Paul Petrescu

Comisia juridică din Camera Deputaților are termen până luni, la ora 13.00, să prezinte raportul privind solicitarea de ridicare a imunității lui Nelu Tătaru. Liberalii și social-democrații au anunțat că vor vota pentru ridicarea imunității.

Ministrul justiției a adresat încă de vineri, președintelui Camerei Deputaților, cererea de ridicare a imunității parlamentare a lui Nelu Tătaru.

„Ministrul justiției a adresat președintelui Camerei Deputaților în cursul zilei de vineri, 11 octombrie 2024, cererea de ridicare a imunității parlamentare în sensul încuviințării efectuării procedurilor privind percheziția în legătură cu: domnul Nelu Tătaru, în calitate de deputat, pentru faptele care fac obiectul unui dosar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție”, scrie într-un comunicat al Ministerului justiției.

Cererea a fost transmisă în temeiul art. 72 din Constituția României precum și a art. 23, alin. (1) și art. 24, alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată.
Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătății și deputat, este acuzat de DNA de luare de mită în formă continuată în 57 de acte materiale, în perioada aprilie – iulie 2024.

„În perioada 03 aprilie 2024 – 12 iulie 2024, în calitate de medic specialist în cadrul Spitalului Municipal „Dimitrie Castroian” Huși, suspectul Tătaru Nelu ar fi primit cu titlu de mită sume de bani cuprinse în general între 100 și 500 de lei, precum și bunuri alimentare, de la 45 de persoane (pacienți/aparținători), în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu în calitate de medic specialist, respectiv intervenții chirurgicale, consult pacienți ori eliberare de rețete medicale. În cauză se mai efectuează urmărirea penală și privitor la alte 27 de persoane care au calitatea de suspecți pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, a transmis DNA.

Guvernul a adoptat 3 memorandumuri prin care se suplimentează limita de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pentru bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) pe luna octombrie 2024.

Primul memorandum vizează suplimentarea limitei de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS pe luna octombrie 2024 cu 293.871.000 de lei. Astfel, bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) este suplimentat, pe luna octombrie 2024, cu peste 293 de milioane lei, credite bugetare și credite de angajament, pentru finanțarea unui proiect din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Necesitatea suplimentării fondurilor este determinată de încheierea, în condițiile prevăzute de lege, a contractului de achiziție, în luna octombrie 2024, pentru proiectul „Redimensionare, standardizare și optimizare a Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS)”, implementat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, instituție responsabilă de implementarea investiției I3.1, componenta C7 – Transformare digitală din cadrul PNRR.

Proiectul urmărește refacerea Platformei informatice din asigurările de sănătate (PIAS), pe bază de soluții tehnologice actuale și a unei reproiectări complete care să țină cont de necesitățile actuale impuse de numărul efectiv al conexiunilor și de cerințele de prelucrare a datelor.

Al doilea memorandum se referă la suplimentarea limitei de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS pe luna octombrie 2024 cu 100.000.000 de lei.
Memorandumul are în vedere suplimentarea limitei de credite bugetare și credite de angajament pentru luna octombrie cu 100 de milioane de lei, din cele 300 de milioane de lei aprobate pentru perioada rămasă până la sfârșitul anului, cu ocazia rectificării bugetare, astfel încât să se mențină funcționalitatea sistemului de decontare a concediilor medicale și indemnizațiilor sociale, până la identificarea unor soluții bugetare pe termen lung. Prevederea aprobată la capitolul asistență socială pentru 2024, de 3,7 miliarde de lei, a fost utilizată în totalitate încă din luna august 2024. Suplimentarea de 100 de milioane lei aprobată prin acest Memorandul va fi utilizată cu prioritate pentru plata indemnizațiilor de concediu medical aferente lunilor septembrie și octombrie 2024.

Cel de-al treilea vizează suplimentarea limitei de credite bugetare şi credite de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS pe luna octombrie 2024. Prin acest memorandum a fost aprobată suplimentarea limitei de credite bugetare și credite de angajament aprobate pentru bugetul FNUASS pe luna octombrie 2024 cu suma de 46,451 milioane lei pentru plata cheltuielilor de personal aferente caselor de asigurări de sănătate și al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Statul român va extinde noi rețele de gaze. Este vorba despre 18 proiecte de extindere și modernizare a rețelelor. Banii vor fi alocați din Fondul de Mediu.

Decizia a fost luată în ședința de Guvern de săptămâna aceasta.

