Paul Petrescu

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat la reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei, organizată de președintele francez Emmanuel Macron. Întâlnirea a avut loc la Paris.

Klaus Iohannis a transmis pe X că participă la conferința găzduită de președintele Emmanuel Macron pentru a consolida și mai mult sprijinul multidimensional pentru Ucraina, la 2 ani de când Rusia și-a început războiul ilegal de agresiune.

„Reafirmăm încă o dată unitatea și determinarea noastră - ajutând Ucraina ne protejăm libertatea și democrația”, a comunicat Klaus Iohannis.

La întâlnirea de la Paris participă mai mulți lideri aliați, invitați de președintele Franței.

Reuniunea de lucru privind sprijinul acordat Ucrainei are loc luni, la Paris, a fost organizată de președintele Franței, Emmanuel Macron, și, pe lângă președintele României, vor participa lideri aliați.

Participații au vorbit despre intensificarea eforturilor pentru continuarea sprijinului acordat Ucrainei și despre implicațiile războiului asupra securității europene și euroatlantice.

USR și Forța Dreptei au depus moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Marcel Boloș. Acesta este acuzat că a minți pentru a acoperi furturile colegilor de guvernare.

Parlamentarii USR și Forța Dreptei au depus moțiune simplă împotriva lui Marcel Boloș, ministrul PNL care „prin minciună și pentru a acoperi găurile din buget generate de furtul PSD-PNL, ia de la românii suferinzi, de la părinții cu copii bolnavi și de la femeile care au sarcini cu probleme nu mai puțin de 500.000 de euro în fiecare zi lucrătoare”. USR susține a făcut o prioritate din eliminarea taxei pe boală „dar coaliția condusă de Ciolacu-Ciucă-Iohannis a refuzat sistematic desființarea acestei aberante zeciuieli, pentru ca PSD și PNL să aibă bani pentru pensii speciale și privilegii”.

„Ministrul PNL a inventat taxa pe boală pentru ca, anul acesta, să încaseze 500.000 de euro pe zi de la angajații bolnavi, părinții copiilor sub tratament și mame. Au mințit când spuneau că vin cu «zero taxe noi», apoi au mințit că nu afectează mamele care au născut , acum mint că au eliminat-o. De fapt, doar au votat la Senat amendamentele depuse de USR, s-au lăudat și, apoi, le-au blocat în Camera Deputaților. Domnul Boloș, inventatorul și păzitorul taxei pe boală trebuie sa plece acasă cu suprataxările inventate de dumnealui cu tot”, declară Oana Țoiu, deputata USR.

Moțiune este realizată împreună cu Forța Dreptei.

„Guvernarea PSD-PNL acționează cu ticăloșie împotriva oricărui român cinstit și împotriva tuturor promisiunilor făcute cetățenilor. Creșterea accelerată a fiscalității, operată chiar de către un reprezentant susținut de PNL în fruntea ministerului Finanțelor, arată adevărata față a PNL și magnitudinea trădării față de toți care au crezut că ar fi vorba de un partid de dreapta. Acest partid a încetat să mai fie liberal, iar toate măsurile adoptate în privința fiscalității demonstrează acest lucru. Forța Dreptei, alături de partenerii noștri, va susține anularea tuturor măsurilor adoptate de actualul Guvern, de la momentul promovării Ordonanței 16/2022, și revenirea nivelului taxelor și impozitelor la nivelul prevăzut anterior. România are nevoie de un sistem fiscal rațional, orientat către stimularea liberei inițiative și care să nu mai acționeze ca o ghilotină față de orice întreprinzător de bună-credință”, precizează Antonel Tănase, vicepreședinte Forța Dreptei.

Adoptarea moțiunii USR și Forța Dreptei reprezintă „un act de responsabilitate față de cetățeni și o măsură esențială pentru restaurarea treptată a încrederii în stat”, precizează inițiatorii.

Șeful DSU Raed Arafat a anunțat că România are un proiect de 96,5 milioane euro pentru crearea unui stoc medical şi „de detecţie şi de monitorizare pe partea de chimic, biologic şi radio-nuclear”.

Raed Arafat susține că „nicio ţară n-are spitale militare cu toate specialităţile care să acopere nevoia militarilor”, astfel că orice spital civil va ajunge în final să primească, posibil, răniţi, militari sau civili.

„Dacă UPU-rile sau dacă în spitalele civile, în caz de conflict, vom primi pacienţi, este normal. Toată Europa, toată lumea vede acest lucru, că militarii, dacă sunt răniţi, vor ajunge la un moment în spitalele civile. Nicio ţară n-are spitale militare cu toate specialităţile care să acopere nevoia militarilor. Aşa că orice spital civil va ajunge în final să primească, posibil, răniţi, militari sau civili. (...) Că vin din altă ţară, că vin din ţară, dacă vin din cauza unui conflict sau vin din cauza unei catastrofe, oricum trebuie să fim pregătiţi. Deci pot să spun că mai avem încă, dar creştem, creştem la stocuri, la pregătire, la materiale sanitare. Recent am luat un proiect de 96,5 milioane euro pentru crearea unui stoc medical şi de detecţie şi de monitorizare pe partea de chimic, biologic şi radio-nuclear. Un stoc pe care noi îl creăm în România în numele Uniunii Europene şi sunt alte ţări similare nouă care au luat astfel de sume ca să facă aceleaşi lucru. Astea toate cresc nivelul de pregătire”, mai spune Arafat.

