Paul Petrescu

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, dezminte informația potrivit căreia cererea de plată nr. 3 din PNRR a fost blocată. CE a cerut clarificări, așa e procedura, explică demnitarul român.

Potrivit lui Adrian Câciu, partea română este în permanență în contact cu reprezentanții Comisiei Europene.

„Cererea de plată nr. 3 din PNRR nu este blocată. Suntem în dialog constant cu reprezentanții Comisiei Europene, așa cum am fost la fiecare cerere de plată și cum e parcursul firesc al aprobării îndeplinirii țintelor și jaloanelor din PNRR”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Reprezentanții CE pot solicita clarificări în procesul de evaluare a cererilor.
„Fiecare minister coordonator de reformă are dialog cu CE, actualizări de informații și stadiul jaloanelor. În procesul de evaluare a fiecărei cereri de plată există solicitări de clarificare din partea CE și raspunsuri din partea statului membru. Asa e procedura/procesul, acolo suntem”, a mai explicat ministrul Investițiilor.
Ne așteptăm la finalizarea cu succes a procesului și intrarea banilor aferenți CP3 în bugetul țării, este concluzia lui Adrian Câciu.

Premierul Marcel Ciolacu anunță că anul trecut în România au fost realizate cele mai mari investiții nete în economie de după Revoluție. Am ajuns la investiții de aproape 12% din PIB, susține Ciolacu.

Premierul arată că suma pentru investiții a fost cu 8 miliarde de lei în plus față de 2022.

„În 2023 am avut cele mai mari investiții nete în economie de după Revoluție: 38,3 miliarde euro. Cu 8 miliarde în plus față de 2022! Miza pe care am pus-o anul trecut pe investiții începe să facă diferența în favoarea companiilor românești”, a declarat Marcel Ciolacu.

Prim-ministrul mai susține că investițiile s-au apropiat de 12% din PIB.

„Pe lângă investițiile publice fără precedent, am susținut companiile locale cu mecanisme de sprijin extins, prin scheme de ajutor de stat, granturi și garanții pentru credite. Astfel, am ajutat mediul de afaceri să deruleze investiții private care au produs dezvoltare economică și socială. Împreună, stat și mediu privat, am ajuns la investiții de aproape 12% din PIB! Acesta este traseul corect al creșterii economice a României! Asta înseamnă afaceri în creștere, profituri robuste și venituri suplimentare la buget. Sunt bani pe care îi reinvestim în acest an în economia noastră și cu care creștem veniturile românilor, salariați și pensionari”, a precizat premierul Marcel Ciolacu.

Proiectele pentru digitalizarea celor trei unități medicale aflate în administrare (Spitalul pentru Copii, Maternitatea și Spitalul de Psihiatrie) vor primi finanțare prin PNRR. În total este vorba despre 17,7 milioane de lei (5,9 milioane de lei pentru fiecare spital).

 Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Sănătatea este o prioritate și aducem la noi standarde toate spitalele pe care le avem în administrare. Trăim în era tehnologiei și este important să le asigurăm pacienților cele mai bune condiții”.

 În principal, este vorba despre extinderea componentelor hardware ale rețelei de comunicații, de actualizarea și instalarea de software pentru rețele, pentru sisteme de securitate și instalarea de echipamente hardware etc.

Implementarea acestor proiecte va contribui la îmbunătățirea și optimizarea activităților clinice, asigurând interoperabilitatea dintre diferitele aplicații medicale și facilitând accesul rapid și securizat la informații relevante pentru îngrijirea pacienților.

Primăria municipiului Galați a realizat în ultimii ani investiții fără precedent în cele trei spitale și are în derulare multe alte proiecte.

La Spitalul pentru Copii a fost construită deja o clădire modernă pentru primirea urgențelor, iar în curând va deveni funcțională o nouă clădire pentru ambulatoriu, în timp ce principalul corp de clădire este în modernizare.

La Spitalul Clinic de Psihiatrie „Elisabeta Doamna” a fost construit un nou ambulatoriu de specialitate. La Maternitatea „Buna Vestire” sunt în plină desfășurare lucrările privind relocarea, reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului. De asemenea, aici este în derulare și proiectul privind reabilitarea și eficientizarea energetică a clădirii spitalului.

Primăria municipiului Galați anunță că o clădire, aflată în prezent într-o stare avansată de degradare, va fi renovată și destinată acordării de servicii sociale persoanelor în vârstă, după ce au fost atrase fonduri prin PNRR, iar contractul de lucrări este deja în procedură de licitație.