„Aprobăm finanțarea din Fondul pentru Mediu a 18 proiecte de extindere și modernizare a rețelelor de gaze. Suma alocată este de 800 de milioane de lei”, a explicat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
În cadrul ședinței au mai fost stabilite obiective concrete de investiții din Programul Multianual de Modernizare şi Dezvoltare a Infrastructurii Vamale, în valoare de un miliard de lei.

„Modernizăm, reabilităm și dotăm peste 120 de birouri vamale atât interne, cât și de frontieră. Investițiile estimate sunt de peste 530 milioane lei”, a precizat Marcel Ciolacu.

Ordinul ANPC care combate scumpirea mascată a produselor a intrat joi în vigoare. Protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii, cei mai afectați de aceste practici înșelătoare, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia „reducerea gramajului, dar păstrarea prețului produselor reprezintă, de fapt, o scumpire mascată și o înșelare a clienților”.

„O practică pe care, de astăzi, odată cu intrarea în vigoare a ordinul emis de ANPC, niciun comerciant nu o va mai putea folosi! Așa cum am promis, protejăm puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii, cei mai afectați de aceste practici înșelătoare”, a declarat Marcel Ciolacu
Conform ordinului ANPC, producătorii sunt obligați să semnaleze vizibil pe produs că au redus gramajul acestuia, iar prețul este neschimbat. Firmele care nu vor respecta noile prevederi vor fi sanționate dur.

Guvernul român transmite că România rămâne ferm angajată în susținerea parcursului european al Republicii Moldova, iar propaganda agresivă a Rusiei nu va schimba acest lucru. Mesajul a fost transmis după o serie de acuzații formulate de reprezentanții diplomației rusești.

România rămâne un susținător ferm al Republicii Moldova și al viitorului său european și va continua să sprijine cetățenii și autoritățile de la Chișinău să își îndeplinească obiectivele în acest sens, a comunicat joi Guvernul român

Propaganda agresivă a Rusiei, care deformează datele istorice și ignoră realitățile actuale, trebuie combătută prin toate mijloacele, astfel încât obiectivul de integrare al Republicii Moldova în Uniunea Europeană să se realizeze, a adăugat sursa menționată.

”Autoritățile ruse încearcă cu disperare prin propagarea unor știri false să schimbe traseul european al Republicii Moldova. Îi încurajez pe toți liderii de la Chișinău să nu se lase intimidați de astfel de acțiuni. România este umăr la umăr cu Republica Moldova în îndeplinirea visului european”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Dorința Republicii Moldova de a deveni stat membru al UE reprezintă alegerea stabilității, prosperității și a unei comunități de valori și principii, lucruri pe care Rusia continuă să le încalce flagrant, atacându-și vecinii, cu mijloace convenționale și hibride care încalcă în mod flagrant dreptul internațional, mai scrie în comunicat.
Alături de celelalte state membre ale UE, România va continua să sprijine Republica Moldova pentru consolidarea instituțiilor democratice și a capacității de a contracara atacurile hibride agresive cu care se confruntă din partea Federației Ruse, se precizează în document.

Ministrul cercetării, inovării și digitalizării, Bogdan Ivan, susține că inteligența artificială nu este doar un concept al viitorului, ci o forță de transformare. Ne aflăm în zorii unei noi ere, a mai spus Ivan.

Declarația a fost făcută în cadrul AI Expo Europe.

„Ne aflăm în zorii unei noi ere, în care inteligența artificială nu este doar un concept al viitorului, ci o forță de transformare aici și acum. Le-am vorbit antreprenorilor vizionari și inovatorilor de la AI Expo Europe despre cum, în septembrie 2023, am pornit pe calea redefinirii viitorului României. Într-o amplă consultare publică, am adunat perspective, idei și așteptări din întreaga țară și de la partenerii internaționali pentru Strategia Națională în Inteligență Artificială”, a explicat Ivan.

Ministrul cercetării a menționat parteneriatele în care ministerul este implicat.
„Esențial este că nu lăsăm pe nimeni în urmă, pentru că inteligența artificială nu va înlocui niciodată oamenii buni! Inteligența artificială nu este doar viitorul economiei digitale globale, ci este fundamentul inovării actuale. Începând din 2022, într-un parteneriat cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Lockheed Martin, am dezvoltat tehnologii AI care permit pompierilor să răspundă mai rapid și mai eficient la dezastrele naturale, prin procesarea automată a imaginilor înregistrate de drone. Viitorul nu este un orizont îndepărtat - este aici, în fața noastră și îl modelăm prin fiecare acțiune a noastră”, a precizat Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță investiții de 100 milioane euro în producția națională de energie. Este vorba despre o investiție la Complexul Energetic Oltenia

Sebastian Burduja a anunțat că după lucrări de modernizare care au durat 10 ani, grupul energetic 5 Rovinari (din Complexul Energetic Oltenia) este gata să fie pus în funcțiune.

