Administrație

Investiția a fost aprobată astăzi de către Consiliul Județean Galați, iar proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene. "Este o investiție pentru viitor, care va transforma orașul într-un…
Ministrul Fondurilor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că o nouă tranșă de 250 lei va fi virată pe cardurile de alimente. Procedura va începe pe 14 august.De ajutor vor beneficia…
Primarul Sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluță, anunță că avansează lucrările la pasajul în construcție de la Apărătorii Patriei. Tragem tare să terminăm lucrările de relocare a rețelelor de utilități,…
Preocuparea constantă a Consiliului Județean Harghita este de a contribui la dezvoltarea competențelor digitale pentru elevi cât și pentru cadrele didactice. Vădită fiind necesitatea unor demersuri în acest sens, mai…
Avem deosebita plăcere și onoare să anunțăm că titlul de „Gorjeanul Anului” pentru anul 2023 a fost acordat domnului Cristian Dumitru Popescu, o personalitate remarcabilă în domeniul Matematicii. Această distincție…
Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunţat, luni, în procedura întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată de către instanța din România. Anunțul a fost făcut de Alina Gorghiu,…
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că accesul persoanelor cu dizabilități la produse și servicii va permite participarea activă a acestora la viața comunității. Declarația a fost făcută în cadrul unui…
Tabăra Stejarul vă așteaptă de marți până duminică, în intervalul orar 09:00-17:00, punându-vă la dispoziție o piscină, dușuri, un bar de unde va puteți achiziționa răcoritoare, șezlonguri și două terenuri…
Gábor Áron a murit eroic la 2 iulie 1849, în a doua bătălie de la Kökös/Chichiş, și a fost înmormântat două zile mai târziu, în cimitirul reformat din Eresztevény/Eresteghin. În…