Paul Petrescu

Consiliul Național al Elevilor (CNE) organizează cea de-a patra ediție a Galei Elevului Reprezentant, eveniment care va avea loc pe data de 15 mai, prin care CNE va răsplăti eforturile actorilor implicați în societatea civilă. Anul acesta, la baza proiectului va sta conceptul intitulat „ResetEDU – un nou capitol pentru educație”

Astfel, oricine poate nominaliza o persoană care, prin acțiunile sale, contribuie la dezvoltarea climatului educațional. Categoriile în cadrul cărora se pot face nominalizări sunt: „Elev implicat în comunitate”, „Profesor de 10”, „Părinte – agent al schimbării” și „Comunități școlare reziliente”. Calendarul de desfășurare al evenimentului este:

  • secțiunile disponibile online;
  • 16 aprilie – 01 mai, ora 23:59 – Jurizarea nominalizărilor depuse;
  • 10 mai – Publicarea listei cu semifinaliști;
  • 15 mai, ora 16:00 – Premierea celor nominalizați la Gala Elevului Reprezentant.

Regulamentul evenimentului, precum și alte informații privind criteriile de jurizare sau condițiile de eligibilitate ale persoanelor nominalizate pot fi consultate pe website-ul dedicat https://gala.consiliulelevilor.ro/nominalizeaza/.

Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” contorizează, anul acesta, 66 de ani de când formează specialiști în domeniul acvaculturii.

Sub sloganul ”Împreună, facem ca totul să fie posibil!” reprezentanții facultății gălățene susțin că vor să asigure transferul de cunoaștere practică spre studenții facultății prin intermediul Stației Pilot ,,Sistem Recirculant de Acvacultură’’.

”Aici, în universul lumii acvatice, studenții deprind experiența necesară pentru a putea asigura managementul operativ la nivelul celor mai complexe sisteme de producție din acvacultură. Te așteptăm în #ComunitateaSIA# pentru a fi partenerul nostru în cercetare, inovare și producție.

Aici înveți tehnologii de creștere pentru diverse specii de pești, precum și moduri de operare și control al celor mai noi echipamente întâlnite în acvacultura intensivă” promite colectivul implicat în promovarea dar și coordonarea acestei instituții universitare de înaltă specializare în educația din domeniul Științelor Vieții.

Mai trebuie subliniat faptul că, elementul central al procesului educațional din SIA este tocmai această Stație Pilot ,,Sistem Recirculant de Acvacultură’’ - RSA.

În cadrul Stației pilot se desfășoară cercetări avansate, exploratorii, transdisciplinare, ce au ca principal deziderat idenficarea unor soluții inovare care să eficientizeze funcționarea sistemelor recirculante de acvacultură, atât din punct de vedere tehnic cât și economic.

În acest scop, sunt dezvoltate următoarele direcții de cercetare:

  • Optimizarea proceselor de tratare a apei tehnologice și a efluentului de acvacultură intensivă prin îmbunătățirea și/sau dezvoltarea unor instalații/echipamente noi, performante, care înglobează tehnici avansate și tehnologii de vârf din domeniul științei materialelor, nanotehnologiilor și ingineriei electrice etc.
  • Perfecționarea designului unor sisteme recirculante de acvacultură avansate, ușor reproducbile, eficiente, care să poată fi implementate în sectorul de producție. Se urmărește utilizarea unor materiale și soluții tehnice care să reducă cheltuiala inițială de capital.
  • Eficienzarea industriei acvaculturii practicate în RAS, prin dezvoltarea unor sisteme îmbunătățite de management tehnologic și operațional.

Prefectura a anunțat săptămâna trecută că, pentru noua etapă de imunizare, din această săptămână, vor mai fi disponibile încă patru noi centre de vaccinare cu cinci cabinete/fluxuri pentru serul Pfizer/BioNTech, începând din 13 aprilie.

Cele patru noi centre de vaccinare se adaugă celor 17 deja existente și vor fi pregătite în localităţile Tuluceşti, Cudalbi şi Cosmeşti, iar un centru cu două fluxuri se va deschide la cantina de pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Galaţi.

Asta în condițiile în care, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 a informat că o nouă tranșă de vaccin Pfeizer va fi aprovizionată începând de luni, 12 aprilie.

Lotul conține 511.290 doze de vaccin de la Pfizer/BioNTech, transportul către centrele de stocare fiind asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră, transportul vaccinurilor desfășurându-se în condiţii optime de siguranţă, în containere speciale, cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

La 11 aprilie este marcată, anual, Ziua mondială de luptă împotriva bolii Parkinson , pentru a creşte gradul de informare cu privire la această boală şi a evidenţia impactul pe care îl are asupra celui suferind, dar şi asupra familiei şi societăţii.