 Astfel, pentru clădirea situată pe strada str. Traian nr. 203, respectiv Corp C6, s-au prevăzut în principal lucrări de reabilitare termică, realizare a sistemului de încălzire/a sistemului de furnizare a apei calde de consum, instalare a unor sisteme alternative de producere a energiei, instalare a sistemelor de climatizare, modernizare a instalației de iluminat etc.

 Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați: „Bunicii merită toată atenția, toată grija noastră. De aceea, vom aduce la noi standarde și această clădire, într-un spațiu unde va funcționa pe viitor și un centru modern destinat bunicilor”.

Pentru obiectivul „Renovare energetică – Căminul pentru Persoane Vârstnice Ștefan cel Mare și Sfânt, Str. Traian nr. 203, Corp C6” au fost atrase fonduri prin PNRR. Contractul de lucrări estimat la 10,4 milioane de lei a fost deja lansat în licitație publică pe 26 februarie, iar ofertele mai pot fi depuse până pe 15 martie.

Primăria municipiului Galați derulează deja, în același perimetru, un proiect important ce presupune înființarea unui viitor centru destinat persoanelor în vârstă, pentru petrecerea timpului liber și consiliere. Este vorba despre viitorul centru „Tinerețe fără bătrânețe”, în cadrul căruia sunt în curs de renovare alte corpuri de clădiri. Este proiect cu fonduri europene de aproximativ 16 milioane de lei.

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță că România a încasat luni 642 de milioane de euro de la Comisia Europeană pentru Programul Tranziție Justă - FTJ STEP. Este vorba despre prefinanțare unică excepțională în cadrul platformei „Tehnologii strategice pentru Europa” (STEP).

Ministrul Investițiilor a explicat în ce constă platforma STEP.

”Platforma STEP va sprijini dezvoltarea industriei europene și stimularea investițiilor în tehnologii critice în Europa”, a scris ministrul pe Facebook

Până acum România a încasat peste 1,23 miliarde de euro în cadrul Politicii de coeziune 2021-2027.
”Până la finalul acestui an România va avea în conturi cel puțin 5 miliarde euro din noua Politică de coeziune 2021-2027”, a precizat Adrian Câciu.

OSIM a acordat Universității „Dunărea de Jos” din Galați brevet de invenție pentru o pâine proteică, la care a lucrat un colectiv de cadre didactice de la Facultatea de Șiința și Ingineria Alimentelor. Procedeul de obținere a pâinii echilibrate nutrițional în proteine reprezintă o soluție de a aduce pâinea în limitele recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, adică de a avea un conținut optim în aminoacizii esențiali.

Autorii (Floricel Cercel, Petru Alexe și Romulus Marian Burluc) au plecat de la premisa că pâinea normală este dezechilibrată în aminoacizi esențiali și au adăugat un concentrat proteic de proteine miofibrilare din carne (porc, vită, pasăre sau pește, extractul de proteine miofibrilare neavând nici gust, nici miros caracteristic).

„Pâinea astfel obținută ar putea reprezenta o opțiune pentru populația săracă, mare consumatoare de pâine. Politicile de realizare și distribuție, cu protecția celor săraci, trebuie să vină prin niște programe guvernamentale sau locale. Pâinea echilibrată nutrițional va trebui să existe pentru toți consumatorii, dar consumatorii cu venituri mici trebuie să beneficieze de un preț subvenționat. Pâinea echilibrată nutrițional în proteine este ca și cum ai mânca pâine cu friptură, dar friptura nu se vede, dar se simte!”, ne-a explicat prof. dr. ing. Petru Alexe.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat un important contract de finanțare pentru dotarea terapiei neonatale cu echipamente performante pentru salvarea vieții bebelușilor. 

Astfel, Consiliul Județean a reușit să atragă peste 4 milioane de lei, fonduri europene prin PNRR, pentru achiziționarea a aproximativ 40 de echipamente medicale. 

