Biografie de scriitor recompusă prin intermediul imaginilor Recomandat

La finalul saptamanii trecute, la Casa „Hortensia Papadat-Bengescu” din Ivești a avut loc lansarea albumului „Hortensia Papadat-Bengescu în oglinda timpului”, semnat de Mihaela Damian și Gheorghe Frătiță.

Personalitate de excepție a literaturii române, creatoare a romanului modern de analiză, Hortensia Papadat-Bengescu ne-a oferit o operă egală în forță și frumusețe cu marile opere ale literaturii universale moderne. Apreciată sau contestată de-a lungul timpului de critica literară, astăzi scriitoarea și-a ocupat fără tăgadă un loc de cinste în cultura națională.

”Anul acesta comemorăm 66 ani de la moartea Hortensiei Papadat-Bengescu, prilej cu care la Editura Muzeului de Istorie Galați am pregătit un volum care valorifică fotografiile, în mare parte inedite, din colecția personală a profesorului Gheorghe Frătiță și cele mai reprezentative dintre obiectele aflate în patrimoniul Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați, din colecția „Memoriale- Ivești”.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, care a oferit prilejul cercetătorilor și iubitorilor literaturii Hortensiei Papadat-Bengescu să recompună prin intermediul imaginilor, biografia îndrăgitei scriitoare.

 

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Lasă un comentariu

Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.