Situația planșeului de la Piața Unirii va fi analizată de membrii Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Ședința care a fost convocată de prefectul Capitalei, Mugur - Mihai Toader, va avea loc miercuri, la ora 14.00.
Pe ordinea de zi a ședinței sunt două puncte. Primul prevede aprobarea Planului de măsuri al CMBSU pentru aducerea/menținerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă neoperative de la nivelul Capitalei. Al doilea punct vizează planșeul de la Piața Unirii care stă să se prăbușească, așa cum spunea săptămâna trecută primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.
„Prezentarea situației Planșeului de la Piața Unirii ce prezintă un potențial risc de prăbușire al unor părți din structură și adoptarea unor măsuri la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență a Municipiului București pentru demararea lucrărilor de consolidare și reabilitare, ca urmare a vizitei de urgență efectuată în data de 19 septembrie a.c., de către Prefectul Municipiului București, la Planșeul Unirii, structură încadrată în starea tehnică IV-nesatisfăcător”, a anunțat Prefectura București.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display