Evenimentul va fi sărbătorit în fiecare an, pe 10 ianuarie, potrivit legii promulgate azi de președintele României și instituită de Parlament, luna trecută.
„Sărbătorirea zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, se arată în textul noii legi.
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor prevăzute la alin. (l), în limita alocaţiilor bugetare aprobate.
În plus, Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în programul zilei emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de sărbătorirea Zilei matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii.
Proiectul de lege iniţiat de către liderul deputaţilor minorităţilor Varujan Pambuccian a fost adoptat, decizional, de Camera Deputaţilor pe 17 martie.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display