Este pentru prima dată în ultimii 32 de ani când câștigă o echipă care nu este din SUA
Echipa de Robotică a României a câștigat locul întâi la Campionatul Internațional de Robotică de la Chicago. În perioada 16-17 iulie 2021 a avut loc, în format fizic, la Chicago, Campionatul Internațional de Robotică unde au participat cele mai bune echipe de robotică din Statele Unite ale Americii.
În urma victoriei obținute de Echipa de Robotică a României la Campionatul Internațional de Robotică din Federația Rusă din aprilie 2021 și după câștigarea locului 1 la Campionatul de Robotică Asia Pacific din iulie 2021, cele trei divizii ale echipei noastre au obținut pe merit dreptul de a participa la Campionatul din SUA.
Echipa de Robotică a României este coordonată de Ionuț Panea, asistent universitar la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi mentorată de studentul Rareş Ion.
”Eram foarte, foarte încrezători. În aprilie am doborât toate echipele din Rusia și fix cu două zile înainte de plecare am avut și un concurs online cu cele mai bune echipe din zona Asia Pacific, și parcă simțeam că ăsta e momentul nostru.
Copiii erau foarte, foarte motivați și ne doream foarte mult o victorie. A fost foarte greu, a trebuit să luptăm împotriva celor mai bune echipe din America, a fost extraordinar de solicitant, dar am avut un ajutor neașteptat din partea comunității de români din Chicago. A fost un sentiment de nedescris în momentul în care am reușit nu doar să-i batem pe americani, dar să doborâm recordul mondial. I-am demoralizat complet, nu știau ce să mai facă, nu se așteptau la un rezultat atât de bun din partea noastră, doar că au fost o grămadă de luni de muncă, de pregătire, așteptări și a fost ceva de nedescris”.
Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, organizează pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 14 ani, la Muzeul Satului din Pădurea Gârboavele, o tabără de creație în domeniul artei și meșteșugurilor populare.
Între 2 și 6 august, copii din municipiul și județul Galați vor experimenta câteva dintre meșteșugurile tradiționale, cum ar fi olăritul, cusăturile, lucrul la războiul de țesut miniatural, împletiturile artizanale din fire și fibre naturale, dansul popular și pictura pe sticlă, îndrumați de specialiști din cadrul instituției noastre și de meșteri populari din județ.
Pe parcursul taberei, copiii vor vizita Muzeul Satului și vor afla informații despre obiceiurile și viața în satul de altădată.
Transportul va fi asigurat de instituția noastră, cu plecarea din fața Centrului Cultural „Dunărea de Jos”, de pe strada Domnească nr. 61, de la ora 9.00, iar sosirea va fi la ora 15.00.
Taxa de înscriere este de 100 de lei și se va achita la sediul instituției noastre, iar fișa de înscriere, împreună cu o copie după certificatul de naștere sau C.I., vor fi depuse până în data de 29 iulie 2021, la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, str. Domnească, nr. 61. Relații se pot obține la telefon 0236/418400 sau pe e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Centrul Cultural „Dunărea de Jos” vine astfel către cei mici cu activități în aer liber, pentru promovarea în rândul copiilor noștri a ocupațiilor tradiționale, în atmosfera satului tradițional, cu respectarea normelor impuse în această perioadă.
A doua etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022
29 iulie 2021 - Afișarea situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă
În a doua etapă de admitere în învățământul liceal de stat, pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2020 – 2021, candidații rromi și candidații cu CES își păstrează prioritatea pe locurile destinate fiecărei categorii, care au rămas libere după soluționarea situațiilor speciale
29 iulie 2021 - Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă
30 iulie 2021 - Desfășurarea/Echivalarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă
2 august 2021 - Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații
29 iulie – 5 august 2021 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen și de către candidații care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat
NOTĂ: Completarea opțiunilor în fișe se realizează la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic
29 iulie - 4 august 2021 - Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către candidații care solicită înscrierea pe locurile speciale pentru rromi, respectiv pe locurile distinct alocate pentru candidații cu CES în unitățile de învățământ de masă și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ
Repartizarea candidaților rromi și a candidaților cu CES pe locurile special alocate acestora
4 - 5 august 2021 - Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini
Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă
Completarea opțiunilor în fișa de înscriere de către candidații rromi și de către candidații cu CES care au participat la a doua etapă de admitere pe locurile special alocate acestora, dar care nu au fost repartizați sau care au renunțat, în scris, la locul pe care au fost repartizați
Până mâine, 21 iulie, ora 16.30, se mai fac înscrieri la ciclul III de studii universitare - Doctorat, din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați
Candidații pot opta pentru unul dintre cele 16 domenii de doctorat, care acoperă cele mai importante arii de cercetare din universitate, disponibile la adresa: https://www.admitere.ugal.ro/doctorat/domenii-de-studii-doctorat-2021.
Pentru cei care se vor înscrie până pe 21 iulie, va urma etapa colocviilor de admitere, care se vor derula între 22 și 24 iulie. Afișarea rezultatelor finale se va face în intervalul 28-29 iulie.
