Două contracte importante au fost semnate luni în prezența premierului Marcel Ciolacu. Este vorba despre modernizarea bazei vechi COSR și reabilitarea planșeului de la Piața Unirii.
Prim-ministrul a participat la ceremonie.
„Mă bucur că antreprenoriatul românesc își adaugă astăzi, în portofoliu, două proiecte importante pentru români! Este o dovadă în plus a maturității la care au ajuns firmele românești, a competitivității lor pe o piață deschisă! Fie că vorbim de refacerea planșeului de la Piața Unirii, fie că vorbim de modernizarea bazei sportive COSR, îmi doresc ca astfel de investiții să fie multiplicate! De aceea, veți găsi mereu în mine un partener pentru realizarea proiectelor ce contribuie la dezvoltarea României. Și spun asta deoarece contractele pe care le vom semna astăzi reprezintă, chiar dacă în moduri diferite, investiții în viitorul nostru”, a declarat premierul român.
Marcel Ciolacu a vorbit despre importanța investițiilor.
„Pe de o parte, vorbim de o investiție într-o Capitală sigură pentru cei care traversează zilnic zona Unirii, fie cu mașina, fie cu metroul. Ambele contracte au în centrul preocupărilor noastre românii, rezolvarea problemelor de zi cu zi și, mai ales, perspectivele pe care statul le creează pentru ei. România trebuie să investească în sport! Atât în sportul de performanță, cât și în sportul de mase. Sportul este practic un cec în alb pentru viitorul nostru, pentru viitorul generațiilor următoare”, a adăugat Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu a mai spus că prin CNI, au fost finalizate 210 săli de sport, 49 de complexuri sportive și 16 bazine de înot în toată țara. De asemenea, în execuție sunt peste 380 de obiective de investiții în infrastructura sportivă.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display