Paul Petrescu

Liderii coaliției de guvernare, social democratul Marcel Ciolacu și liberalul Nicolae Ciucă, se atacă reciproc. Scandalul a izbucnit din cauza amendamentului care i-ar permite lui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare pe lista PNL.

Șeful PSD este acuzat că nu respectă o înțelegere pe care a avut-o cu liberalii. Marcel Ciolacu neagă informația. „Un singur comentariu: Nici domnul Ciucă, nici domnul Iohannis – împreună sau separat, nu au fost în programul meu pe 3 aprilie. Ca să nu se mai încurce domnul Ciucă în explicații”, a scris Ciolacu pe Facebook.

Răspunsul a venit tot pe rețelele de socializare.

„Chiar dacă nu a menționat cineva ziua de 3 aprilie, este greu de crezut că domnul Ciolacu își amintește ceva din acea perioadă dacă a uitat ce a discutat săptămâna trecută”, a scris Nicolae Ciucă.
Anterior, Ciucă a spus că „este discutabil” atunci când a fost întrebat dacă mai are încredere în Marcel Ciolacu și a amenințat.
„Este clar că nu există o susţinere a demersurilor politice în interiorul coaliţiei, motiv pentru care vom avea o atitudine pe măsură”, a transmis Nicolae Ciucă.
Situația va fi analizată de membrii Biroului Permanent Național al PNL în ședința de miercuri.

Președintele Klaus Iohannis participă marți și miercuri la Adunarea generală a ONU. Întâlnirea are loc la New York. Miercuri, președintele României va avea o intervenție în plen.

Președintele Klaus Iohannis se află în fruntea delegației României de la a 79-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.
Tema centrală a actualei sesiuni a Adunării Generale este „Unitate în diversitate pentru progresul păcii, dezvoltare durabilă și demnitate umană pentru toți, pretutindeni”.

„Participarea Președintelui României la Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite din acest an reprezintă o oportunitate de evidențiere a contribuției țării noastre la efortul global de a accelera progresul către cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă, într-un context care continuă să fie marcat de provocări majore la adresa ordinii internaționale bazate pe reguli, care sunt tot mai des nerespectate”, a transmis Administrația Prezidențială.

Șeful statului va avea miercuri o intervenție în plenul Adunării Generale a ONU. Cu acest prilej, Iohannis va pleda pentru menținerea dialogului la nivel multilateral, mai ales în formatul ONU, ca element esențial al siguranței regionale și globale.
De asemenea, Klaus Iohannis va evidenția eforturile și contribuția României, pe toate palierele, la soluționarea problemelor globale actuale, de la crize de securitate precum războiul din Ucraina sau conflictul din Orientul Mijlociu, la provocări majore la adresa omenirii, printre care urgența climatică, erodarea drepturilor omului sau amenințările cibernetice.
În intervenția sa, președintele va pleda, totodată, pentru un sistem ONU reformat, capabil să răspundă tuturor provocărilor curente și viitoare într-un mod eficient și transparent.

Fermierii români care au probleme din cauza secetei vor fi ajutați de UE. Ajutorul are valoarea totală de peste 21 de milioane de euro.

Anunțul a fost făcut de ministrul român al Agriculturii, Florin Barbu.
„Vești bune pentru fermierii afectați de secetă după primele negocieri de la la Bruxelles! Comisia Europeană ne-a aprobat 21.6 milioane de euro, sprijin financiar pentru fermierii ale căror culturi de toamnă au fost afectate de secetă”, a anunțat ministrul Agriculturii.

Barbu a participat la discuțiile din cadrul Consiliul AgriFish.
„Sunt chiar acum (luni, 23 septembrie) la Bruxelles, la Consiliul AgriFish și continuăm negocierile pentru a primi sprijin financiar din partea Comisiei Europene și pentru culturile de primăvară, așa cum este normal. Așa cum am promis, pentru prima data, vom acorda despăgubiri fermierilor afectați de secetă în anul în care s-au produs calamitățile, pentru că fermierii noștri au nevoie de sprijin acum pentru a pregăti următorul an agricol”, a precizat ministrul Florin Barbu.

Administrația Națională Apele Române a anunțat că scoate la licitație 71 de sectoare de plajă de pe litoral. Acestea pot fi închiriate în perioada 2025-2034.
Sectoare de plajă au două tipuri de destinații: suprafață de plajă turistică la Marea Neagră și baze de agrement nautic cu/fără motor.

