Baza de agrement "Dumitru Dobrescu" Slatina, unde a fost amenajat cel mai mare skatepark din sud-estul Europei, cu o suprafaţă de 3.600 metri pătraţi, a fost inaugurată. Baza dispune de…
Comisia Europeană a inaugurat Oficiul pentru inteligența artificială (IA), instituit în cadrul Comisiei. Oficiul pentru IA urmărește să permită dezvoltarea, implementarea și utilizarea viitoare a IA într-un mod care să…
Ministrul Dezvoltării, Adrian-Ioan Veștea a semnat 65 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”. Valoarea totală este de peste 956 de milioane de lei. Contractele…
Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a participat la ceremonia de inaugurare a Centrului Național de Mentenanță pentru sistemul HIMARS. România ar putea deveni un centru regional, a spus demnitarul. Centrul Național…
O nouă distracție pentru gălățeni. Președintele Consiliului Județean, Costel Fotea, a semnat contractul de lucrări pentru amenajarea a două piste de bob suspendat în Parcul de Aventură “EscapeLand” din Pădurea…
Reprezentanții structurilor de profil din cele două state s-au reunit la București. Subiectele aflate pe agenda discuțiilor au vizat: oportunități actuale privind colaborarea în ceea ce privește producția și exportul…
Agenția de presă IPN, a organizat a patra ediție a dezbaterii publice online, le pentru Republica Moldova” organizată de Agenția de presă IPN, aflată la a patra ediție din cadrul…
Alocuțiunea susținută de premierul României, Marcel Ciolacu, la deschiderea Expoziției internaționale. „Prezența în acest an a peste 400 de companii din 31 de țări arată importanța acestui eveniment. În contextul…
Guvernul ajută financiar persoanele și cuplurile infertile care doresc să aibă copii. În ședința de joi, au fost anunțate noi măsuri pentru asigurarea sprijinului financiar necesar pentru medicamente și proceduri.Sprijinul…