„Vorbim, probabil, despre una dintre cele mai complexe lucrări efectuate în infrastructura sistemului energetic din România. S-au făcut toate lucrările de conformare la cerințele de mediu, potrivit celor mai stricte standarde europene. Această producție în bandă pe bază de cărbune este sigură, accesibilă și competitivă”, a declarat Sebastian Burduja.

Anterior, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a spus că depozitele naționale de gaz sunt pline peste capacitate. Și depozitele de cărbune sunt la un nivel bun, așa că România este pregătită pentru iarnă, este concluzia ministrului.

Compania Națională “Poșta Română” a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală conform Convenției încheiate cu Agenția Națională de Administrare Fiscală. Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care includ detalii despre cuantumul obligațiilor restante la 31 august 2024, împărțite în sumele ce trebuie achitate și sumele care pot face obiectul anulării.

Prin intermediul Poștei Române, contribuabilii vor primi la domiciliu:
- Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligațiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărțit în sumele care trebuie achitate și cele care pot face obiectul anulării.
- Modelul „Notificării privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații
Bugetare”
- Modelul „Cererii privind anularea unor obligații bugetare”.

În plus, curierii poștali vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care
conține „Notificarea privind intenția de a beneficia de anularea unor obligații
bugetare” și vor expedia acest document către organul fiscal central competent.

Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.

Campusul Universității Ovidius din Constanța va fi extins. Guvernul a analizat proiectul evaluat de 115 milioane lei. Investiția presupune realizarea de noi spații pentru învățământ și construirea unei cantine și a unui cămin.

„Văd că în urma apelului meu legat de noi cămine studențești, avem deja un prim proiect, legat de extinderea Campusului Universității Ovidius din Constanța. Vorbim de construirea unor spații noi pentru învățământ, a unui cămin și a unei cantine, un proiect de aproape 115 milioane lei, parte dintre fonduri fiind din PNRR”, a declarat Marcel Ciolacu.

Premierul a mai cerut să fie realizate noi asemenea proiecte și în alte mari orașe.

Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne se reunește joi. Este un moment important pentru România care speră să facă pași înainte în ceea ce privește integrarea europeană.

Europarlamentarul român Victor Negrescu a solicitat încă de la începutul săptămânii ca României să i se ofere o perspectivă concretă privind aderarea cu frontierele terestre până la sfârşitul anului în cadrul Consiliului JAI de săptămâna aceasta. Solicitarea a fost făcută în Parlamentul European, în timpul unei dezbateri privind reintroducerea controalelor la frontierele Schengen de către anumite state membre.

„În cadrul Consiliului vor fi prezentate rezultatele aderării României pe cale aeriană şi maritimă la zona de liberă circulaţie. Rezultate bune. De asemenea, rezultatele pozitive ale implementării proiectelor-pilot finanţate de Comisia Europeană pentru securizarea frontierelor României. Astăzi, ţara noastră este un exemplu de bună practică ca urmare a implementării acestor proiecte pilot. De aceea, există argumente pentru a avea acest vot pozitiv pentru ţara noastră. S-ar putea realiza un astfel de vot de încredere la nivel tehnic, cum s-a întâmplat şi anul trecut”, a declarat Victor Negrescu la finalul reuniunii.

Eurodeputatul recunoaște că în cadrul întâlnirii de joi nu se va lua nicio decizie oficială.

„Aşadar, pe 10 octombrie nu o să se întâmple nimic concret, nu va fi un vot, dar se poate oferi această perspectivă şi putem să ştim exact poziţia fiecărui stat membru. Eu sunt încrezător că se poate obţine acest obiectiv până la finalul anului. Evident, nu ţine doar de România, pentru că este un efort comun în a convinge şi partenerii din Austria, de ne asigura că alte state nu-şi schimbă poziţia. A se vedea anumite reacţii din Olanda sau chiar din Franţa cu privire la subiectul extinderii zonei de liberă circulaţie”, a precizat Negrescu.