Este vorba de sectoare de plaje din Mamaia, Constanța, Eforie Nord și Vama Veche.

„Perioada pentru care se închiriază bunul imobil este de 10 ani, fiind corespunzător sezoanelor estivale 2025 – 2034”, scrie în comunicatul celor de la Apele Române.

Deschiderea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii octombrie

Administrația Națională Apele Române a anunțat că scoate la licitație 71 de sectoare de plajă de pe litoral. Acestea pot fi închiriate în perioada 2025-2034.
Sectoare de plajă au două tipuri de destinații: suprafață de plajă turistică la Marea Neagră și baze de agrement nautic cu/fără motor.

Este vorba de sectoare de plaje din Mamaia, Constanța, Eforie Nord și Vama Veche.

„Perioada pentru care se închiriază bunul imobil este de 10 ani, fiind corespunzător sezoanelor estivale 2025 – 2034”, scrie în comunicatul celor de la Apele Române.
Deschiderea ofertelor va avea loc la mijlocul lunii octombrie.

Situația planșeului de la Piața Unirii va fi analizată de membrii Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență. Ședința care a fost convocată de prefectul Capitalei, Mugur - Mihai Toader, va avea loc miercuri, la ora 14.00.

Pe ordinea de zi a ședinței sunt două puncte. Primul prevede aprobarea Planului de măsuri al CMBSU pentru aducerea/menținerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă neoperative de la nivelul Capitalei. Al doilea punct vizează planșeul de la Piața Unirii care stă să se prăbușească, așa cum spunea săptămâna trecută primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

„Prezentarea situației Planșeului de la Piața Unirii ce prezintă un potențial risc de prăbușire al unor părți din structură și adoptarea unor măsuri la nivelul Comitetului pentru Situații de Urgență a Municipiului București pentru demararea lucrărilor de consolidare și reabilitare, ca urmare a vizitei de urgență efectuată în data de 19 septembrie a.c., de către Prefectul Municipiului București, la Planșeul Unirii, structură încadrată în starea tehnică IV-nesatisfăcător”, a anunțat Prefectura București.

Ministerul Afacerilor Externe îi sfătuiește pe români să evite orice călătorie în Liban. MAE reamintește că este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că, în contextul celor mai recente evoluții ale situației de securitate din Republica Libaneză și al riscului crescut de escaladare, este în vigoare un avertisment de călătorie pentru Republica Libaneză, nivel 8/9-Evitați orice călătorie, pentru întreg teritoriul acestui stat.
MAE reamintește cetățenilor români existența riscurilor majore de securitate pentru integritatea cetățenilor, cauzate de impredictibilitatea escaladării, care afectează inclusiv disponibilitatea zborurilor comerciale și a rutelor de deplasare.

MAE recomandă ferm cetățenilor români care se află deja pe teritoriul Republicii Libaneze să părăsească teritoriul acestui stat prin cursele aeriene încă disponibile.

Totodată, MAE recomandă cu fermitate cetățenilor români care se află în Republica Libaneză să își înregistreze prezența la Ambasada României la Beirut.
Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Beirut: +961 5 924 849, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact şi Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență, precum și linia telefonică de urgență a Ambasadei României la Beirut: +961 76 775 503.

Guvernul a aprobat luni o rectificare bugetară pozitivă. Alocăm resurse suplimentare pentru toate marile proiecte de investiții ale statului, există un plus de venituri bugetare după primele opt luni, venituri pe care le folosim ca să dezvoltăm România, anunță premierul Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului susține că 84% din deficit merge în zona de investiții. „Suntem primul stat european ca raport între deficit și volumul de investiții. Evident că la acest nivel record de investiții, crește și deficitul bugetar la 6,9% din Produsul Intern Brut. Este însă un deficit sustenabil, ținând cont că 8,5 lei din 10 cheltuiți merg în autostrăzi, spitale, școli și rețele de gaze, apă și alte obiective de interes local. Practic, ce facem la această rectificare este să aplicăm modelul statelor europene puternice. Germania, Italia, Franța sau Spania așa au procedat, așa s-au dezvoltat și sunt motoarele economice ale Europei! La fel procedăm acum și noi, fiindcă România a ajuns la maturitatea politică să își asume asemenea decizii. Nu îmi este deloc teamă de asta, fiindcă a fi sustenabil asta înseamnă: nu alocăm banii numai pe consum, ci venim cu un plan serios pe investiții”, a explicat Marcel Ciolacu.