Noii roboți fac parte din cele peste 300 de echipamente de dezinfecție, decontaminare și sterilizare cu care a fost dotat Spitalul Județean, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

 „De la 3 ore la doar 7 minute. Atât durează de astăzi igienizarea unei săli de operație cu ajutorul unuia dintre cei mai performanți roboți de dezinfecție din lume. Adică mai repede și mai bine, sala de operație putând fi folosită în condiții de siguranță în doar câteva minute. Iar 22 de astfel de roboți au fost aduși astăzi la Spitalul Județean”, a transmis Costel Fotea.

Cu ajutorul ultravioletelor de tip UV-C, noul robot distruge în doar câteva minute bacteriile, virusurile și alte tipuri de microorganisme, inclusiv coronavirusul și bacteriile rezistente la antibiotice. Poate fi controlat de pe tabletă sau telefon și este dotat inclusiv cu senzori care detectează prezența persoanelor în raza de acțiune, pentru a evita orice expunere greșită.

Roboții cu ultraviolete vor fi folosiți pentru dezinfecția zonelor vitale ale spitalului - blocul operator și blocul de nașteri, precum și în secția de neurochirurgie, acolo unde un salon poate fi dezinfectat, în medie, cu noul robot în mai puțin de 10 minute, față de 4-5 ore cu vechile dispozitive.

„Noii roboți fac parte din cele peste 300 de echipamente de dezinfecție, decontaminare și sterilizare cu care am dotat Spitalul Județean. De altfel, toate spitalele din subordinea Consiliului Județean Galați (Spitalul Județean, Spitalul de Boli Infecțioase, Spitalul TBC, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor și Spitalul Municipal Tecuci) vor avea astfel de echipamente, în cadrul unei investiții cu fonduri europene de peste 36 de milioane de lei”, a precizat președintele CJ Galați.

DN25, cel mai circulat și cel mai aglomerat drum din județul Galați, va fi extins la patru benzi și modernizat. Consiliul Județean Galați a lansat licitația pentru modernizarea și extinderea drumului, pe o distanță de aproximativ 40 de kilometri.

Durata de execuţie a contractului va fi de 36 luni din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, din care 150 zile sunt prevăzute pentru proiectare.

„Modernizarea tronsonului de pe DN 25 va însemna, în principal, conexiunea cu alte drumuri naționale și cu alte proiecte de infrastructură rutieră națională aflate în diferite stadii de implementare în zonă: Drum Expres Brăila-Galați, Drum de legătură între VO Galați și DX Brăila-Galați. VO Galați. DX Brăila-Focșani, Pod Suspendat Brăila, TransRegio Galați-Brăila-Slobozia-Drajna-Chiciu, Autostrada Moldovei(A7). Totodată, va duce de la conexiunea transfrontalieră mai facilă spre vămile aflate în vecinătate: Galați – Giurgiulești (Republica Moldova), Isaccea-Orlovca (Ucraina), Oancea-Cahul (Republica Moldova), potrivit caietului de sarcini.

„Este o investiție vitală pentru Galați, având în vedere ca DN25 este cel mai circulat și cel mai aglomerat drum din județul nostru, cu un trafic de aproximativ 6000 de mașini în 24 de ore pe anumite porțiuni, din care aproape 20% sunt camioane. De aceea, m-am implicat total și am realizat un parteneriat cu CNAIR pentru a extinde acest drum la patru benzi. Este un proiect uriaș, de peste 300 de milioane de euro, extrem de complex din punct de vedere tehnic, pentru că vom moderniza toate podurile și pasajele de cale ferată de pe traseu, inclusiv podul de la Piscu. Mai mult, vom construi poduri și pasaje de cale ferată noi, în imediata apropiere a celor existente, pentru a putea extinde și în aceste zone drumul la patru benzi. De asemenea, pentru a reduce numărul mare de accidente de pe acest drum, vom monta, pe toți cei aproximativ 40 de kilometri, parapeți de delimitare a celor două sensuri de circulație.

Practic, drumul va fi modernizat complet de la ieșirea din municipiul Galați, de undeva din zona Tirighina (Borcan) până la Hanu Conachi, la intersecția cu DN25A, drumul care duce către Nănești,  pe care îl vom extinde, de asemenea, la patru benzi, până la intersecția cu viitorul Drum Expres Brăila – Focșani. De aceea, am decis să nu ne oprim la Tudor Vladimirescu, cum era în varianta inițială, și să modernizăm drumul până la Hanu Conachi, pentru a avea un drum modern și mult mai sigur de la Galați până la Autostrada Moldovei”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Finanțarea acestei investiții va fi asigurată din fonduri europene, în cadrul Programului de Transport 2021-2027. 