”Știu câtă emoție, grijă și durere se ascunde în sufletul unui părinte al cărui copil s-a născut mult mai devreme (prematur). Astfel, nu am semnat doar un simplu contract de finanțare, ci un contract care va oferi șansă la viață bebelușilor. În spatele fiecărui aparat de monitorizare a semnelor vitale sau de ventilație, se ascunde o poveste de viață și o luptă pentru a oferi acestor nou-născuți șansa la o viață sănătoasă. Vor fi achiziționate echipamente noi, dotate cu tehnologie de ultimă generație, multe dintre ele fiind aduse pentru prima oară la Spitalul Județean”, a declat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Vor fi aduse următoarele echipamente medicale: aparate ventilație mecanică, ventilatoare NCPAP, incubatoare hibrid, monitoare semne vitale, injectomate, pompe de perfuzie, mixer de aer-oxigen pentru sală de nașteri și pentru sală operații cezariene, monitor semne vitale sală nașteri, monitor semne vitale sală operații cezariene, monitor transcutanat de gaze, ventilator de transport cu FiO2 reglabil 21-100%, incubator de transport și masă radiantă cu monitor resuscitare.

Ministrul Adrian-Ioan Veștea a inaugurat, în municipiul Târgu Secuiesc, o creșă nouă și prietenoasă cu mediul. Aceasta este cea de-a doua creșă finalizată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, din cadrul celor 124 cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Creșa are o capacitate de 4 grupe (40 de copii) și cuprinde o zonă administrativă, una destinată copiilor și spații tehnico-gospodărești. De asemenea, beneficiază de 4 dormitoare, 2 camere de joacă, prevăzute cu 2 vestiare și 4 grupuri sanitare pentru copii, spații pentru luat masa și cabinet medical.

Aceasta este o creșă modernă, de tip nZEB (near-Zero Energy Building), în care energia necesară provine parțial din surse regenerabile, precum panourile fotovoltaice și panourile solare care vor asigura necesarul de energie și apă caldă, iar anvelopa clădirii este foarte bine izolată termic.

“Sunt bucuros că locuitorii municipiului Târgu Secuiesc vor beneficia de o creșă construită la standarde europene, care va contribui la procesul de cunoaștere și socializare a celor mici, oferindu-le un mediu modern și sigur. Continuăm să investim în infrastructura educațională pentru a asigura dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri!” a precizat ministrul dezvoltării.

Valoarea contractului de proiectare și execuție a acestei unități de învățământ a fost de 11.047.493,05 lei.

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a semnat contractul de finanțare pentru pista de biciclete care va lega municipiul Galați de Pădurea Gârboavele și Smârdan, un proiect unic în regiune.

”Este un proiect la care țin foarte mult și pe care ni l-am dorit de mult timp. Pista va fi un spațiu ideal pentru gălățenii pasionați de biciclete, care au început să fie din ce în ce mai mulți, oferindu-le o alternativă sănătoasă de petrecere a timpului liber în natură, precum și o experiență de neuitat. Pista de biciclete va avea o lungime de 22,8 kilometri, iar traseul va porni de la Lacul Vânători, trecând prin satul Costi, pe la Vânători și Odaia Manolache, loc din care cicliștii pot alege ruta spre Pădurea Gârboavele sau ruta Cișmele – Smârdan -intersecția cu DJ251”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Pista va fi dotată cu tot ce este necesar pentru o plimbare sigură și plăcută: două sensuri, rasteluri, sisteme de monitorizare, echipamente de protecție, pasaje și poduri unde este nevoie, precum și iluminat public.

Valoarea investiției se ridică la peste 24 de milioane de lei (aproape 5 milioane de euro), din care 22 de milioane de lei sunt obținuți prin fonduri europene.

De asemenea, s-a finalizat și licitația pentru desemnarea constructorului, astfel că zilele acestea va fi emis ordinul de începere proiectare și execuție.

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, anunță că a fost semnat contractul pentru construcția noului spital.

„Îi mulțumesc domnului primar Birta și echipei Primăriei Oradea pentru semnarea contractului de proiectare și execuție a noului spital. După realizarea proiectului tehnic, din toamnă vor începe efectiv lucrările pe amplasamentul de pe strada Vlădeasa”,a scris Ilie Bolojan, pe Facebook.

Potrivit sursei citate, din 2026, secțiile de infecțioase (de lângă magazinul Crișul) și TBC (de pe strada Izvorului), care funcționează în prezent în spații vechi, nemodernizate, își vor desfășura activitatea în noua locație.

„Din 2026, toate spitalele din Oradea vor funcționa în spații moderne cu dotări de ultimă generație, oferind servicii de sănătate mult mai bune bihorenilor. Un proiect susținut pe termen lung de domnul dr. Carp, directorul Spitalului Județean, și echipa Primăriei Oradea va deveni realitate”,a adăugat Bolojan.