Romania să fie adoptate măsuri de sprijinire a investițiilor, vitale pentru economia României, a precizat Nica.

Guvernul României caută surse de finanțare pentru renovarea Sălii Palatului. Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunțat că în funcție de rezultatele demersului s-ar putea renunța la proiect pentru construirea unei săli noi.

Negocierile se poartă cu Banca de Dezvoltare

„Nu doar că se impune, dar și pregătim lucrul acesta. Pe acest cadru de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, suntem în momentul de față în negociere pentru un nou împrumut, iar acest împrumut vizează refacerea totală a Operei Naționale Române, inclusiv refacerea Sălii Palatului, pentru a deveni o sală de spectacol, așa cum are nevoie Bucureștiul, pentru a găzdui evenimente culturale de anvergură sau construcția unei săli de spectacol în București, de la zero”, a declarat, la RFI, Raluca Turcan.

Sala Palatului din Capitală va fi renovată sau va fi construită o sală de spectacole de zero, a explicat ministrul Culturii.
„Este cu sau, nu ne permitem să facem și-și. În funcție de cum vor merge negocierile pe Sala Palatului, ne vom orienta. Până una, alta, pe noi ne interesează să obținem sursa de finanțare”, a precizat Turcan.

Fostul ministru al muncii Marius Budăi susține că anul 2023 s-a încheiat cu cifre record pentru piața muncii. Acestea au fost obținute cu un prim-ministru PSD la conducerea guvernului, a adăugat Budăi.

Statistica a fost prezentată pe rețelele sociale.

„Anul 2023, cu un prim-ministru PSD la conducerea guvernului, s-a încheiat cu cifre record pentru piața muncii: 5,7 milioane de angajați, 6,8 milioane de contracte de muncă. Numai pentru tineri au fost înființate 55.000 de noi job-uri, grație programelor de sprijin guvernamental. La nivelul întregii economii naționale crescut cu peste 63.000 numărul mediu de contracte de muncă active în 2023, față de 2022. Comparativ cu 2013, creșterea este uriașă, de peste 600.000 contracte de muncă”, a transmis Marius Budăi.

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță că robotul ION se updatează şi trece într-o etapă mult mai utilă pentru cetăţeni şi va putea să ofere informaţii despre cum poate fi reînnoit buletinul.

„Robotul ION se updatează şi trece într-o etapă mult mai utilă pentru români şi tinerii care l-au generat sunt extraordinari. Lucrăm acum la un modul în care folosind modelul Chat GBT să vină cu răspunsuri practice legate de asistenţa pentru reînnoirea documentelor. Dau un exemplu foarte simplu. Vei putea să îl întrebi pe robotul Ion direct de pe telefon: mi-a expirat buletinul ieri, sunt din Sectorul 6, ce trebuie să fac. Iar robotul Ion o să răspundă: online faci programare pentru reînnoirea buletinului după care te deplasezi fizic pe strada X la serviciul de înnoire a documentelor între ora 8 – 14 la ghişeul 3”, a afirmat Bogdan Ivan, citat de News.ro.

ION este primul consilier onorific al prim-ministrului care foloseşte inteligenţă artificială. Este proiect dezvoltat de către cercetătorii români, „un sistem care foloseşte inteligenţă artificială pentru a capta rapid şi automat părerile, doleanţele românilor, folosind informaţiile din spaţiul public”.

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale anunță că aproape 55.000 de tineri cu vârste sub 30 de ani angajați în 2023. Angajările au fost făcute ca urmare a măsurilor MMSS.

144.067 de tineri cu vârste sub 30 de ani au fost incluși pe parcursul anului 2023 în măsuri active de ocupare derulate de către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale prin Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă. Dintre aceștia, 54.759 de tineri au fost încadrați în muncă, anunță ministerul.

„Câteva cifre elocvente: 49.010 tineri încadrați în locuri de muncă pe perioadă nedeterminată; 1.126 au beneficiat de prima de activare de 1.000 de lei pentru șomerii neindemnizați; 432 au beneficiat de primă de inserție; 542 au primit sprijin privind stimularea mobilității forței de muncă (prime de încadrare, primă de instalare sau primă de relocare, după caz, pentru cei care s-au angajat la distanțe de mai mult de 15 km de domiciliu, respectiv mai mult de 50 km de domiciliu)”, arată statisticile MMSS.

”Fiecare tânăr beneficiază de măsuri active personalizate, în funcție de aptitudini, capacități și nivel profesional. Ajutăm tinerii și să înceapă activități independente sau o afacere. Diversificarea și dezvoltarea serviciilor și politicilor publice în domeniul ocupării pentru a răspunde cât mai bine nevoilor pieței muncii reprezintă priorități ale mandatului meu”, a declarat ministrul Simona Bucura Oprescu.