Șeful Guvernului i-a atacat pe foștii premieri.
„Acești bani se întorc în economie și se multiplică. La 1 euro investit, se întorc la stat 6 sau 8 euro! De exemplu, dl. ministru Sorin Grindeanu primește banii și face plăți către companii, firmele termină autostrăzi pe care românii le așteaptă de 30 de ani. Iar aceste firme plătesc mii de salariați și dau comenzi la alte sute de furnizori cu zeci de mii de angajați. Asta înseamnă că, în câteva luni, din taxe, impozite și din tot acest rulaj, banii se întorc cu surplus la bugetul de stat. De aceea, trebuie să mergem cu mult curaj înainte. N-avem timp de filozofi care, ca premieri, au avut deficit de 9,2%, iar investițiile erau la doar 1,7% din PIB. Știau doar să consume, nu să construiască! Acum, marja de consum este foarte limitată și este vital să o menținem așa”, a adăugat premierul.

Potrivit acestuia, următorul pas este adoptarea Planului Național de Reindustrializare, aprobat deja în coaliție.
„Am fost zilele trecute în Oradea și Cluj, există un interes uriaș din partea mediului privat pe această temă. De aceea, trebuie să facem ultimele reglaje și să trecem prin Guvern acest proiect major pentru dezvoltarea economiei”, a precizat Ciolacu.

Clotilde Armand a anunțat luni că USR va solicita președintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei să sesizeze Comisia de la Veneția pentru a analiza de urgență cazul lui Toni Greblă.
Anunțul a fost făcut pe Facebook.

„Șeful Autorității Electorale Permanentă nu mai are ce căuta în această funcție de înaltă demnitate publică, nu mai are calitatea morală necesară. Oficialii europeni trebuie să știe că lui Toni Greblă nu-i mai ajungeau cele trei pensii speciale, așa că și-a acordat ilegal măriri salariale în valoare de 118.830 de lei”, a explicat Armand.

Ea îl acuză pe Toni Greblă că favorizează partidele de la guvernare.
„Situație este inacceptabilă, un demnitar care a fost prins cu ilegalități, pe care le-a și recunoscut (chiar a promis că dă banii înapoi până la sfârșitul anului!), să organizeze alegerile parlamentare și prezidențiale din 2024 și corectitudinea scrutinului. Toni Greblă este menținut în funcție de PSD și PNL cu un singur scop: să favorizeze cele două partide, așa cum s-a întâmplat și în iunie, la alegerile locale și europarlamentare”, a precizat Clotilde Armand.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a publicat ghidul alegătorului prin corespondență pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din 2024.

MAE anunță publicarea ghidului alegătorului prin corespondență pentru alegerile prezidențiale și parlamentare din noiembrie-decembrie 2024. Este vorba despre „Ghidul alegătorului prin corespondență - alegerile pentru Președintele României din anul 2024” și despre „Ghidul alegătorului prin corespondență - alegerile pentru Senat și Camera Deputaților din anul 2024”.

Alegătorii români care doresc să voteze prin corespondență la alegerile prezidențiale și/sau la alegerile parlamentare din acest an pot găsi toate informațiile necesare pe pagina de internet www.mae.ro, la secțiunile Alegeri pentru Președintele României și Alegeri pentru Senat și Camera Deputaților.
Termenul-limită până la care cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate se pot înregistra ca alegător prin corespondenţă este 10 octombrie 2024 – pentru alegerile pentru Preşedintele României și 17 octombrie 2024 pentru alegerile pentru Parlamentul României.

Potrivit MAE, exercitarea dreptului de vot prin corespondență este o alternativă la votul în cadrul secției de votare și se realizează prin intermediul serviciilor poștale. Alegătorul își poate exercita dreptul de vot prin corespondență o singură dată, la fiecare scrutin, sub sancțiunea legii penale.

Poate vota prin corespondență cetățeanul român cu drept de vot care are domiciliul sau reședința legal stabilită în străinătate și care s-a înscris în Registrul electoral (www.votstrainatate.ro) cu opțiunea pentru votul prin corespondență. Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular online, aflat pe site-ul www.votstrainatate.ro, gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, a următoarelor date: nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă şi adresa de e-mail, precum şi opțiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă, la care s-au anexat copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Actele de identitate emise de autoritățile române trebuie să fie valabile la data exercitării dreptului de vot, a precizat MAE.