Premierul Marcel Ciolacu anunță un nou ajutor financiar pentru fermierii români. Este vorba despre un sprijin în valoare de aproape 600 de milioane de lei.

Măsura a fost anunțată în cadrul ședinței de Guvern.

„Noi măsuri pentru sprijinirea fermierilor români. În total, am alocat aproape 600 de milioane de lei pentru cultivatorii de tomate, cartofi și usturoi românesc, dar și pentru crescătorii de animale”, a explicat Marcel Ciolacu.

Trebuie să creștem producția românească pentru ca românii să aibă acces la hrană românească de calitate, a fost concluzia premierului.

Premierul Marcel Ciolacu susține că Guvernul va respecta toate angajamentele luate în fața transportatorilor.

Statul va restitui operatorilor de transport rutier din România jumătate din creșterea accizei la motorină.
„Ne respectăm toate angajamentele față de transportatori. După ce am reușit să reducem prețurile polițelor RCA, am decis să compensăm și creșterea accizei la motorină. Concret, Guvernul va restitui operatorilor de transport rutier licențiați în România jumătate din creșterea accizei la motorină”, a comunicat Marcel Ciolacu.
În total, peste 4000 de transportatori vor beneficia de acest sprijin până la sfârșitul anului.

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan anunță că împreună cu secretarul de stat din MAI, Raed Arafat și cu directorii institutelor naționale de cercetare din coordonarea MCID, au fost puse

bazele unei cooperări extinse pentru prevenirea dezastrelor și optimizarea intervenției în situații de urgență.
Tehnologiile emergente salvează vieți, a fost mesajul ministrului Bogdan Ivan.

„Noul parteneriat MCID-DSU va permite folosirea tehnologiilor inovative pentru interpretarea seturilor mari de date în contexte de risc și prelucrarea inteligentă a datelor în timp real, elemente esențiale pentru pregătirea intervențiilor în situații-limită. Institutele coordonate de MCID au activități de înaltă specializare. Multe dintre rezultatele cercetării oamenilor extraordinari din INCD-uri sunt deja folosite de pompieri, de polițiști sau de paramedici: de la substanțe speciale pentru stingerea incendiilor și materiale rezistente la foc până la simulatoare de derapaje și de conducere defensivă folosite la școlile de ofițeri”, a precizat ministrul Cercetării.

Parteneriatul a fost semnat luni, 19 februarie.

Ministrul Economiei, Radu Oprea, anunță că, potrivit datelor INS, construcțiile au devenit motorul creșterii economice în România. Statistica este realizată pentru anul trecut.

”Datele publicate astăzi de INS despre evoluția sectorului de construcții în anul 2023 arată încă o dată justețea politicii noastre de accelerare a investițiilor. Recordul de 96% în absorbția fondurilor europene, dar și acțiunile concrete ale Guvernului pentru realizarea la timp a investițiilor publice, cu o valoare de peste 100 miliarde de lei, au făcut ca anul 2023 să fie un an de referință și în acest domeniu al construcțiilor”, a explicat ministrul Radu Oprea.

În anul trecut volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare cu 14,2% decât în anul 2022.
”Construcțiile au devenit, astfel, motorul creșterii economice. Semnificativ este că sectorul ”construcțiilor inginerești”, ce are ca sursă de finanțare fondurile publice, și-a majorat volumul de activitate cu 33,2%”, a precizat Oprea.
Având în vedere că pentru acest an Guvernul a alocat cele mai multe fonduri din istorie pentru investiții (120 miliarde de lei) cu siguranță construcțiile vor rămâne în continuare motorul creșterii economice, este concluzia lui Radu Oprea.

Mai mult, MEAT va demara în scurt timp schema de ajutor de stat ”Constructplus” pentru producerea în țară a materialelor de construcție, schemă care va asigura indirect un suport pentru reducerea costurilor constructorilor cu aceste materiale

Ministerul Muncii a anunţat joi că a finalizat listele cu peste 2,5 milioane de beneficiari ai cardurilor pentru alimente.

Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și Casa Națională de Pensii Publice, instituții subordonate și respectiv sub autoritatea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, au transmis către Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene situația centralizată cu beneficiarii de carduri sociale pentru alimente:

- 614.358 persoane, adulți și copii, încadrate în grad de handicap grav, accentuat și mediu;
- 13.098 familii cu cel puțin 2 copii în întreținere;
- 3.130 familii monoparentale;
- 192.398 familii beneficiare de ajutor de incluziune;
- 1.714.246 de pensionari;
- 528 de persoane fără adăpost.

„Din acest an, Guvernul României a decis majorarea la 2.000 de lei a nivelului maxim al veniturilor pentru care sunt acordate tichetele sociale. În următoarea perioadă, cele 2.537.758 de carduri active vor fi alimentate cu câte 250 de lei. Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde. În anul 2024, aceste carduri vor fi alimentate de șase ori: în februarie, aprilie, iunie, august, octombrie și decembrie”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:
- persoanele – copii şi adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;
- familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare;
- pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;
- persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.