Pacienţii în stadii avansate de boală devin din ce în ce mai mult dependenţi de ajutorul şi susţinerea semenilor. O mai bună informare conduce la reducerea stigmei asociată bolii şi poate creşte calitatea vieţii pentru cei afectaţi. Marcarea Zilei mondiale de luptă împotriva bolii Parkinson reprezintă şi o oportunitate de a strânge fonduri pentru proiecte de cercetare.

Boala Parkinson este o boală degenerativă, care se pare că este derivată dintr-o combinaţie de factori genetici şi de mediu ce duc la moartea celulelor nervoase care produc dopamina, neurotransmiţător cu rol fundamental în creier pentru controlul motricităţii. Întrucât zona afectată joacă un rol important în controlul mişcărilor, pacienţii prezintă gesturi rigide, sacadate şi incontrolabile, tremor şi instabilitate posturală. Principalele semne ale bolii Parkinson sunt: tremorul de repaus, rigiditatea şi bradichinezia, adică încetinirea generală a ritmului activităţii motrice. Simptomele sunt imprevizibile şi pot varia pe o scară de timp foarte scurtă, uneori doar de un minut. Instabilitatea posturală survine tardiv, de obicei după aproximativ opt ani de evoluţie a bolii.

Majoritatea celor afectaţi au peste 60 de ani, dar în „stadiu incipient” poate afecta şi persoane mai tinere.

Peste șase milioane de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson pe plan mondial, maladie care cauzează aproape 120 de mii de decese anual. În Uniunea Europeană, aproximativ 1,2 milioane de oameni au viaţa afectată de această boală. La nivelul anului 2013, în România erau trataţi peste 70.000 de pacienţi cu Parkinson, însă numărul real al cazurilor ar putea fi mult mai mare, potrivit arpim.ro, site-ul Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente.

Boala Parkinson este a doua cea mai frecventă tulburare neurodegenerativă legată de vârstă, după boala Alzheimer. Bărbaţii au o probabilitatea de 1,5 ori mai mare să facă Parkinson, potrivit parkinsonsnewstoday.com

 

Societatea Studenților Mediciniști Galați (SSMG) și Facultatea de Medicină și Farmacie organizează, sub patronajul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești „MEDUGAL 2021”. Evenimentul va avea loc în perioada 21-23 mai 2021 și este adresat studenților înscriși la toate programele de licență ale Facultății de Medicină și Farmacie din Galați.

Scopul principal al Sesiunii de Comunicări Științifice Studențești „MEDUGAL 2021” este să-i ajute pe tineri să se familiarizeze cu cerințele unui proiect de cercetare individuală și cu metodologia de popularizare a rezultatelor științifice, dezvoltându-le spiritul competitiv. Termenul limită de înscriere și de trimitere a rezumatelor la adresa http://sesiuneastiintifica.ssmg.ro/este 14 mai 2021.

Nu se percepe taxă de participare pentru această manifestare științifică.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat pe site-ul posturi.gov.ro concursul de recrutare pentru ocuparea, pe o perioadă nedeterminată, a funcțiilor de director general pentru toate casele județene de asigurări de sănătate din țară, dar și pentru Casa Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
Potrivit calendarului de desfășurare a selecției dosarele candidaților trebuie depuse până pe 20 aprilie, la ora 17,00,.

Pe 6 mai, ora 10,00, este programată proba scrisă (la Amfiteatrul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti - Splaiul Independenţei nr. 169).

Data şi ora interviului vor fi comunicate ulterior (la sediul CNAS din Bucureşti - Calea Călăraşilor nr. 248, bl. S19, sectorul 3).
În Galați, funcția de director executiv interimar al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Galați este deținută de George Toderașc, fiind numit din 9 octombrie 2020, Înainte de acesta, la conducerea CAS Galați i-a precedat Iulia-Simona Petcu, tot prin numire politica.

O serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, și-au pierdut valabilitatea de la data de 31 martie, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea de noi documente:

  • biletele de trimitere pentru specialități clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică și de reabilitare;
  • biletele de trimitere pentru specialități paraclinice;
  • recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii și dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor și dispozitivelor asistive.

Conform reglementărilor în vigoare, perioada de valabilitate a acestor documente este următoarea:

  • Biletul de trimitere pentru specialități clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Excepții:
    • Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialitățile clinice și pentru îngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru specialități clinice recomandate de medicul de familie, care are evidențiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.
  • Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică și de reabilitare are o valabilitate de maximum 60 de zile calendaristice de la data emiterii.
  • Biletul de trimitere pentru specialități paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Prin excepție:
    • Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigații paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice - examinări histopatologice și citologice are termen de valabilitate 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații paraclinice recomandate de medicul de familie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidențiat "management de caz", are o valabilitate de 90 de zile calendaristice.
    • Biletul de trimitere pentru investigații medicale paraclinice de înaltă performanță (RMN, CT, scintigrafie și angiografie)are valabilitate 90 de zile.