Sunt disponibile 45 de locuri la buget (22 cu bursă, 23 fără bursă), 8 locuri pentru românii de pretutindeni și 100 de locuri la taxă. În cazul locurilor la taxă, numărul poate fi suplimentat, în funcție de solicitări.
În Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați funcționează 4 școli doctorale, cu peste 100 de conducători de doctorat: Școala doctorală de Inginerie Mecanică și Industrială, Școala doctorală de Științe Fundamentale și Inginerești, Școala doctorală de Științe Socio-Umane, și Școala doctorală de Științe Biomedicale.
Dosarele se pot depune la sediul Biroului Doctorate, din cadrul sediul central al Universității, zilnic, până la ora 16.30. Documentele necesare pot fi găsite consultând pagina https://www.admitere.ugal.ro/doctorat/inscriere-doctorat/acte-necesare-inscrierii-doctorat).
Pentru locurile rămase libere la sesiunea din luna iulie, va fi organizată o nopuă sesiune de înscrieri între 20-27 septembrie. Cei declarați admiși acum, vor semna contractele de studii în săptămâna 1-7 octombrie 2021.
Universităţile din Marea Britanie fac parteneriat cu instituţiile educaţionale din România pentru deschiderea unor facultăţi noi în ţară.
Bucharest International School of Management (BISM, fostul MSM – Maastricht School of Management) colaborează cu Abertay University din Marea Britanie pentru lansarea pe piaţa din România, începând cu luna septembrie, a trei programe de licenţă cu model şi acreditare britanică, se arată într-un comunicat al BISM transmis.
Printre beneficiile pe care le oferă o facultate creată în parteneriat cu o universitate internaţională se numără programa de studii similară cu cea oferită de Abertay University, ceea ce înseamnă că studenţii BISM vor studia ca în UK, dar în România, ceea ce le permite să aibă costuri de trai şi şcolarizare mai mici cu peste 50%.
De asemenea, profesorii sunt cadre academice internaţionale şi profesionişti din top management recunoscuţi în România, iar diploma de licenţă este emisă direct de universitatea internaţională parteneră.
După trei ani de studiu, studenţii BISM obţin o diploma acreditată internaţional.
Un alt beneficiu este reprezentat de accesul la o reţea de peste 400 de profesionişti din diferite arii de activitate în anii de studiu, ducând la acces direct cu potenţiali angajatori şi investitori din timpul facultăţii, iar taxele de şcolarizare sunt semnificativ reduse faţă de acelaşi program de studiu urmat în Marea Britanie.
După BREXIT, studenţii din UE încep să aibă o serie de limitări dacă aleg această destinaţie de studiu: taxele de şcolarizare au crescut semnificativ (de la 9.000 lire/an la 12.000 lire/an), împrumutul guvernamental nu mai este disponibil, iar plafonul de burse a scăzut.
”Asocierea instituţiilor educaţionale româneşti cu cele internaţionale începe să ia avânt. În ultimii 5 ani, au fost deschise în România peste cinci programe de licenţă cu model internaţional”, precizează BISM.
Mai puțin de 20% dintre elevii navetiști din România ar fi primit bani pentru decontarea navetei în anul 2020-2021, potrivit estimărilor făcute de un “grup informal de inițiativă”, numit “Cu ochii pe educație”, într-un raport făcut public zilele acestea. Același raport mai arată că există județe în care niciun elev nu beneficiază de școală în limba maternă și că în țară există peste 50 de profesori cu abateri disciplinare sau care au fost condamnați penal. Grupul care a realizat studiul este format din doi elevi, unul dintr-o școală bucureșteană și altul dintr-un liceu ieșean. Cei doi au avut inițiativa să solicite informații sistematic tuturor inspectoratelor școlare județene din țară, pentru a pune la dispoziția publicului date “care arată starea adevărată a educației”
Raportul, numit “Naveta, minoritățile și ilegalitățile – 2020-2021” încearcă să afle, pe baza răspunsurilor de la inspectoratele școlare, situația elevilor care fac naveta, a celor care beneficiază de școlarizare în limba maternă și a profesorilor cu abateri disciplinare sau a celor condamnați penal. Răspunsuri au fost colectate, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații, de la doar 33 de inspectorate, unele oferind informații parțiale, iar autorii folosesc aceste date pentru a face unele estimări cu privire la situația națională.
Potrivit INS în anul 2020 şomerii cu experienţă în muncă (cei care au lucrat înainte de a intra în şomaj) au reprezentat 62,2% din totalul şomerilor adică 280.240 de șomeri. Dintre şomerii cu experienţă în muncă 272.556 (60,3%) erau bărbaţi,iar majoritatea dintre aceștia (54,0%) domiciliau în mediul urban, 41,8% aveau studii liceale, iar 7,5% erau tineri (15-24 ani). Motivul principal pentru care peste o treime dintre şomerii adică 99.204 de persoane din această categorie au încetat să lucreze a fost concedierea sau reducerea de personal (35,4%).
Cei mai mulți dintre șomerii care nu au lucrat niciodată (61,7%) proveneau din mediul rural, majoritatea fiind de sex masculin și absolvenți ai învățământului de nivel mediu.
