Președintele Consiliului Județean Costel Fotea a transmis un mesaj în care susține că „Galațiul trebuie să continue pe drumul European”. „De ce? Pentru că fondurile europene sunt principalul motor al dezvoltării județului nostru”, a subliniat Fotea.
„Acești bani se regăsesc în viața de zi cu zi a gălățenilor, prin lucruri concrete și utile: drumuri mai bune, acces la apă, canalizare și gaz, spitale mai bine dotate, sprijin pentru școli, cultură, mediu mai curat și oportunități de finanțare a mediului de afaceri”,a afirmat Costel Fotea.
Potrivit acestuia, Consiliul Județean Galați a reușit să-și mărească bugetul de investiții de peste 120 de ori datorită fondurilor europene, generând noi locuri de muncă și un trai mai bun pentru gălățeni.
„Dezvoltarea Galațiului merge și mai departe cu fapte, nu cu vorbe. Haideți să continuăm pe drumul european, cu gândul la toți românii, de aici și de departe”, a subliniat Fotea.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display