Manifestarea se va desfășura online, în perioada 27-28 Mai 2021, organizată de Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor, din cadrul Universității „Dunărea de Jos”

Sesiunea este organizată pe patru secțiuni, după cum urmează:

S1. From Target Bioactives to Functional Foods

S2. New Dimensions of Quality and Safety in Food Processing

S3. New Trends in Human Nutrition

S4. Challenges and Opportunities for Aquaculture and Environmental Sciences

Evenimentul nu percepe taxă de înscriere, iar documentele necesare înscrierii (formularul de înregistrare, avizul îndrumatorului și declarația privind originalitatea lucrării) pot fi descărcate de pe site-ul dedicat, accesând linkul:

http://www.scss.ugal.ro/index.php/inregistrare-sia

Vă invităm la un eveniment care încurajează schimbul de idei, concepte și rezultate valoroase în domeniul Bioeconomie, care totodată, urmărește dezvoltarea limbajului științific și adaptarea la modul de transmitere a informațiilor într-o limbă de circulație internațională, respectiv în limba engleză.

Sesiunea de comunicări științifice invită în egală măsură și elevii de liceu, în special pe cei din anii terminali, pentru a împărtăși pasiunile și curiozitățile lor, dar și pentru a fi antrenați în dezbaterile tematicelor prezentate.

 

Începând cu anul de studiu 2020-2021, educația financiară a devenit materie obligatorie pentru elevii clasei a VIII-a, fiind cuprinsă în disciplina „Educație socială".

Ministerul Educației și Cercetării, Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor, Institutul Bancar Român, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Institutul de Studii Financiare anunță acreditarea singurului curs integral „Educație economico-financiară pentru profesori". Grupul-țintă al acestui curs este personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială" elevilor de clasa a VIII-a.

Instituțiile implicate în acest demers național invită personalul didactic din învățământul gimnazial care predă disciplina „Educație socială" elevilor din clasa a VIII-a să se înscrie la IBR, începând cu luna aprilie 2021, conform informațiilor afișate pe site-ul instituției. În urma absolvirii acestui curs cu o durată de 40 de ore, profesorii vor obține 10 credite profesionale transferabile. Formatorii cadrelor didactice sunt profesori de economie. Inițiativa de formare a fost susținută și de Inspectoratul Școlar al Municipiului București.

Acest demers instituțional public-privat, prin intermediul căruia profesorii sunt formați pentru a preda noțiuni de educație financiară, reprezintă piatra de temelie pentru dobândirea de cunoștințe economico-financiare de către elevii claselor a VIII-a și pentru îmbunătățirea comportamentului financiar.

 

Teatrul Dramatic „Fani Tardini” difuzează pe YouTube, duminică, 11 aprilie 2021, la ora 19:00, spectacolul TAKE, IANKE ȘI CADÂR de Victor Ion Popa, în regia lui Eugen Făt.

Este o înregistrare de la premiera din 2 februarie 2013 a acestui îndrăgit spectacol, care s-a jucat timp de opt stagiuni consecutive, având ultima reprezentație pe 16 februarie 2020, cu o lună înaintea primei închideri a sălilor de teatru din cauza pandemiei de coronavirus.

Înregistrarea le va oferi iubitorilor de teatru prilejul de a-i revedea pe regretații Grigore Dristaru (Cadâr) și Petrică Păpușă (Take), doi dintre marii actori ai scenei gălățene care nu mai sunt acum printre noi, jucând alături de Gabriel Constantinescu (Ianke), Ciprian Brașoveanu (Ionel), Cristina Uja (Ana), Svetlana Friptu (Safta) și Dan Căpățână (Ilie).

Scenografia spectacolului este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Scrisă de Victor Ion Popa și reprezentată pentru prima dată la Teatrul „Maria Ventura” pe 25 martie 1932, piesa „Take, Ianke și Cadâr” este astăzi una dintre cele mai cunoscute lucrări dramatice din perioada interbelică și unul dintre cele mai valoroase texte de teatru românesc.

Spectacolul regizat în 2013 de Eugen Făt este a doua montare a piesei lui Victor Ion Popa la Teatrul din Galați, după cea realizată de Traian Ghițescu-Giurea în 1963, care i-a avut în distribuție pe Eugen Tănase (Take), Laurențiu Mărgineanu (Ianke), Ion Veștea (Cadâr), Marga Georgescu și Ioana Ioniță (Ana), Octavian Fulger și Radu Gheorghe Jipa (Ionel), Ștefania Goruneanu (Safta) și Dorel Bantaș (Ilie).

Spectacolul de duminică va fi difuzat și va fi disponibil doar pe durata transmisiei sale (două ore și zece minute). Vizionarea va fi gratuită, accesând link-ul pus la dispoziție de instituție.