Durata medie a şomajului a fost în anul 2020 de 10,1 luni, valoare mai mică faţă de cea înregistrată anul trecut (13,3 luni). Cea mai scurtă durată medie a şomajului s-a înregistrat pentru tinerii şomeri (15-24 ani) din mediul urban (7,2 luni), iar cea mai lungă (13,0 luni) pentru şomerii de 45 de ani și peste de sex masculin.
Şomajul pe termen lung s-a manifestat pregnant în rândul celor care au absolvit doar nivelul educaţional primar sau fără şcoală absolvită (42,3%), al absolvenţilor de gimnaziu (34,4%) şi al absolvenţilor de şcoli postliceale (31,6%). În anul 2020, se aflau în şomaj de 12 luni şi peste 31,0% dintre şomerii în vârstă de 45 ani și peste, 26,2% dintre persoanele din grupa de vârstă 35-44 ani, 29,7% dintre persoanele din grupa de vârstă 25-34 ani, şi 32,0% dintre persoanele în vârstă de 15-24 ani potrivit INS.
Pentru realizarea unei planificări privind accesul persoanelor în unitatea de învățământ, în scopul depunerii dosarului de înscriere, părintele/reprezentantul legal trebuie să-și exprime intenția de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă.
Depunerea dosarelor se poate realiza și prin poștă, cu confirmare de primire, sau prin e-mail, cu documente scanate.
În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, cartea de identitate și certificatul de naștere se depun în copie.
Candidaților care au transmis dosarele de înscriere prin poștă sau e-mail li se va comunica, telefonic sau prin e-mail, situația înscrierii.
În cazul transmiterii dosarelor prin mijloace electronice sau prin poștă, candidații/ părinții/reprezentanții legali ai acestora au obligația de a prezenta în format fizic, în original sau în copie certificată în conformitate cu originalul, documentele care au stat la baza înscrierii în învățământul liceal, în termen de maximum două săptămâni de la începerea cursurilor.
Prezentarea de înscrisuri false se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă.
Fiecare specializare are un cod unic, astfel că trebuie completate codurile specializărilor pe care le aleg candidații, în ordinea preferințelor. Candidațiivor fi repartizați la liceu în funcție de media de admitere și de opțiuni. Repartizarea computerizată va avea loc în 24 iulie.
Reamintim că media de admitere la liceu este formată din media obținută la Evaluarea Națională (80%) și media generală de absolvire a claselor V-VIII (20%).
Peste 300 de studenți au absolvit cursurile în toate cele nouă ediții finalizate. Marea majoritate a absolvenților provine de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați. Mulți dintre ei au rămas în echipa LIBERTY Galați.
Anul acesta, la a zecea ediție, LIBERTY Galați sărbătorește 10 ani de Școală de Vară, primind 46 de studenți, din care 30 sunt de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
În următoarele 10 săptămâni, stagiarii vor fi angajați cu normă întreagă și vor lucra la proiecte cu aplicabilitate industrială directă pentru Combinat.
„Mă bucur că marile companii, precum LIBERTY, continuă acest tip de interacțiune cu Universitățile. Înseamnă că studenții își pot îmbogăți cunoștințele acumulate în sălile de clasă și în laboratoare. Sunt deopotrivă bucuros că 80% dintre studenții acestei Școli de Vară sunt ai noștri”, le-a spus stagiarilor prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
În 2020, LIBERTY Galați și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați au semnat un Memorandum de Înțelegere pentru a crea Academia LIBERTY GREENSTEEL, în vederea încurajării tinerilor specialiști să se alăture industriei siderurgice și pentru a ajuta la dezvoltarea proceselor de producție durabile prin intermediul cercetării științifice avansate.
Prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022
16 – 22 iulie 2021 – Completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, la unitatea de învățământ sau prin formular transmis electronic.
Orice opțiune greșită poate conduce la o repartizare nedorită!
Completarea fișelor de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a care doresc să participe la admitere în alt județ și depunerea/transmiterea fișelor, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere
NOTĂ: Candidații nerepartizați pe locurile speciale pentru rromi și candidații nerepartizați pe locurile distinct alocate în unitățile de învățământ de masă candidaților cu CES, precum și cei care au fost repartizați dar care solicită, în scris, renunțarea la locul pe care au fost repartizați, care doresc să participe la prima etapă de repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat pentru candidații din seria curentă, precum și pentru cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022, completează opțiunile în perioada 20 – 22 iulie 2021
16 – 22 iulie 2021 – Introducerea în baza de date computerizată (în aplicația informatică centralizată) a datelor din fișele de înscriere 16 – 22 iulie 2021 Verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată
22 iulie 2021 – Termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București
22 iulie 2021 - Transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată
23 iulie 2021 – Verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională
23 iulie 2021 - Corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată
24 iulie 2021 – Repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat a absolvenților clasei a VIII-a care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021 – 2022
24 iulie 2021 – Comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal de stat, conform procedurii stabilite de Comisia națională de admitere. Afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal de stat din județ/municipiul București
25 – 28 iulie 2021 - Depunerea/Transmiterea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați
29 iulie 2021 - Transmiterea de către unitățile de învățământ liceal de stat a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022
Error: No articles to display